Este deja seară. Ginerele, Andrei, își aduce soacra, doamna Reghina, la apartamentul lor din Chișinău. Lăsând două dintre gențile grele pe podeaua coridorului, Andrei intră în sufragerie, unde soția lui, Luminița, își bea ceaiul după o zi lungă. Când își vede mama în prag, dezamăgirea se citește clar pe chipul Luminiței.
Deci acum ar trebui să am grijă de tine tot restul vieții mele? Nu vei dori să te întorci mai târziu în satul nostru din Orhei? exclamă ea cu glas obosit.
Nu demult am auzit despre această poveste tristă de la o bună prietenă a mea, care povestea cum Luminița avea o atitudine rece față de soarta mamei ei pensionare. Din fericire, totul se sfârșește cu bine: de soacra s-a ocupat Andrei, care a internat-o într-o clinică bună din Chișinău, plătită cu grijă din banii proprii în lei moldovenești. Luminița nu știe nimic atunci despre acele evenimente, aflând abia după ce mama ei deja ieșise sănătoasă din spital.
Andrei o aduce acasă pe doamna Reghina și îi spune, calm, Luminiței:
Mama ta este bine acum, i-am cumpărat medicamentele de care are nevoie, tot ce trebuie, însă va trebui să stea un timp sub supraveghere ca să fim siguri că totul e în regulă cu sănătatea ei. Va locui cu noi o perioadă. Nu te deranjează, corect?
Era normal ca Luminița să fie cea care pune această întrebare soțului ei. Este, în fond, mama ei. Dar, în loc să-i mulțumească lui Andrei pentru ajutor, Luminița reacționează nervos și începe o discuție tensionată:
Mamă, eu abia m-am mutat la Chișinău, încerc să-mi construiesc viața aici, și tu vrei să trăiești sub același acoperiș cu mine? Acum trebuie să am grijă de tine mereu și, din câte știu, nu vei mai vrea să te întorci în Orhei…
Doamna Reghina, femeie trecută de pensie, ascultă în tăcere, vizibil rănită de cuvintele fiicei. Dar cel mai surprins rămâne Andrei, care parcă abia acum o vede cu adevărat pe Luminița.
Soția îi arată, fără să-și dea seama, adevărata ei fire, una pe care el nu o cunoștea când a cerut-o de nevastă la biserica din sat. Mama, vizibil tulburată, începe să-și pună lucrurile înapoi în genți, pregătindu-se să plece înapoi la casa modestă din sat, iar Luminița, supărată, trântește ușa și pleacă la colega ei, Viorica.
Când se întoarce târziu, vede bagajele făcute și un bilet de tren spre Orhei pus pe masă. Încurcată, o întreabă pe Andrei:
Ce se întâmplă? Mama nu a plecat? Sau tu pleci undeva?
Nu, aceste bagaje sunt ale tale, și biletul la fel. Cred că ar fi mai bine să locuim o vreme separat. Îmi doresc un copil, dar astăzi am înțeles că nu sunt gata ca viitorii noștri copii să aibă o astfel de mamă. Gândește-te bine la ce faci. Stai o perioadă la Orhei, acasă la mama ta, iar ea va rămâne aici cu mine. Dacă îți revii, te aștept să ne împăcăm, îi explică el, hotărât.
Luminița nu s-ar fi gândit niciodată că Andrei ar fi în stare să ia o astfel de decizie drastică.
