Dragă, dacă ai ști cât de greu mi-a fost să fiu cea mai mare din familia noastră numeroasă din Chișinău mereu picau toate treburile pe mine, trebuia să mă ocup de frații mai mici și să am grijă de casă. Nu mi-a venit nimic din dorința mea, pur și simplu mi s-a pus în cârcă. La liceu și prin cartierul nostru de la marginea orașului, copiii se țineau scai de mine, râdeau că-s ca o bonă, mereu cu cei mici pe lângă mine. Am plâns de multe ori și mi-am jurat că nu voi avea niciodată copii, să nu trec prin ce am trecut eu. Tata nu era prea blând când mă auzea vorbind despre visele mele, mă altoia zdravăn, și mereu zicea că mă ducea ca la oile negre.
După ce am terminat clasa a IX-a la școala din sectorul Botanica, am fost trimisă la o școală profesională să mă fac bucătăreasă, că cică trebuie să avem un meseriaș în familie. După ce am terminat, mi-am luat un job la o cafenea din centru, unde salariul era în lei moldovenești, nici prea mare, nici prea mic, dar mi-a dat independență. Mama și tata nu m-au lăsat deloc în pace mă certau și mă băgau în cap că trebuie să aduc acasă mâncare pentru frați, să nu fiu fraieră.
Ei îmi controlau până și banii, tot ce câștigam. Atunci mi-a ajuns și am zis ajunge! Mi-am luat un bilet la microbuz și am plecat la Bălți, să mă rup de ei. Făcusem o alegere grea, dar știam că nu mai pot să dau înapoi. În Bălți mi-am găsit destul de repede un job ca spălător de vase într-un restaurant, și am închiriat o cameră de la doamna Paraschiva, o bătrână foarte de treabă. Nu cerea mult, vreo 800 de lei pe lună, și îi mai ajutam cum puteam prin casă. Am avut o relație frumoasă, locul era curat, mâncam împreună, povesteam și ne sprijineam la greu.
După vreo doi ani, doamna Paraschiva mi-a făcut cunoștință cu un băiat, Victor, iar eu am simțit că-i timpul să mă așez la casa mea. Ne-am căsătorit, părinții lui au fost buni, nu au zis nimic. A venit pe lume prima fată, Ecaterina, apoi băiețelul nostru, Grigore. Știi cum e pe cât eram de ocupată, pe atât mi-a venit dorul de părinți. Am zis să-i vizităm am pus niște suveniruri și dulciuri în sacoșă, am mers cu Victor și copiii la Chișinău. Din păcate, când am ajuns, mama și tata nici nu s-au uitat la noi ne-au dat afară, au trântit ușa, nici măcar nu au întrebat de copii. M-am simțit de parcă mi-au dat cu sare pe rană, am ridicat cadourile și am plecat. Din momentul acela, mi-am zis că nu mai calc la ei niciodată, că familia adevărată e cea pe care o creezi tu.
