Nu eşti tu soţul meu, Vasile…
Bătrâna stătea lângă patul lui Vasile şi îi ștergea fruntea fierbinte cu o cârpă umedă.
Vasile, de mult vreau să-ți spun ceva, dar n-am avut curaj Te-am mințit, Vasile, nu eşti tu adevăratul meu soţ!
Bătrânul deschise ochii, uimit, și o privea pe nevastă fără să priceapă nimic.
Nu mă întrerupe, te rog, că dacă ne despărţim pentru totdeauna, măcar să mă iert. Mai ţii minte, după război, când ai ajuns întâmplător în satul nostru din Moldova? Eu am rămas împietrită atunci, dar apoi m-am aruncat la gâtul tău. Semănai atât de mult cu bărbatul meu! Am primit veste că a murit, dar când te-am văzut, viu, am crezut că s-au încurcat hârtiile și s-a întors. Am sărit la tine, dar mi-am dat seama imediat că m-am înşelat. M-am rușinat, m-am scuza apoi Dar te-am lăsat să dormi în șura noastră.
Dimineaţă ai vrut să repari ușa de la șură, și a căzut o grindă peste tine. Am crezut că te duc la groapă, dar te-am văzut că încă respiri deci trăieşti. Am chemat doctorul din sat, și a zis că ai scăpat ușor, doar ai pierdut puțin memoria. Atunci am decis să spun că eşti tu soţul meu. Erai om de treabă, sănătos, și cu doi copii după război era greu să mă descurc singură. Am zis, tu m-ai crezut. Mi-a fost greu pe suflet, dar ne-am obişnuit şi ne-am iubit, şi nu-mi mai venea să schimb ceva. Acum, mărturisesc, că am hotărât eu tot pentru tine. Poate viaţa ta era altfel dacă nu…
Vasile se uita la bătrână fără să spună nimic… Apoi, deodată, începu să râdă.
Eşti o bătrână nebună! Ce să fac cu altă viaţă? Te-am iubit mereu. E adevărat că am ajuns întâmplător în satul vostru, dar când te-am văzut, am simţit ca-mi bate inima altfel, nu ştiam cum să mă apropii. M-am gândit să ajut la gospodărie, poate te uiţi la mine cu bunăvoinţă și nu mă gonesti. Dar tocmai atunci mi-a căzut grinda în cap totul s-a întunecat. M-am trezit, era doctorul, şi tu ştergeai după mine I-am spus să te mintă cu amnezia, ca să rămân în casa ta. Și tu m-ai surprins, m-ai recunoscut în soţul tău, și m-am bucurat că n-am nevoie să inventez nicio poveste.
Mai să te mănânce ursul, zâmbi bătrâna De ce nu mi-ai spus mai devreme? Măcar râdeam împreună
Am vrut, dar tot nu era timp. Ba creșteam copiii mari, ba am mai făcut încă trei cu tine, se amuza printre mustăţi Vasile. Toată viața am purtat secretele astea, dar de fapt nu-s niciun secret.
Na, gata, măcar s-a aflat. Că altfel îi făceam să râdă pe îngerii păzitori cu poveştile noastre, spuse bătrâna. Dar tu, Vasile, nu te grăbi să pleci. Nu mă lăsa singură, nu ştiu cum aş putea trăi fără tine.
Hai, lasă plânsul, va fi bine, o linişti bătrânul. Ajunge să stai lângă mine, du-te-n pat şi dormi. Dimineaţa-i mai deşteaptă decât seara.
S-au culcat, dar bătrâna n-a dormit liniştită, gândurile negre îi tulburau odihna. S-a trezit cu noaptea-n cap, patul lui Vasile era gol. Inima i-a tremurat de frică. A ieşit în curte, și-l vedea pe Vasile pe prispă, fumând tacticos. A oftat ușurată. De data asta moartea a trecut pe lângă, aşa că mai ducem o vreme, mai scârţâim împreună…
