Am scăpat
Pe bune?! Nu te cred. Nu avea cum mama ta să facă una ca asta, exclamă Lenuța.
Ba chiar putea, răspunse Andrei, cu un ton mohorât.
Dar am discutat de atâtea ori, am pus tot cap la cap…
Noi! Cuvântul cheie e noi! zise Andrei. Dar se pare că ea avea alte planuri…
Andrei se simțea cât se poate de jenat față de Lenuța. Dar ce putea să facă și el?!
***
Ce minunăție! Căsuța de la țară! Îți amintești, măi Andrei, cum visa taică-tău la casă la țară? oftă cu jind Margareta Vasile, mama lui Andrei și soacra Lenuței. Ah, dar ce spun eu? Tu erai mic de tot pe atunci! Iar noi cu tatăl tău am strâns bani ani la rând să luăm căsuța asta… Mare ispravă!
Margareta Vasile stătea la umbra unui măr bătrân, înfășurată într-un scaun de răchită preferat, pe care Andrei i-l scosese grijuliu la aer, lângă căsuța de la țară. De pe tronul verde, supraveghea cu ochii umezi de amintiri cum nora ei, Lenuța, împreună cu Andrei săpau la cartofi, iar nepoții, de cinci și șase ani, fugăreau găini imaginare printre straturi. Soarele apunea domol, dar treabă era cât încape. Fie! Copiii sunt ajutor, doar se știe, nu degeaba i-au adus la țară!
Vai, drăguților, mare ajutor sunteți! Ce m-aș face eu fără voi? ofta Margareta Vasile, așteptând să vadă cine mai scapă vreun cartof întreg. Culmea, zic eu, era să vin singură cu trenulețul, doar patruzeci de minute până aici, dar de, aseară m-a prins spatele, mai rău ca niciodată! Așa că a trebuit să vă sacrific pe voi. E de dat la sapă la cartofi, la rărit morcovii, sămânța de pus, iar eu… ce să mai, nu-s bună de nimic, nici să mă aplec, nici să mă dezmorțesc, o corvoadă, nu alta.
Nu vă necăjiți, tanti Margareta, i-a răspuns Lenuța politicos, cu un zâmbet forțat. Normal că vă ajutăm, suntem familie.
De zâmbit nu prea-i ardea. Mama lui Andrei reușea, cu o precizie de ceasornic elvețian, să le dea toate planurile peste cap! Voiau în weekend să se distreze cu copiii la aquapark să se bălăcească, să se răcorească, era visul băieților. Dar Margareta Vasile… Ei, ce să-i faci, e mai importantă decât orice aquapark! Așa gândea Andrei, fiul iubitor, educat cu zâmbetul la purtător. Iar Lenuța suferea în tăcere, de dragul păcii în casă.
Aquapark?! sărise la telefon Margareta Vasile. La ce vă trebuie, să respirați clor?! Râul e lângă noi la țară! Să vă scăldați acolo! Ei, dar s-a mai văzut, vara să cheltui pe aquapark? Nebunie curată.
Bineînțeles, de scăldat nici vorbă. N-aveau timp nici să viseze la asta. Și oricum, râul nu e nicidecum aquapark era și mizerie, și rațele mai că se scăldau cot la cot cu doritorii de apă limpede.
Ce să faci acolo? zise Margareta, dându-le fiului și norei niște lopeți ruginit de vechi când abia coborâseră din Dacia lor veche. Să hrănești țânțarii? Chiar dacă satul merge tot la râu, nămolul parcă se adune, de la an la an. Rațele doar se plimbă printre oameni. Și la televizor a zis azi că nu-i sănătos să faci baie lângă rațe, te umpli de bube! Iar în oraș, la lacul cu rațe, cica e ok, dar la râu e vai de capul cui se încumetă.
Lenuța a tăcut, strângând din dinți. Copiii voiau să facă baie, și ei tot așa. Dar, când? Se venise la muncă, nu la lenevit.
Gospodăria arăta ca trecută de ciumă. Căsuța de scânduri cerea să fie reparată urgent, gardul atârna obosit, poarta abia se ținea-n balamale. Butoaiele erau ruginite, tufișurile de zmeură, agrișe și coacăze într-o tarlaua de nebiruit, de zici că ești Făt-Frumos ce dă prin pădurea fermecată spre Ileana Cosânzeana. Buruieni câte vrei, straturile în umbră și ele nemângâiate de mâinile omenești de prea multă vreme.
După moartea lui Dumitru, tatăl lui Andrei, Margareta Vasile a cam lăsat baltă căsuța de vacanță. Mașina bărbatului a vândut-o, de ce să țină două mașini când nici permis n-are? Iar când a început să o roadă mustrarea că lasă visul soțului de izbeliște, s-a apucat să reînvie gospodăria în cinstea lui Dumitru.
La început, nu deranja pe nimeni, se ducea singurică, făcea ce putea, dar tot nu era mare ispravă. De plante nici n-auzise prea mult, era treaba bărbatului. Dar, fiindcă voia să onoreze amintirea soțului, s-a încumetat să-nvețe.
Bani la Margareta Vasile nu prea au fost nicicând, așa că a tot cârpit gardul cu tot felul de improvizații: într-un loc chiar a pus o împletitură caraghioasă de crengi, de la subțirele la ciomege. Când a venit Andrei să-i dea o mână de ajutor și a văzut opera, a dat numai din umeri, admirând… partea artistică a gardului.
În seara aia, cu Lenuța la sfat, a decis să plătească o firmă să le monteze un gard nou cel mai ieftin, doar să nu mai râdă câinii satului. Acoperișul au încercat să-l repare ei, ușa au schimbat-o singuri, au luat și-o seră proaspătă în loc de ruina veche.
Nu-i nevoie, copii, vai, mă omoară cu atâta ajutor… se bosumfla Margareta Vasile, dând din mână a refuz. Eu așa mă ocup, în memoria lui Dumi, și mai să uit de oftat. Fiecare cu viața lui… Dar, dacă tot faceți, să luați straturi proaspete, să duceți copiii, că-i bine cu legume de la țară. Mai vii și la grătar, mai petreci sărbători, și la moment potrivit, totul e al vostru. Că doar Andrei e singurul meu băiat…
Lasă, mamă, nu vorbi de astea! o opri Andrei, pupând-o pe obraz. Ea îl strânse în brațe, ștergând o lacrimă.
Așa s-a instaurat regula: tot timpul liber al Lenuței și al lui Andrei era acaparat în mod magic de căsuța de la țară a Margaretei Vasile. Și, previzibil, fix când ajungeau acolo, pe dna Margareta o apuca câte o boală misterioasă. Ședea la umbră, înfofolită cu plapuma și, cu voce de general, dirija armata: plivește acolo, sapă dincolo, vopsește poarta!
Andreiță! Ia cazmaua aia cu mâner albastru, că taie mai bine! Da, da, lângă greblă e! Și să vopsești poarta! Când ai chef, că doar am cumpărat tot, sunt organizată.
Andrei înghițea fără comentarii și dădea din pensulă la poartă, visând în secret la hobby-urile pierdute de weekend. Dar mama sublinia mereu că efortul e pentru ei, nu pentru ea.
Că tot o să fie al vostru, pentru voi trudiți! repeta ca o mantră soacra Lenuței.
În cele din urmă, locul a ajuns să arate omenește. Au redus straturile, au mai pus doar niște căpșuni, flori și gazon. Gata, era momentul să folosească locul la distracții, nu la cârpit gardul.
Lenuța, hai să-ți facem ziua la căsuța de la țară, i-a propus la un moment dat Andrei. Invităm prieteni, facem grătar, mergem pe malul râului la întins undița…
Sună perfect, zâmbi Lenuța.
Adevărul era că au investit acolo timp și nervi, cât să construiască o vilă pe malul mării! Merita luminată cu prieteni.
Lenuța a sunat imediat la prietena ei cea mai bună, Stela, cu care veneau mereu și copiii. A invitat și verișoara cu soțul. Toată lumea era în extaz copiii vorbeau numai de petrecere, adulții își pregăteau deja urările și pachetele cu cadouri.
Pregătirile au fost grandioase, cu deplasări la hypermarket (nu degeaba există Kaufland și la sat!), copiii aruncând pe listă toate prostioarele. Nimeni nu-și vedea capul de entuziasm.
Dar, când Lenuța, Andrei și copiii au ajuns cu o zi înainte pe la casă să lase tot ce trebuie, ce să vezi! Poarta era încuiată cu un lacăt nou-nouț. Unul străin.
Cum vine asta?! mormăi Andrei, clătinând din cheie și privind inutil la cheia veche.
Din portbagajul mașinii lor sărea un grătar nou, frigărui cu tot cu undițe, iar copiii trecuseră deja la alergat pe lângă mașină.
Lenuța sufla nemulțumită, tăcând.
Stai… Parcă zicea mama ceva aseară, bombăni Andrei. M-a sunat, dar eram în trafic, n-am apucat să răspund. Mai târziu am văzut un mesaj de la ea: Să vedeți ce surpriză am pentru voi! O să vă zic curând!. N-am dat importanță, am și uitat, de fapt… O sun acum.
Mamă! Ai schimbat tu lacătul de la poartă? o întrebă direct Andrei, când i-a răspuns la telefon.
Aoleu, fiule! Gata, ai stricat surpriza…, se văietă Margareta Vasile. Da ce căutați acolo acu?
Așa au aflat, total șocați, că Margareta Vasile vânduse căsuța de la țară, de două zile.
Am primit o ofertă bună, îi povestea mama la telefon, cât Andrei era blocat. Păcat să refuz la așa bani! Oricum, voi veneați cu silă, nu am văzut? Vă rodeați că vă pun la muncă… Gata, să scăpăm toți de corvoadă! Vă zic drept, norocul meu: am avut parte de cumpărători de treabă, nu vreun hoț. Totul a mers pe repede înainte, banii îi țin să vă duc pe toți la mare! Acolo era surpriza. Îi puneam pe toți într-o atmosferă festivă știu că ziua Lenuței e aproape, așa voiam să vă bucur! Că n-ați fost niciodată la mare ca familia, numai munciți și vă topiți de oboseală. Pe restul banilor îi bag la bancă, să am și eu ceva pus deoparte. Da, de fapt, ce căutați la țară azi?
Lenuța a început să plângă direct în mașină. Andrei, banal, a bătut în volan cu degetele, privirea dusă. Copiii țopăiau nestingheriți pe lângă Dacie ei găseau tot timpul ceva de făcut.
Ascultă, fie ce-o fi cu căsuța… zise la final Andrei. Femeie fără grijă, cal ușor.
Serios, mi s-a rupt inima pentru anii și zilele petrecute acolo! Weekenduri întregi sacrificate, fără clipă de liniște, suspină Lenuța.
Victoria lor, acoperișul pus cu mâna, mărul ticsit cu roade, gardul binecuvântat toate aparțineau acum altcuiva.
Da, ai dreptate… Dar ce putem schimba? Şi sincer, la mare mie nu-mi arde să mă duc, să meargă ea…
***
La mare tot au mers, a ținut Margareta Vasile cu dinții. S-au dus toți: Margareta, Lenuța, Andrei și fecioraşii lor.
Na, v-am făcut eu cadou împărătesc! Am făcut totul pentru voi, copii, se lăuda Margareta. Sunt sigură că Dumi ar fi fost de acord.
Mama lui Andrei tot nu s-a vindecat de dorul lui Dumitru. Dar, între timp, a hotărât că, gata, memoria răposatului e onorată cât cuprinde, e timpul să trăiască și ea pentru sine.
Trăim o dată. Sau cum era? Ia tot de la viață, uite-așa! proclama Margareta Vasile, privind la nepoții bronzați, sărind ca iepurașii prin apartament. Nu-i părea rău de nimic.
***
Tot îmi pare rău de casa de la țară, îi spunea Lenuța, periodic, soțului. Mi-a intrat la suflet.
Cum să nu te legi, când ai muncit fiecare colț cu mâna ta, ai smuls și ultima buruiană? răspunse Andrei. Dar, mamă-ta s-a săturat. A zis clar: povară! Și nici nu era a noastră, mi-a arătat că n-am ce pofti la averea altuia și că în viață trebuie să-ți faci propriul rost…
Da, propriul rost…, oftă Lenuța.
A mai gândit și alte cele, dar nu le-a spus cu voce tare. Pentru ce să-l apese și pe Andrei?
