Era o seară de Ajun de Crăciun, cu mulți ani în urmă, când am chemat-o la mine pe fosta mea noră, Irina, împreună cu nepoții mei. Pe fiul meu l-am rugat să nu vină. În acea iarnă grea, în timp ce pregăteam cozonacul și aranjam masa, așteptam cu inima plină de dor venirea Irinei cu cei mici. Am făcut prăjituri pentru ei și le-am cumpărat daruri, ca să împodobească aceste sărbători cu glasurile lor de copii și să aducă lumină în casa mea. Știam bine că, atât timp cât voi avea putere, le voi fi mereu aproape.
În timp ce așezam sarmalele pe masă și pregăteam salata de boeuf, nu m-am putut abține să o sun pe Irina, să o rog să vină alături de copiii ei la masa de Ajun. Am fost fermă și cu fiul meu, Mihai, că nu are ce căuta în acea zi la noi. Îi spusesei de când s-a despărțit de prima lui soție că nu voi accepta pe nimeni altcineva în locul Irinei; pentru mine, adevărata mea noră va rămâne mereu Irina.
Au trecut cinci ani de când Mihai a divorțat. Ce a făcut el a fost o mare iresponsabilitate a părăsit casa, a lăsat-o pe Irina cu doi copii mici, pentru o altă femeie, când mezina nu avea încă nici un an împlinit. Știa bine că Mihai nu era sincer pretexta mereu că are prea mult de lucru, dar de fapt se vedea cu cealaltă. Iar când amanta i-a cerut să aleagă, și-a strâns câteva haine și a plecat, abandonându-și familia.
De când s-a întâmplat asta, am stat mereu de partea Irinei. Mihai, fiul meu, s-a arătat slab și nestatornic. Chiar dacă plătește pensia alimentară, la ce folosește? Copiii au nevoie să simtă dragostea și prezența unui tată, nu doar niște lei trimiși lunar. Mihai nu m-a ascultat niciodată, ba chiar s-a recăsătorit anul trecut. Toată lumea credea că îmi voi dori să cunosc noua noră, dar nu era cazul. De curând, i s-a mai născut un copil, dar asta nu mi-a schimbat cu nimic sentimentele față de noua lui parteneră.
Pentru mine, nepoții mei sunt copiii Irinei, nu ai noii lui soții. Nu vreau și alți nepoți, iar lui i-am zis de multe ori că se va întoarce cândva la noi, plin de regrete. De sărbători, aleg să fiu doar cu Irina și cu copiii ei, sufletul familiei mele.
De-a lungul anilor, legătura cu Irina și cu nepoții mei a ajuns foarte puternică. Sărbătorile le petrecem împreună, vorbim des la telefon, iar când timpul ne permite, ne vizităm. Irina se dedică trup și suflet copiilor, iar eu, ca bunică, fac tot ce-mi stă în putere să îi ajut îi aduc la mine, îi susțin financiar, îi ajut cu lecțiile. Irina, cu timpul, mi-a devenit ca o fiică. Părinții ei sunt departe, în nordul Moldovei, la vreo șase sute de kilometri de noi, așa că nu au cum să o sprijine des.
Și acum, când mă gândesc la acea seară de Crăciun, mi se încălzește inima. Am pregătit cozonacul, am așezat masa cu grijă, iar casa mi s-a umplut de râsetele copiilor. Le-am oferit sărbători cu colinde, cadouri și dragoste adevărată. Mi-am jurat că, atât cât pot, le voi fi mamă și bunică, sprijin și alinare. Și așa au rămas în sufletul meu acele sărbători: pline de iubire și bucuria adevăratei familii.
Astăzi mi-am invitat fosta noră și nepoțeii la masa de Crăciun, dar i-am interzis fiului meu să vină…
