Nicolae și cu mine ne-am cunoscut când amândoi aveam câte douăzeci și șapte de ani. Pe atunci, Nicolae terminase deja facultatea cu brio și se pregătea să-și susțină licența. Era mândru de reușitele lui. În plus, apucase deja să-și strângă niște bani și să-și cumpere un apartament cu două camere și un garaj. După facultate avea în plan să-și ia și o mașină. La un an după ce ne-am cunoscut, ne-am căsătorit. La încă un an și jumătate, am devenit părinții unei fetițe. Pe când am împlinit treizeci de ani, copila noastră avea deja două luni.
Și, pentru că se apropia ziua lui de naștere, i-am propus să sărbătorim la un restaurant, împreună cu părinții lui. Dar el nu a vrut. Mi-a zis că vrea să-și petreacă ziua doar cu noi, femeile din viața lui.
Așa am și făcut. Iar a doua zi, după ce a ieșit de la serviciu, a trecut pe la părinți. Dar nu a stat mult și s-a întors pe neașteptate. S-a așezat pe canapea și a început să plângă. Am rămas fără cuvinte. Nicolae, un bărbat matur, independent, tata de familie, plângea ca un copil. Am încercat să-l liniștesc, să-l îmbrățișez, să-l fac să se simtă mai bine. Și atunci s-a rupt ceva în el. Mi-a povestit tot: în copilărie era bătut pentru orice nimic că juca fotbal, că își murdărea hainele, că scăpa o pată de cerneală pe caiet… Îl băteau atât mama, cât și tata.
-Când am crescut, au încetat să mă mai bată, dar niciodată nu mi-au spus o vorbă bună. Am terminat liceul cu diplomă.
Și ce dacă, doar un liceu. Tu trebuie să mergi la facultate! Și-a mers, chiar dacă nici nu-i trebuia cine știe ce diplomă.
Și-a cumpărat apartament.
Doar cincizeci de metri pătrați
Toți comentau, deși părinții lui stăteau într-o casă de doar treizeci de metri. S-a însurat Ce nevastă firavă ți-ai ales. Asta poate să-i nască pe copiii tăi?
A născut.
Cine știe al cui e copilul ăsta. Nu seamănă cu nimeni din familie!
Iar la final, părinții i-au făcut mare scandal pentru că nu a organizat o petrecere mare cu ocazia aniversării lor de căsătorie.
-Fiule nerecunoscător!
Asta au declarat ei. Și-atunci Nicolae m-a întrebat, cu ochii roșii de plâns:
Oare sunt eu chiar atât de rău de nu mă pot iubi ai mei? I-am spus că, din păcate, unii oameni nu știu să iubească, și nu e vina lui că s-a născut într-o astfel de familie. Dar acum are pe cineva care îl iubește enorm pe mine și pe fetița noastră. Pentru noi, el e cel mai bun bărbat din lume.
N-ai observat cum strălucesc ochii fetiței tale când vii acasă seara de la muncă? Și atunci, amintindu-și privirea bucuroasă a fetiței noastre când îl vede, Nicolae s-a liniștit. Și până la urmă, l-am văzut zâmbind din nou.
În acea zi, soțul meu s-a întors acasă mai devreme decât de obicei, s-a așezat pe canapea și a început să plângă ca un copil. Când am aflat motivul, am rămas împietrită.
