Când aveam zece ani, tatăl meu s-a recăsătorit cu o femeie din Chișinău pe care nu o cunoscusem prea bine. La scurt timp după nuntă, noua mea mamă vitregă a rămas însărcinată și a născut un băiețel pe nume Dorin. Din acel moment, s-a schimbat totul pentru mine eram ca dădacă neplătită, găteam, făceam curățenie și munceam prin casă de dimineață până seara.
Toți din familie, de la tata la bunica din partea lui, mi se adresau cu Hei, fata! niciodată pe nume. Purteam haine de la second hand, mereu prea scurte sau lărgite, în timp ce Dorin primea trenulețe, mașinuțe, ursuleți de pluș la câteva zile. Mai târziu, când a crescut, mi-au mutat patul în sufragerie ca să-i dea camera mea copilului adevărat al familiei.
Singurului lucru pentru care, sincer, îi port respect tatălui meu este că nu m-a lăsat niciodată să fiu lovită de mama vitregă. Dar cât despre vorbe grele, în fiecare zi primeam Ești urâtă, nu te ia nimeni, Ești proastă, o să ajungi femeie de serviciu la cine știe ce bloc din Buiucani.
Mama vitregă îmi zicea mereu că după ce voi împlini optsprezece ani, va avea grijă să mă dea afară cât e ziua de lungă. În zilele de naștere, nici măcar nu primeam un La mulți ani, doar avertismentul c-o să-mi găsească bagajele în drum.
Vacanțele le petreceam la bunica paternă, în satul ei din Moldova. Nici acolo nu aveam parte de mai multă iubire. Ea mă privea ca pe o străină, o oaie neagră din familie. Nu pierdea ocazie să mă amintească cât de nefericită a fost când fiul ei s-a însurat cu mama mea, și cât de fericită e acum că mama a plecat.
Te-am întrebat de-atâtea ori: de ce nu m-au dat la orfelinat, mă gândeam atunci?
Cu puțin înainte să împlinesc 18 ani, cam vreo șase luni, am auzit din greșeală o discuție între tata și mama vitregă. Ea îi spunea că nu o să fiu niciodată de acord, iar tata o liniștea că el mă va convinge să cedez apartamentul pe care l-am moștenit de la mama, s-o rescriu pe numele lor.
Ei bine, n-au avut noroc. Mama vitregă chiar avea motive să se neliniștească. Nici bătăile, nici vorbele urâte de la fratele meu nu mă mai afectau.
Majoratul nu mă mai speria; îl așteptam cu o nerăbdare nebună.
În ziua aniversării au venit toți: tata, mama vitregă, bunica din partea tatălui, și chiar părinții mamei vitrege. Sărbătoarea? Un ceai, niște prăjiturele, primele după opt ani! După ce am suflat în lumânări, tata mi-a spus să mă îmbrac: urma să mergem la notar.
Am întrebat unde mergem. Bunica a zis sec: Ai ajuns om în toată firea. De azi răspunzi de viața ta. Azi mulțumești familiei pentru tot ce-au făcut pentru tine. Trebuie să cedezi apartamentul tatălui tău el așa a promis mamei tale înainte să moară, că o să-l scrie pe numele lui Dorin. Fă-ți datoria, fata!.
Fețele lor erau atât de serioase, că mi-a venit să râd pe ascuns.
Da, bunică. Voi mulțumi cum se cuvine. Drept răsplată, nu vă dau afară chiar azi, ci vă las o săptămână să vă împachetați. S-a terminat timpul vostru aici.
A urmat un scandal ca la piața din Chirileni. Tata a ridicat pumnul și m-a lovit, mama vitregă urla că am crescut ca un șarpe în sânul ei, iar părinții ei mă acuzau de nerecunoștință. Bunica a trântit ușa și-a plecat.
Au plecat cu toții. S-au mutat la bunica.
Câteva zile mai târziu, tata s-a întors cu o foaie. Mi-a zis, fără nicio urmă de milă, că dacă tot n-am cedat apartamentul, să-i plătesc datoria pentru creșterea mea.
Pe foaie era scris:
Mâncare 16.200 lei moldovenești,
Haine 2.700 lei,
Rechizite școlare 700 lei,
Articole de igienă 133 lei,
Electrocasnice 231 lei,
Alocația municipală pentru locuință 3.240 lei,
Total: 23.204 lei.
Ca să vezi nu contează ce spune legea, pentru tata eram ca un chiriaș.
Am început să lucrez într-un birou din oraș și, timp de șase luni, i-am pasat o treime din salariu. Probabil o să-mi ia șapte, opt ani să sting datoria. După aia, o să fiu cu adevărat liberă…
