Cred că fratele meu nu prea a avut noroc cu alegerea soției. Sincer să fiu, la început am încercat să mențin o relație bună cu cumnata mea. Fratele meu și soția lui au locuit o perioadă cu mama mea și cu mine în Chișinău. După ce s-au mutat la noi, m-am retras într-o cameră mai mică, iar mama s-a mutat în sufragerie, ca să le oferim lor dormitorul principal. Dar Irina s-a străduit din prima clipă să ne arate, prin comportamentul ei, că ea este deasupra noastră. Era fiica unui cunoscut profesor universitar. Nu voia să gătească sau să facă ordine în casă, spunând mereu că nu e treaba ei să facă astfel de lucruri.
Când Irina a rămas însărcinată, a insistat că are nevoie de liniște totală. Mama mea e o femeie blândă, care evită scandalurile, așa că a suportat totul fără să zică nimic. Nu mai puteam aduce nici măcar o prietenă acasă, pentru că, vezi Doamne, Irina avea nevoie de liniște.
Își dorea mâncare bună și liniște absolută. Acum mama trebuia să gătească separat pentru ea, diferit pentru noi. De câteva ori am încercat să o fac pe mama mea să nu o mai răsfețe pe Irina, care devenea tot mai obraznică și mai pretențioasă. Pe măsură ce se apropia momentul nașterii, Irina a pretins ca micuțul nenăscut să aibă o cameră separată, așa că s-a gândit să mă mute pe mine în sufrageria mamei. Nu am mai putut suporta. Irina a început să plângă isteric, țipa de ziceai că îi provocăm o naștere prematură. Fratele meu, Andrei, a luat imediat apărarea soției și m-a făcut să mă simt ca un copil mic. În final, mama i-a spus fratelui meu că trebuie să găsească o soluție pentru a se muta. Așa că, într-un final, au plecat în chirie.
Mai târziu, nu am aflat nici când s-a născut nepotul meu, nici când a fost botezat. Irina ne-a transmis doar că nu trebuie să venim cu cadouri, ci mai bine să-i dăm copilului bani, și chiar ne-a spus suma exactă 2000 de lei moldovenești.
Mama a spus că nu are atâția bani, iar drept răspuns ni s-a interzis să-l vedem pe micuț. Inițial, mama a suferit mult, dar după ceva timp au început să-l aducă singuri pe băiat la noi. Irina deseori își lăsa băiețelul la mama mea și la mine, mai ales când voia să iasă cu prietenele la cafea sau la cosmetică. Dar de fiecare dată când venea să-l ia, găsea câte ceva de comentat: ba că l-am îmbrăcat prea subțire, ba că l-am hrănit greșit.
Când copilul a împlinit un an, fratele și cumnata mea au venit la noi să discute despre situația lor locativă. Pentru că nu puteau primi un credit ipotecar, Irina voia să se angajeze, iar pe copil să-l lase în grija mea până atunci.
Tu oricum studiezi la Universitatea Pedagogică Ion Creangă, așa că asta va fi un fel de practică pentru tine. E greu să trăim doar din salariul lui Andrei. Dar n-avem cu ce să te plătim. Poate te muți la învățământ la distanță să ne poți ajuta? mi-a spus Irina.
Evident, am spus că nu pot.
Nu am reușit să-i explic fratelui meu că nu e problema mea să le rezolv eu situația de familie sau de locuință. Am dreptul la educația mea și nu trebuie să-mi sacrific viața pentru altcineva. Tot ce am primit au fost nemulțumiri din partea Irinei, că nu o ajut cu copilul.
Irina ne-a făcut egoiști și a spus că nu va mai trece pragul casei noastre. Jumătate de an nu am mai știut nimic de ei. Apoi, într-o zi, Andrei a venit acasă abătut. Mi-a spus că Irina și-a găsit serviciu și acolo a cunoscut un alt bărbat. L-a părăsit, a intentat divorț și i-a cerut pensie alimentară.
Acum, îl amenință că dacă va plăti pensia alimentară, o să-i permită să-și vadă fiul. Dacă nu, să-și ia gândul. Doar că bărbatul acela cu care a început Irina o relație este însurat, așa că nu se grăbește să se implice serios cu ea. Irina stă singură cu copilul într-un apartament cu chirie, pe care, apropo, tot Andrei îl achită.
Acum, fratele meu își cere iertare față de noi și promite că data viitoare va fi mult mai atent pe cine alege ca soție.
