Femeia care, auzind povestea bunicii Ellei, a plătit cumpărăturile sărmanei bătrâne. Bunica Ellei i-a mulțumit din suflet prietenei sale și i-a spus că este singura persoană de încredere pe care se poate baza pentru ajutor.

Femeia i-a mărturisit cu duioșie celeilalte doamne că este singură și nu are pe nimeni aproape care să o sprijine. I-a povestit că pensia modestă pe care o primește se duce aproape toată pe plata chiriei și a medicamentelor, iar pentru mâncare abia îi mai rămâne ceva. O prietenă, mișcată de povestea sa, i-a achitat cumpărăturile la alimentară, aducând puțină alinare bunicii necăjite.

Într-o zi, prietena mea din copilărie, Loredana, m-a sunat să mă întrebe dacă la noi acasă totul este bine. S-a dovedit că prietenul ei o văzuse întâmplător pe bunica mea, deși locuința noastră se află la distanță bună de acel magazin din centrul Chișinăului.

Bunica mea, Ela, a fost toată viața o femeie plină de viață și energie, chiar și după ce s-a retras din învățământ, unde a predat matematică zeci de ani. Foștii ei elevi, și astăzi, o pomenesc cu respect și căldură. Însă în acea zi din magazin, prietenul Loredanei a găsit-o pe doamna profesoară nu veselă, ci abătută și cu ochii triști.

Bunica Ela i-a spus femeii care i-a ieșit înainte cu chip blând că trăiește singură și că duce lipsuri. A detaliat că pensia pe care o ia, puțin peste două mii de lei moldovenești, se duce aproape integral pe chirie și pe tratamente, iar pentru hrană rămâne foarte puțin. Femeia, impresionată, i-a strecurat discret o plasă cu alimente un ajutor binevenit pentru bătrâna noastră.

O altă prietenă de-a mea, atunci când a ieșit dintr-un magazin de la Buiucani, a observat o bătrânică singură și s-a apropiat să-i ofere ajutorul. Însă, bătrâna s-a întors brusc, i-a spus du-te și s-a pierdut printre oameni. Atunci am pus totul pe seama unei neînțelegeri. Bunica prietenei mele e copil de bani gata, așa că o susținem cât putem dar se pare că femeia aceea voia doar să cumpere ceva de mâncare.

Mai târziu în acea seară am mers la bunica Ela acasă. N-am mai dat-o cotită, am întrebat-o direct despre întâmplarea din magazin. Când mi-a răspuns sincer, nu știam cum să reacționez. Mi-a mărturisit că încerca o nouă metodă: mergea în piețe sau magazine departe de cartierul nostru, ca să nu dea peste cunoscuți. Ironia a făcut să se întâlnească chiar cu cineva apropiat! Cică, la fiecare zece ieșiri, cam de șase ori se găsea cineva care să-i plătească ceva alimente. Iar pachetele astfel primite, în drum spre casă, le dona măicuțelor de la biserică, ca să ajungă la cei și mai amărâți decât ea deci, într-un fel, făcea și ea parte dintr-un lanț al generozității adevărate!

Nu pot să cuprind de ce a ales să facă asta acum, la vârsta ei. Dacă singurătatea te apasă, poți adopta un câine sau o pisică, nu-i așa? E trist să vezi cum unele pasiuni, oricât de ciudate, apar atunci când omul se simte părăsit. O prietenă m-a rugat să nu povestesc nimănui ce am aflat.

Până la urmă, am înțeles: oricât de greu ne-ar fi, împărțind cu ceilalți, uneori primim înapoi mai mult decât credem. Viața nu încetează să ne surprindă tocmai prin gesturile mici, de la oameni pe care nu-i așteptam. Adevărata bogăție nu stă în ce ai, ci în ce poți oferi atunci când altcineva are nevoie.

Rate article
Add a comment

;-) :| :x :twisted: :smile: :shock: :sad: :roll: :razz: :oops: :o :mrgreen: :lol: :idea: :grin: :evil: :cry: :cool: :arrow: :???: :?: :!:

one × three =

Femeia care, auzind povestea bunicii Ellei, a plătit cumpărăturile sărmanei bătrâne. Bunica Ellei i-a mulțumit din suflet prietenei sale și i-a spus că este singura persoană de încredere pe care se poate baza pentru ajutor.
Odată, bunica mea s-a amețit, iar medicul de la Salvare a hotărât să nu-și asume riscuri și a dus-o la spital… 👵🏼