Ce faceți aici? Ăsta e casa mea! M-am despărțit de fiul dumneavoastră acum trei ani! a strigat Catinca, văzând-o pe fosta soacră cum aduce un lăcătuș și încearcă să deschidă ușa apartamentului ei.
Catinca divorțase de soțul ei, Mircea, un bărbat aspru și nestatornic, aproape trei ani în urmă. Ani întregi încercase să reziste: soacra îi lua salariul fără rușine, îi număra fiecare pas și gest, iar Mircea pierdea nopțile cu prietenii la bucătărie, bea și ridica scandaluri de rămânea casa în haos. Zece ani de asemenea trai i-au ruinat sănătatea Catincăi, care se îngrășase și slăbise totodată, din pricina grijilor necurmate.
Într-o zi, privind chipul obosit în oglindă, Catinca a înțeles că, de nu pleacă atunci, acești oameni îi vor distruge complet sufletul. Divorțul a fost greu și dureros, cu strigăte, amenințări, ba chiar și încercări de a rămâne cu locuința ei. Mircea refuza să plece, cerea partea lui, și abia sectoristul a reușit să-l scoată afară din apartament împreună cu mama.
Într-o seară, întorcându-se de la serviciu și urcând scara blocului din Chișinău unde locuia, s-a pomenit cu o imagine șocantă: lângă ușa ei, fosta soacră, Stela, insista către un lăcătuș în salopetă albastră să se grăbească să forțeze zăvorul. Stela nu-i acorda nici cea mai mică atenție Catincăi, pălăvrăgind neliniștit.
Ce faceți aici?! a strigat Catinca în holul blocului.
Fosta soacră i-a răspuns fără să întoarcă privirea:
Eu și nepotul am venit să luăm ce este al nostru.
Ați înnebunit? Eu nu mai sunt legată de familia dumneavoastră de trei ani! Acest apartament este al meu!
Jumătate din această locuință îi aparține fiului meu, a murmurat Stela rece.
Catinca, cu respirația tăiată, nu putea să creadă că fosta soacră chiar intenționa să-i spargă ușa. Dar ce a urmat a înghețat-o de-a dreptul.
Stela s-a aplecat spre lăcătuș și a șoptit cu glas hâd: Fă-o repede, nu trebuie să vadă ce e înăuntru. Cuvintele acestea au străpuns-o. Ce să nu vadă? Catinca s-a apropiat brusc și a observat pe preșul de la ușă urme de murdărie proaspătă.
Era clar: ușa mai fusese deschisă. Inima i-a căzut în stomac. A dat să strige: Ați intrat deja în apartamentul meu?! Stela s-a făcut albă, însă n-a răspuns decât cu un rânjet: Avem dreptul.
Catinca a împins-o și a deschis larg ușa ceea ce a văzut a făcut-o să țipe de spaimă.
În sufragerie, fostul ei soț, Mircea, stătea tolănit alături de o fată tânără, amanta lui. Se comportau ca acasă la ei, cu haine și sacoșe risipite, pantofi puși la intrare. Mircea, privind-o, i-a aruncat cu un zâmbet ironic:
Ce e? Jumătate e a mea. Mama schimbă imediat zăvoarele, iar tu vezi-ți de drum, că noi vom locui aici.
Catinca simțea cum îi fuge pământul de sub picioare, dar și-a revenit repede. Fără un cuvânt, a scos telefonul și a sunat la poliție. În câteva minute, echipajul a apărut.
Le-a arătat toate actele: titlul de proprietate, hotărârea de divorț și de evacuare a soțului. Polițiștii i-au ascultat pe toți și unul dintre ei l-a privit pe Mircea, spunând răspicat:
Domnule, ați pătruns ilegal într-o locuință ce nu vă mai aparține. Veniți cu noi la secție.
Mircea a început să strige, Stela agita mâinile revoltate, dar nu i-a ajutat. Mircea a fost luat pe sus, lăcătușului i s-a atras atenția că riscă dosar penal, iar Stela, palidă ca varul, se prăbușise pe un scăunel, murmurând: Credeam că fiul meu are dreptateCând ușa s-a închis în urma polițiștilor care-i escortau pe Mircea și Stela pe scări, Catinca a lăsat capul pe perete și a început să plângănu de frică, ci eliberată, ca după o furtună care-i maturase din suflet tot noroiul trecutului.
Lăcătușul, cu șapca în mână, se uita la ea nehotărât.
Doamnă, să vă schimb și zăvoarele, ziceți?
Da, vă rog, a spus Catinca cu voce gravă, privind spre apartamentul ei, singura oază pe care și-o câștigase cu greu. Privi pentru prima dată în jur, altfel: nu mai era spațiul amintirilor urâte, nici teren de bătălie. Era al ei. Cu fiecare sunet de metal, cu fiecare șurub fixat răsuna schimbarea.
Și, când lăcătușul a plecat iar zarva s-a stins, Catinca a împins ușa larg, permițând ultimei raze de soare să lumineze holul. Din camera lor, pisica dormea liniștită pe canapea, fără să bănuiască vreo furtună. Catinca și-a șters lacrimile și a tras aer adânc în piept. În sfârșit, era liniște. Pentru prima oară după mulți ani, Catinca a zâmbit sincer, știind că bătălia se terminase și, mai departe, viața îi aparținea doar ei.
Ușa s-a închis cu un clic clar și, odată cu el, trecutul a rămas afară.
