Marina nu a avut niciodată încredere deplină în soțul ei. Tocmai de aceea a simțit mereu că nu se poate baza decât pe propriile puteri. Așa s-a scurs viața lor de cuplu.
Soțul ei, **Dan**, arăta ca desprins din reviste. În plus, avea un farmec aparte și devenea sufletul oricărei petreceri. Consuma alcool cu măsură, nu fuma și nu era pasionat nici de fotbal, nici de pescuit ori vânătoare. Pe scurt, **un domn adevărat de pus la rană**.
Tocmai aceste calități îi dădeau Marinei bănuiala că Dan își găsește alinarea și-n afara casei lor. Bărbați ca el sunt rari, iar **vânătoarele de bărbați** apar fără să fie chemate
Singurul lucru care o liniștea era dragostea nemărginită a lui Dan pentru fiul lor, **Alexandru**. Îi dăruia tot timpul liber și nu se sătura niciodată de compania lui. Marina spera că iubirea aceasta de tată va ține familia unită.
La școală, copiii îi spuneau Marinei **Roșcata**, fiindcă avea părul de foc și pistrui împrăștiați pe obraji.
Mama ei, o femeie frumoasă, îi repeta din copilărie:
**Marina, draga mamei, tu ești ca rățușca cea urâtă. Iartă-mă că spun asta, dar trebuie să accepți adevărul ăsta dur. Cine să ți-l spună, dacă nu eu, mama ta? Poate niciun bărbat nu va vrea să te ia de nevastă. Așa că să te bazezi numai pe tine. Să înveți, să-ți faci o carieră. Și dacă apare un băiat bun, nu-l refuza, nu fi mofturoasă. Fii soție fidelă și supusă.**
Aceste cuvinte i-au rămas Marinei întipărite toată viața.
A luat Bacalaureatul cu brio și a intrat la universitate. Acolo l-a cunoscut pe viitorul ei soț. Nu pricepea ce l-a atras pe Dan, atât de chipeș, la ea. Mai târziu, Dan i-a mărturisit că ea a fost singura femeie în fața căreia a avut curaj să se apropie. Marina nu se machia, se îmbrăca simplu și nu știa să flirteze cu bărbații.
Când a înțeles că un bărbat atât de frumos este interesat serios de ea, Marina a decis să nu lase totul la voia întâmplării. Un asemenea noroc nu trebuia scăpat! Ea i-a propus lui Dan să se căsătorească. Tânărul a rămas uimit de îndrăzneala ei, dar Marina l-a liniștit:
**Voi fi o soție bună, supusă și fidelă. Iubirea vine cu timpul.**
Dan a ezitat, dar până la urmă a cedat. Un rol decisiv l-a avut și mama lui, **Elena Rotaru**. Când băiatul i-a prezentat pentru prima oară aleasa, Elena a privit-o pe Marina cu nemulțumire. Băiatul ei era un băiat de valoare, o **nestemată**! Care fată nu și-ar fi dorit să-l aibă soț? Iar în fața ei stătea o fată palidă, cu pistrui.
Prima întâlnire cu viitoarea soacră a fost departe de ideal.
Marina a simțit reticența Elenei Rotaru, dar n-a vrut să renunțe. După câteva zile, s-a dus singură la ea în vizită. Trebuia să-și apere căsnicia înainte să o aibă! Soacra a primit-o și i-a oferit ceai. De data asta, Marina i s-a părut mai puțin nesemnificativă.
Marina a promis că-i va fi soțului credincioasă până la moarte. Pentru Elena, argumentul acesta a atârnat mai greu decât toate **imperfecțiunile**.
Elena era o femeie singură. Soțul o părăsise pentru alta, dar după un an s-a întors, obosit și dărâmat. Familia nu a mai vrut însă să-l primească. Elena s-a întrebat toată viața dacă trebuia să-l ierte, dar a înțeles că rana trădării nu s-ar fi vindecat niciodată.
A-și crește singură băiatul a fost o povară grea. De aceea **Elena a acceptat căsătoria lui Dan cu Marina**. Știa că ea va aștepta mereu băiatul, orice s-ar întâmpla pe ploaie și furtună.
După un an de la nuntă, s-a născut fiul lor, **Alexandru**. Era leit tatălui său, lucru care a bucurat-o enorm pe bunică.
**Dan îl adora** pe băiat, îi dedica toată atenția. Alexandru a devenit centrul universului său.
Dar dragostea pentru Marina nu a apărut niciodată.
Marina nici ea nu simțea pasiune pentru Dan. Relația lor era calmă și monotonă. Ea îi spăla și călca cămășile, îi gătea, îi dădea pup pe obraz înainte de culcare. Dan îi aducea toți banii acasă, îi oferea flori de ziua ei, o săruta în fiecare dimineață când pleca la serviciu. Toate astea semănau mai degrabă cu **o rutină** decât cu vreo iubire adevărată.
După cinci ani, **Dan a găsit în sfârșit iubirea**. Dar nu acasă.
Se numea **Sorina**, o femeie de o frumusețe care-ți lua mințile. Dan n-a putut rezista. S-au văzut pe ascuns timp de șase luni, până ce Sorina i-a pus un ultimatum:
**Nu vreau să fiu amanta ta. Ori mă iei de nevastă, ori ne despărțim.**
Dan era dezorientat. Nu voia să o piardă pe Sorina, dar nici nu putea renunța la fiul său. În acele clipe, Marina nici nu-i mai apărea în gând.
Când **Alexandru** a împlinit cinci ani, **Dan** și-a făcut bagajele și a plecat de acasă.
Marina și-a amintit atunci sfaturile mamei. Cândva îi păreau crude, acum înțelegea că nu era capăt de lume. Sigur, o parte din sufletul ei s-a frânt, dar nu avea să se lase doborâtă.
Când a plecat, Dan a auzit glasul soției sale, liniștit:
**Dacă te răzgândești, ușa rămâne deschisă. Dar să nu întârzii prea mult. Alexandru te iubește.**
Dan s-a frământat mult între fiul său și Sorina.
Marina lăsa mereu **periuța de dinți** în baie. De fiecare dată când venea Dan să-și vadă băiatul, o observa. Într-o zi a luat-o cu el, dar la următoarea vizită, alta, nouă, îl întâmpina pe același raft
Timpul a trecut.
Marina a acceptat în cele din urmă că **Dan nu se va mai întoarce niciodată**.
A decis să nu-l mai aștepte. **Într-o vacanță, a trăit o scurtă poveste, fără obligații**.
Nouă luni mai târziu, **Alexandru avea o surioară Elisabeta**.
Într-o seară, cineva bate la ușă.
**E tata!** s-a bucurat fetița.
Marina deschide ușa.
**Dan stă în prag.**
**Pot să intru?**
**Intră.**
Două săptămâni mai târziu, Marina o sună pe cea mai bună prietenă:
**Mă întrebai ce al doilea prenume am ales pentru fiica mea? Ține minte Elisabeta Daniela!**La aniversarea de șase ani a Elisabetei, Marina a pus două lumânări în plus pe tort, una pentru fiecare copil și una pentru noua ei viață. Dan a venit și el, aducând un buchet mare de crini albi. Alexandru i-a spus surorii șoptit:
Suflă-ți dorința, Lizuca!
Fetița a închis ochii strâns, Marina a privit-o cu drag, iar Dan a rămas pe margine, cu mâinile în buzunar, parcă neștiind dacă să se apropie sau să plece. Pentru prima oară de când plecase, barbatul și-a dat seama că nu mai era nimeni de ales, nimic de pierdut. Marina, privind buchetul, a zâmbit și l-a așezat într-o vază, apoi și-a șters pe furiș o lacrimă.
Când toți au cântat la mulți ani, Elisabeta, cu glas de copil, a rostit tare:
Să fim fericiți, ca atunci când râdem toți împreună!
Marina a râs în hohote, copiii au sărit în jurul mesei, iar Dan a simțit că, deși viața luase altă turnură, era loc pentru el atât timp cât va fi tată bun. În oglinda sufrageriei, Marina și-a văzut reflexia: aceeași roșcată palidă, cu pistrui. Și-abia acum, rățușca cea urâtă a înțeles: frumusețea nu se caută, se trăiește.
În seara aceea, Marina s-a culcat liniștită pentru prima dată după mulți ani. Afară, un vânt cald adia printre crengile teiului. Iar înăuntru mama, copiii și un altfel de familie, întreagă doar prin ce a rămas din trecut și ce a crescut din răbdare.
Un nou început, cu ușa tot deschisă, dar cu Marina privind spre ea nu cu teamă, ci cu liniște.
Marina nu și-a pus niciodată cu adevărat încrederea în soțul ei. De aceea, a trebuit mereu să se baz…
