Așa nu se poate trăi! Nu e corect! Robert a dat buzna în camera tatălui său.
Ce-i cu tine? De unde ți-a mai venit și asta? Cine ți-a băgat în cap așa ceva?
Consilierul de la școală, tati.
Spune-mi mai multe, hai, nu te opri.
O să-ți arăt. Eu mă duc să mă culc și tu faci pe deșteptul, ca și cum mă trezești dimineața.
Pentru ce e toată povestea asta?
Ai să înțelegi imediat!
Bine, hai… Robert, hai sus, gata cu somnul! Trebuie să mergi la școală, nu mai lenevi.
Uite, vezi? În fiecare dimineață aud aceeași poezie. Părinții ar trebui să-și trezească copiii cu blândețe, să simtă dragostea lor adevărată. Ar trebui să-ți fie drag să zâmbești!
Las-o pe mama ta să te facă să zâmbești, eu n-am timp de dulcegării.
Nu mă iubești?
De unde scoți prostiile astea?
Tatăl deja simțea că i se urcă sângele-n cap.
Nu e prostie! Dacă nu vrei să-ți plătesc cu aceeași monedă la bătrânețe, arată măcar puțină căldură. Hai, încearcă să mă trezești iar.
Bine. Hai băiete, ți-ai pierdut vremea prin somn, ridică-te că întârzii la școală!
Mi-e somn!!!
Puiule, hai, trezește-te! tatăl i-a mângâiat grijuliu părul și l-a sărutat pe frunte.
Uraa! Chiar am simțit că mă iubești!
Gata, destul cu teatrul! Arată-mi notele.
Nu acum, tati. Nu ai timp, trebuie să fugi la serviciu. O să întârzii.
Nu-i băi. Ce frumusețe de 7. Atât la română, cât și la mate.
Dar la psihologie am luat 10.
Așa, și? Vrei să devii psiholog, fiule? Ascultă-mă, băiatul meu drag, până nu îți ridici notele celelalte, nu mai pui mâna pe telefon. La învățătură cu tine până se întoarce mama acasă.
Robert lăcrima, iar tatăl său încerca să-l împace:
Ai zis că vrei să zâmbesc uite, zâmbesc!
