Maria Popescu își crescuse singură cei doi copii: băiatul, Adam, și fata, Ecaterina. Când Maria a suferit un infarct, Adam a venit ca Făt-Frumos pe cal alb, lăsând totul baltă ca să o îngrijească. Pe de altă parte, Ecaterina, deși trăia în apartamentul spațios din inima Chișinăului, găsea mereu motive temeinice să nu își asume vreo responsabilitate. Cică are mult de lucru, spațiul e prețios, copiii fac gălăgie vorbe sălbatic-răsăriteană!
Adam și Felicia, soția lui, au dus greul: schimbat pansamente, făcut mămăligă, dus copilul la școală și alergat zilnic între serviciu și farmacie. Adam îi cerea uneori Ecaterinei un ajutor câțiva lei moldovenești pentru medicamente sau analize , dar sora lui avea mereu portofelul slăbit, plin doar pentru nevoile ei: nu merge să-ți iei, frate, sticle de Bordeaux pe banii mei!
Cu toate astea, devotamentul cuplului a început să dea roade. Maria și-a revenit încet-încet, ba chiar a început să spele vasele și să se certe cu televizorul. Totul părea să revină la normal până într-o zi când Adam, băgând ochiul pe sub ușă, o aude pe Maică-sa discutând cu vecina despre cum plănuiește să cedeze apartamentul Ecaterinei, ca-să-l vândă și să-și cumpere ea vilă la Buiucani.
Țeapă de-ncremeni Adam; se simțea că-i pică ceasul de la mână. El și Felicia munciseră ca să-i fie bine, se chinuise, iar moștenirea îi pică soră-sii în poală ca o plăcintă cu brânză. Când și-a luat inima-n dinți și a întrebat-o pe Maria, ea i-a explicat liniștit: Ecaterina are mai mare nevoie de bani, tu ești bărbat, te descurci!
Lui Adam îi fierbeau mațele! Nu mai putu să rabde. Și-a făcut valiza, a împachetat pastilele de inimă și a trimis-o pe Maria direct la Ecaterina: Du-te la fata ta cea scumpă, careia îi dai cheile de la viața ta! O măsură radicală, dar singura pe care o mai avea ca să arate cât l-a durut alegerea mamei, în ciuda grijii pe care i-o oferise că așa-i viața în Basarabia, cu mame, surori și apartamente.
