Viața mea seamănă leit cu un serial românesc. În urmă cu șapte ani, m-am măritat cu un bărbat pe care nu l-am iubit niciodată cu adevărat. Cu mult timp în urmă, sufletul mi-a fost prins de un băiat pe nume Nicolae, care era marinar. Ne-am văzut vreo doi ani ne întâlneam deseori la terasele din Chișinău, privind apusul peste Bâc. Apoi, într-o zi, Nicolae s-a întors acasă cu soția lui. Atunci mi-a căzut sufletul în genunchi și, copleșită de durere, am acceptat cererea în căsătorie a prietenului meu cel mai bun, Vlad, convinsă că Nicolae va înțelege ce a pierdut. Numai că nu a mai avut cum el și soția s-au mutat la Iași. Eu între timp am rămas însărcinată cu Vlad.
La începutul căsniciei noastre, Vlad era de o bunătate rară. Cu timpul, însă, gelozia l-a năpădit tot mai tare. În fiecare an devenea tot mai posesiv: ajungeam să ne certăm mai mereu pe acest subiect. Nimic nu-l putea convinge că nu am sentimente pentru altcineva. Chiar dacă nu l-am iubit pe Vlad, i-am fost mereu loială și recunoscătoare pentru tot ce a făcut pentru mine și fiul nostru, Ștefan. Prietenii îmi spuneau întotdeauna cât noroc am cu Vlad. Părinții mei îl prețuiau. Însă, în urmă cu un an, răbdarea i s-a terminat. Vlad m-a înșelat și a recunoscut singur. L-am iertat doar pentru Ștefan și am încercat să mergem mai departe.
Acum o lună, am întârziat acasă fiind la Lenuța, o prietenă bună. Când am ajuns, Vlad era foarte iritat. Mi-a spus că l-a întâlnit pe Nicolae prin centrul orașului și e convins că știa că am vorbit cu el. În toiul disputei, a ridicat mâna la mine. Atunci am considerat că nu mai pot continua și am depus actele de divorț.
Acum locuiesc la Lenuța cu Ștefan. La început, Vlad încerca să mă convingă cu flori și cadouri scumpe ghirlande de lei și bijuterii să mă întorc la el. Acum însă, îmi trimite mesaje amenințătoare, promițându-mi că dacă nu retrag cererea, îmi va lua băiatul. Gândul mă omoară. Dacă va reuși? Nu cred că aș rezista despărțirii de Ștefan. Mă întreb dacă poate totuși ar trebui să-i mai dau o șansă lui Vlad, doar pentru binele copilului nostru. Dar e oare corect față de mine? Nu știu ce să fac mai departe. Parcă viața mea a ajuns un joc trist, unde nimic nu mai are soluție.
