Îți spun ca unui prieten drag povestea mea. Eu și soția mea, Ecaterina, ne știam cu mult timp înainte să ne căsătorim. Dragostea mea pentru ea a început încă din școala generală, din clasa a patra. Patru ani am stat banca lângă bancă. Mereu venea cu două codițe împletite care miroseau a șampon de copii și a vară. Ne-am împrietenit repede, dar nu i-am mărturisit niciodată că eram îndrăgostit de ea.
În ultimul an, am prins curaj și am invitat-o la banchetul de final de ciclu. A acceptat și, pentru mine, ăsta a fost semnul să-i spun ce simt. Din păcate, mi-a zis blând că mă vede doar ca pe un prieten.
M-am simțit rău, ca și cum nu mai exista nimic frumos fără ea. M-a salvat facultatea din Cluj, m-a ținut ocupat cu învățatul, cu colegii noi. După ce am terminat studiile, am găsit un job fain chiar în centrul Chișinăului. Am pus bani deoparte și, după vreo trei ani, mi-am cumpărat un apartament micuț, dar cochet, la etajul trei.
Cu majoritatea colegilor din școală mai țineam legătura și ne vedeam din când în când la bere sau la mici, însă ea, Ecaterina, niciodată nu venea. Speram să apară, dar n-o vedeam, iar lumea zicea că s-ar fi mutat la Iași. Și, iată, că în sfârșit la o întâlnire, apare și ea. Am simțit aceeași emoție când am privit-o, de parcă eram iar copil. După o seară întreagă de glume și povești, ne-am dus toți într-un club la dans, iar ea a venit cu noi.
Mi-am dat seama cât de mult mă tulbură prezența ei și, la sfârșit, ne-am dat numerele de telefon să nu mai pierdem legătura. Am început să ieșim la cafea, la plimbări în Parcul Ștefan cel Mare, și într-o zi m-am hazardat și i-am spus din nou ce simt. De data asta, Ecaterina mi-a răspuns la fel, și nici n-ți poți închipui bucuria mea! După o lună, am făcut nunta la Biserica Sfântul Dumitru și ea s-a mutat la mine.
Ecaterina încerca în zadar să-și găsească un loc de muncă bun, dar nu s-a arătat nimic convenabil. Nu m-a deranjat, că salariul meu era bunicel, cam 17.000 de lei moldovenești pe lună, ne permiteam tot ce voiam. Ba chiar mi se părea tare frumos cum avea grijă de casă, de flori, de atmosferă.
Doar că, după câteva luni, Ecaterina parcă se stinsese. Nu mai era plină de viață și mi se părea că nu mă mai bagă în seamă așa ca la început. Mi-au venit gânduri negre și, nu știu de ce, într-un moment de slăbiciune am pus două camere de supraveghere acasă una în hol și una în dormitor.
La serviciu am pierdut ore ca să fac legăturile ca lumea, cu sufletul la gură că am să descopăr ceva rău. N-a fost deloc cum m-așteptam. Am văzut-o pe Ecaterina mea toată ziua făcând ordine, alergând la piață după mere și cartofi, spălând, găsind timp doar să respire între treburi.
Înainte să mă întorc eu acasă, se schimba și se aranja să arate impecabil numai ca să mă întâmpine. M-a emoționat mult să văd cât se străduiește pentru noi.
Am fugit la florărie și i-am luat cel mai frumos buchet, cu crini și trandafiri, am dus-o la o cină la restaurantul nostru preferat și acolo i-am povestit, rușinat, ce-am făcut. A zâmbit larg și mi-a spus, cu ochii ușor umezi, că mă iubește infinit.
Din ziua aia, parcă plutesc. O iubesc mai mult ca niciodată. Ea e raza mea de soare, dragul meu.
