Am ajuns la 52 de ani. Și nu am rămas cu nimic. Nu am soție, nu am familie, nu am copii aproape, nu am serviciunu am nimic
Numele meu este Dumitru. Eu și soția mea, Elisabeta, am fost căsătoriți timp de 30 de ani. Toată viața am tras din greu pentru a asigura traiul familiei, iar Elisabeta avea mereu grijă de gospodărie. Nu am vrut niciodată ca ea să muncească în altă parte, eram mulțumit când o vedeam acasă. Cu timpul, însă, am început să mă simt agasat de această rutină.
Ne-am respectat mereu, dar iubirea s-a stins încet-încet între noi. Mi se părea firesc, nu i-am acordat mare atenție. Dar toate s-au schimbat într-o noapte. Într-o crâșmă din Iași, am întâlnit-o pe Viorica. Era cu douăzeci de ani mai tânără decât mine. Avea ochii ca murele și era plină de viață. Îmi părea că trăiesc o poveste pe care doar în romane o mai citești.
Am început să mă întâlnesc pe ascuns cu Viorica și, în scurt timp, a devenit amanta mea. După două luni, mi-am dat seama că nu mai suport să-mi mint soția. Uram să mă întorc în apartamentul nostru din Chișinău după muncă. Am conștientizat că o iubesc pe Viorica și vreau să-i devin bărbat.
Într-o seară, după ce am stat mult timp pe gânduri, i-am mărturisit Elisabetei tot adevărul. Nu a ridicat vocea, nici nu a plâns. S-a uitat calm la mine și atât. Am crezut că nu îi pasă, dar azi știu cât de profund am rănit-o pe Elisabeta.
Am divorțat. Am vândut apartamentul nostru, martorul anilor de căsnicie. Viorica a insistat să nu las niciun leu Elisabetei. Așa am și făcut. Ea și-a cumpărat o garsonieră modestă în Bălți, iar eu, cu toți banii rămași și economiile adunate la ciorap, am luat Vioricăi un apartament cu două camere în sectorul Botanica.
Nu am ajutat-o pe Elisabeta cu nimic. Știam că îi va fi greu, că nu avea niciun loc de muncă sigur. Dar pe atunci mă gândeam doar la mine. Fiii mei, Vlad și Răzvan, au refuzat să mai vorbească cu mine. Au considerat că mi-am trădat nevasta și nu m-au putut ierta.
La momentul acela nu îmi păsa. Viorica era gravida și așteptam cu sufletul la gură să vină copilul pe lume. S-a născut un băiat, dar nu semănă nici cu mine, nici cu Viorica. Prietenii din cartier, la un păhărel de vin moldovenesc, mă îmboldeau să-mi pun întrebări. Nu voiam să aud de așa ceva.
Viața cu Viorica nu era deloc visul la care am sperat. Munceam din greu, mă ocupam de treburile casei și de copil. Viorica îmi cerea bani mereu și era mai tot timpul plecată. Apartamentul era mereu vraiște, iar mâncarea era un lux. Se întorcea acasă dimineața, mirosea a rachiu și izbucnea în ceartă din orice nimic.
La scurt timp, am fost dat afară de la muncă. Ajunsesem epuizat și neliniștit, nu mai dădeam randament. Așa au trecut trei ani, unul mai greu ca altul. Într-un târziu, fratele meu, Andrei, care nu a agreat-o niciodată pe Viorica și avea suspiciuni despre copil, m-a convins să fac test ADN. S-a dovedit că fiul nu era al meu.
Am divorțat imediat. Nu am mai avut niciun contact cu Elisabeta ori cu băieții noștri. După despărțirea de Viorica, am simțit o nevoie uriașă să mă întorc la prima soție. Am luat o cutie cu cozonac, o sticlă de vin de Cotnari și un buchet mare de lalele. M-am dus la adresa unde locuia, dar am aflat de la noul chiriaș că Elisabeta nu mai stă acolo. Mi-a dat adresa unde s-a mutat.
Am mers și acolo. Mi-a deschis un bărbat robust. Am aflat că Elisabeta are acum un post bun la o instituție de stat și s-a recăsătorit cu un coleg de serviciu. E fericită și are viața pe făgașul cel bun.
După o vreme, ne-am intersectat la o cafenea. I-am implorat să se întoarcă la mine. S-a uitat la mine ca la un străin și a plecat fără să spună nimic. Atunci am înțeles cât de tare am greșit. Ce am pierdut? Pentru ce am renunțat la tot ce era mai de preț pe lumea asta?
Acum, la 52 de ani, sunt singur. N-am soție, serviciu, iar copiii mei nici nu vor să audă de mine. Am pierdut tot ce conta și e doar vina mea. Nicio părere de rău nu îmi va aduce înapoi ce am distrus. Nu încercați să clădiți fericirea pe nefericirea altora, căci într-o zi veți rămâne cu mâinile goale și un suflet gol, pe care nicio regrete nu îl mai repară.
