După ce eu și soția mea ne-am căsătorit, eram parcă zburând de fericire, fiindcă, pe lângă soția mea, mai aveam și o soacră cu care, la început, am încercat să am o relație cât mai bună. Totuși, apropierea dintre noi a fost mereu dificilă. Așa au stat lucrurile până când am aflat vestea cea mare: urma să fim părinți…
Pe perioada sarcinii, totul a mers cât de cât bine. Soacra mea îmi dădea tot felul de sfaturi și, sincer să fiu, la început le-am ascultat, crezând că are destulă experiență. Îmi povestea de toate, îmi dădea indicații și încerca să mă inițieze în tainele de părinte.
Însă, de când s-a născut copilul nostru, ceva s-a schimbat în mine. Simțeam un instinct patern puternic și pur și simplu nu mai voiam să primesc indicații. Am devenit mult mai reticent la sfaturile bătrânești și, e drept, am început să privesc cu o ușoară ostilitate orice încercare de a se băga peste mine sau peste noi. Bineînțeles, am încercat să-mi ascund iritarea.
Totuși, ce m-a scos cu adevărat din sărite a fost când am descoperit că soacra mea aruncase la gunoi toate hainele și lucrurile pentru copii primite de la sora soției mele. Erau numai lucruri deosebite, haine aproape noi, pe care nepoata noastră abia dacă apucase să le îmbrace. Sora soției mele, Otilia, ni le-a dat cu toată inima, fiindcă erau frumoase și în stare perfectă.
Dar soacrei i s-a părut de neacceptat să folosim lucruri de la alt copil. Pentru ea, pur și simplu, nu se cade să îmbraci copilul cu haine purtate de altcineva, oricât de noi ar părea. Drept urmare, le-a aruncat la coș fără ezitare.
Inițial nici nu am realizat că lipseau, până când nu mi-am amintit că văzusem o pereche de ghetuțe superbe, și n-am mai găsit nimic din tot ce primisem. Am întrebat-o direct, iar ea a recunoscut că le-a aruncat. Nu sunt genul care să fac scandal în casă pentru orice fleac, dar de data asta mi s-a părut revoltător. Și până astăzi nu pot să o iert pentru asta.
Mă întreb și acum: de ce nu m-a întrebat întâi pe mine?
