Lucian stătea într-un colț și plângea cu amar. Nu putea să înțeleagă cu ce greșise. De ce oare mama și tata l-au părăsit, ducându-l la orfelinat? El îi iubise pe amândoi necondiționat și mereu le ascultase vorbele.
Mama lui l-a lăsat din prima zi, încă din maternitate. După aceea, Maria și Ștefan l-au adoptat. Nu aveau copii și, din dorința de a avea o familie, l-au luat pe Lucian de la orfelinat. Dar Ștefan nu a putut să-l îndrăgească niciodată cu adevărat. Îl simțea ca pe copilul altcuiva, nu al lui. Maria îl iubea, îl îngrijea cu blândețe, îl strângea la piept, dar chiar și așa nu reușea să se simtă mama lui pe deplin.
Anii au trecut. Lucian s-a maturizat în familia lor, purtând în suflet multă dragoste pentru cei pe care îi credea ai lui. Într-o zi, însă, Maria a aflat că era însărcinată. Bucuria ei nu avea margini. Când i-a dat vestea lui Ștefan, amândoi au simțit că trăiesc un vis.
Din clipa aceea, părinții nu s-au mai uitat la Lucian. Prezența lui îi deranja, îi enerva. Ștefan a început chiar să-l lovească pe băiat. Pentru ei, Lucian nu mai însemna nimic; se săturaseră de rolul de părinți față de el. Așa că au decis să-l trimită înapoi la orfelinat. Au scris o cerere de renunțare și prin hotărâre judecătorească au fost decăzuți din drepturi părintești.
După proces, Maria s-a apropiat de băiat și i-a spus că de acum înainte va locui la orfelinat. Lucian plângea și își striga mama, dar ea s-a întors și a plecat. Băiatul avea doar cinci ani și era din nou trădat de oamenii pe care îi iubea cel mai mult. Trădat de două ori: prima oară de mama sa biologică, acum și de cei care-l înfiiaseră.
Judecătoarea care a dat sentința a privit toată scena și i s-a frânt inima. S-a apropiat de directoarea orfelinatului și i-a spus că vrea să-l adopte pe Lucian. Numele ei era Ecaterina. Nu putea să lase copilul așa pe drumuri. Ecaterina a rezolvat foarte repede actele necesare, iar în scurt timp l-a luat acasă la ea.
L-a dezmierdat mereu, spunându-i Lucică, și, de emoție, băiatul a început să uite de durerile vechi și s-a atașat profund de Ecaterina. Au trecut anii. Lucian s-a descurcat excelent la școală. A terminat liceul cu medalie de aur și a intrat la Medicină la București. După ce a terminat facultatea, a fost primit să lucreze la o clinică bună din Chișinău.
Într-o zi, la cabinetul său a venit un bărbat pe care l-a recunoscut imediat: era Ștefan, primul său tată adoptiv. Acesta i-a povestit lui Lucian că Maria a murit la naștere și copilul a fost născut mort. După nenorocire, s-a apucat de băut greu. A cunoscut-o pe Viorica, care l-a ajutat să se pună pe picioare și l-a convins să meargă la dezalcoolizare.
Așa s-a reîntâlnit cu Lucian. Deși era tânăr, Lucian nu uitase cât de rău s-a purtat Ștefan cu el. Dar a pus în față jurământul lui Hipocrate și l-a ajutat pe fostul tată. Soarta îi pedepsise deja crunt pe Ștefan și Maria; toată lumea știe că nu-i bine să necăjești un copil fără părinți. Lucian a dat dovadă de înțelepciune: nu s-a răzbunat, fiindcă viața hotărâse și așa destul.
