Ioana și cu mine nu prea stăm de vorbă, cu toate că trăim în același oraș, la Chișinău. Din discuțiile cu rudele comune, aflu că trece printr-o perioadă dificilă, așa că mă gândesc că ar fi bine să merg să o văd, poate are nevoie de sprijin. Ajunsă la ea, Ioana îmi povestește că tocmai a fost concediată, că soțul ei lucrează cu ziua, când prinde de lucru, și că e din ce în ce mai greu cu facturile și cu fetița lor mică. Mi se rupe sufletul de starea în care sunt și îmi promit că o voi ajuta cum pot. Totuși, când revin acasă, simt o povară mare pe inimă, parcă nu-mi dă pace gândul la greutățile ei.
A doua zi, strâng ce pot prin casă: haine bune, jucării rămase mici, niște cutii de conserve și niște bani puși de-o parte. Le adun pe toate și mă duc cu ele la Ioana. Din acel moment, nu doar eu, ci și ceilalți din familie ne mobilizăm să o ajutăm câteva luni la rând. Unii aduc hăinuțe groase pentru copii, au venit la poartă și vecinii cu încălțăminte aproape nouă. Lunar, îi ducem pachete cu făină, cartofi, biscuiți, fructe. Încercăm să fim alături de ei cu tot ce putem, iar soțul ei se arată rar pe acasă, probabil muncind peste program ca să ajungă cu banii.
Într-o dimineață, cu ideea de a-i face o surpriză, hotărăsc să trec pe la Ioana înainte de serviciu, și nu seara ca de obicei. Când ajung, în fața curții lor e parcată o mașină luxoasă, destul de scumpă, care sare imediat în ochi. Îl văd pe soțul Ioanei ieșind grăbit din casă, urcându-se în mașină și demarând la drum. Uimită, intru la Ioana și o întreb despre mașină. Ea îmi spune cu liniște că au făcut un credit și că acum achită ratele, dar avea mare nevoie soțul de ea pentru lucru.
Nu-mi vine să cred ce aud și întreb mai în glumă, mai în serios: Deci nu aveți bani de pâine acasă, dar v-ați încumetat la o mașină scumpă pe credit? Toți am crezut că abia rezistați de pe o zi pe alta, dar trăiți din ajutorul nostru și conduceți o mașină de zeci de mii de lei moldovenești? Am realizat atunci că banii și ajutoarele noastre nu au fost folosite cum credeam.
Începând de atunci, am hotărât să mă îndepărtez de Ioana. Am povestit totul rudelor, fiindcă meritau să afle adevărul toată strădania noastră s-a dus pe o mașină, nu pe nevoile despre care ne plângea în fiecare zi.
