Deși începutul lui Paul nu a fost deloc unul ușor ba mai mult, dacă ar fi existat Olimpiadă la probleme familiale, cred că ar fi câștigat aurul , el a crescut frumos, a ajuns un bărbat cu carte, cu minte ascuțită și cu succes la portofelul plin, toate mulțumită grijii și dragostei nemărginite a bunicii sale, Maria.
Când am întâlnit-o prima dată pe bunica lui Paul, am rămas uimită de cât de caldă și bună era. O inimă ca o cămară plină loc pentru toată lumea! Dragostea ei pentru Paul era la vedere din orice unghi priveai. Fericirea noastră a ajuns la cote de top când s-a născut fiica noastră, și, evident, n-am stat pe gânduri: am botezat-o Maria, în cinstea super-bunicii care a fost sufletul casei soțului meu.
Viața în familia noastră era ca o reclamă la lapte proaspăt: armonie, veselie, iubire cât cuprinde ce să mai, ne prețuiam ca pe euro, dar doar că noi aveam lei moldovenești! Ei, dar povestea nu putea merge doar pe roz și clopoței. Într-o marți, bătută de vânt, la ușă apare un domn dubios, care se dădea drept tatăl lui Paul. Omul, plin de avânt, a trântit cu tot arsenalul de insulte, ca și cum participa la vreun concurs de răutate. Am pus mâna pe telefon, i-am scris lui Paul: Vino acasă, că avem musafiri nedoriți!
Paul a venit val-vârtej, l-a pus la punct pe tatăl lui cu fermitate Domnule, ieșiți din apartamentul nostru cu tot cu pantofii și cu soția, dacă se poate! dar nu scăpasem de belea, nici pe departe. Tatăl și noua mândră au călcat pragul biroului lui Paul, cerând pensie alimentară. Dar, cum era de așteptat, cererea a fost respinsă. Se știa deja: tatăl nu știa nici măcar data de naștere a lui Paul, darămite să-l fi crescut.
Neînvățat minte, domnul a venit iar, cu copilul din altă căsnicie, gata să facă pe musafirii necăjiți. Noi, ce să facem? Am instalat camere de supraveghere nu de alta, dar să avem filmări la nevoie, material pentru dosare grele. Din fericire, patru ani n-a mai trecut pe la poarta noastră, nu ne-a zgâlțâit nici obrazele, nici inima. Până la urmă, omul ne lăsase odată, pe Paul, proaspăt căsătorit, singur într-un apartament gol, fără nicio sprijin, nici măcar o coajă de pâine.
Dar, cu toate încercările, familia noastră a rămas mai solidă ca betonul de la Podul de la Ungheni, totul datorită Mariei bunica lui Paul, stâlp și zid de înțelepciune. Fără ea, viața noastră ar fi fost o telenovelă fără final fericit. Îi mulțumeam în fiecare zi și găseam mereu motive de râs, iubire și un pic de ironie față de trecut. Împreună, privim înainte, căci ce contează nu-i cine a bătut la ușă cu năstrușniciile, ci dragostea care ne ține uniți ca o zacuscă bine legată peste iarnă.
