De când băiatul nostru s-a însurat, parcă ne-a uitat cu totul. Acum îl văd mereu la familia soției, la casa soacrei. Mereu are nevoie de ajutor urgent, parcă nu poate face nimic singură. Nici nu-mi imaginez cum se descurca până când fata ei, Adela, s-a căsătorit cu băiatul nostru, Dragoș.
Dragoș e căsătorit de mai bine de doi ani. După nuntă, au decis să se mute pe cont propriu, în apartamentul pe care i l-am cumpărat când a început să studieze la Universitatea din Chișinău. Din copilărie, am încercat mereu să-i oferim suport și înțelegere. Chiar înainte de căsătorie, Dragoș stătea singur, pentru că apartamentul era mai aproape de serviciu.
Nu pot spune că nu am suportat-o pe Adela, nora mea. Doar că, la început, mi se părea că nu era pregătită pentru viața de familie. Era cam copilăroasă, deși Dragoș avea doar doi ani în plus față de ea. Adesea se comporta ca o fetiță răsfățată, cu mofturi și capricii, iar Dragoș era atât de blând încât mă întrebam cum va face față la toate astea pe parcursul vieții.
După ce le-am cunoscut și pe ea, și pe mama ei, am înțeles repede cu cine am de-a face. Deși Marcela, soacra fiului meu, are cam aceeași vârstă cu mine, se poartă de parcă ar fi tot adolescentă. Poate că ați întâlnit oameni care, deși au trecut de 50 de ani, se poartă ca niște copii neajutorați? Marcela e printre ei: infantilă și fără pic de inițiativă. La momentul căsătoriei, era divorțată de șase ori.
Nu aveam ce să discutăm cu ea, fiecare era cu lumea lui, iar contactul nostru se reducea la felicitări politice la nunta copiilor și atât.
Primele semne de îngrijorare au apărut chiar dinainte de nuntă: Adela îl ducea mereu pe Dragoș la mama ei, ba pentru un robinet stricat, ba pentru o priză defectă, ba pentru un raft căzut în bucătărie. Prima oară, am ignorat, căci în casă nu era niciun bărbat și probabil era nevoie de ajutor.
Dar cu timpul, problemele la casa soacrei nu s-au oprit. Dragoș a început să ne evite, spunând că ajută la mama soției. Apoi au început să sărbătorească toate evenimentele la Marcela acasă, iar la noi ajungeau doar eu, tata și uneori soacra.
M-a durut când nu mai vine la sărbătorile de familie, dar cel mai tare m-a supărat când Dragoș nu a mai răspuns la cererile noastre de ajutor.
Când am cumpărat un frigider nou, l-am rugat pe Dragoș să ne ajute să-l aducem acasă. Inițial, a fost de acord, dar a sunat și a zis că nu poate veni, fiindcă merge cu Adela la mama ei, de data aceasta defectă era mașina de spălat.
Când soția mea l-a sunat, a auzit-o pe Adela spunând: Se pare că părinții tăi nu și-au permis să cheme o firmă de mutat? Dragoș a venit în cele din urmă, dar era mereu încruntat.
– Tată, nu puteai să chemi o echipă? Acum trebuie să cărăm frigiderul singuri!”
M-am întrebat de ce Marcela nu a chemat ea un meșter? Poate nu știe că există specialiști sau poate nu are încredere în ei? Dragoș mi-a spus că acolo rareori repară cineva corect, iau banii și nu fac nimic.
Atunci, tata nu a mai răbdat și i-a zis că poate soacra nu se pricepe la scule casnice, dar e bună păstoriță, căci reușește să poarte o oaie după ea oricând. Dragoș s-a supărat pe tata și a plecat. N-am intervenit, fiindcă i-am dat dreptate soțului meu; simțeam că rudele noi stau mereu în cârca fiului meu. Pentru ei e mereu instalator, reparator, iar pentru noi nu mai are timp, de parcă și-a uitat drumul spre casa părintească.
După cearta aceea, Dragoș nu a mai vorbit cu tata aproape trei săptămâni. Tata nici nu vrea să fie primul care cedează. Mă simt prins între două lumi; soțul are dreptate, dar putea să-i spună fiului mai pe ocolite. Acum Dragoș s-a supărat și nu vrea să-l vadă, iar eu nu vreau să-l pierd din cauza unor iresponsabilități.
Tata refuză să ia legătura, Dragoș la fel: spune că nu va vorbi cu el până nu-și va cere scuze. Și uite-așa, doar soacra se simte bine, are mereu ajutorul la dispoziție.
Și eu? Eu m-aș bucura să fim iar împreună la masa de Paște sau de Crăciun, dar pentru moment, Dragoș e doar mereu la Marcela, la casa lor, iar eu, soțul meu, și uneori mama mea rămânem cu bucuriile și dorul pe acasă.
