Dar cât mai pot să suport, până la urmă? Ilinca aruncă prosopul pe masă, oftând adânc. Am venit de la serviciu de o oră, nici nu am apucat să mă schimb!
Iar începi? Rareș stătea în pragul bucătăriei, blocând trecerea. Mama doar a intrat pentru cinci minute.
Cinci minute? Pe bune? Ilinca arătă spre mormanul de vase murdare din chiuvetă. Și ceilalți zece invitați tot numai au trecut așa, aiurea, chiar toată lumea odată?
Din sufragerie se auzi râs zgomotos. Cineva a pornit televizorul la volum maxim.
Hai măi, nu mai fi așa! făcu Rareș o grimasă. Stăm și noi, e veselie.
Ție ți-e bine, asculți povești și râzi. Eu tai a treia salatieră de boeuf! Ilinca făcu semn spre grămada de cartofi de pe masă. Și asta la nouă seara. Eu mâine am prezentare, apropo.
Iar cu prezentarea ta. Și ce-i cu imaginile alea…
Imagini?! Ilinca se înroși de indignare. E un proiect de un milion de lei! Pe care îl
Ilincă dragă! se auzi vocea dulce a soacrei. Da ce faci acolo cu salata, așa de încet? Lumea așteaptă!
Doamna Margareta, mama lui Rareș, apăru la ușa bucătăriei, aranjându-și cocul.
Nu se putea să anunțați măcar când veniți? încercă Ilinca să-și păstreze calmul.
Ei, ce să mai anunțăm? Soacra își afundă mâna în bolul cu castraveți și fura o bucățică. Familia intră la un ceai. Pe vremea mea…
Pe vremea dumneavoastră nu existau telefoane, bombăni Ilinca.
Ce-ai zis? se încruntă Margareta.
Am zis că legumele-s gata Ilinca ridică un cuțit și începu să taie mezelurile.
Rareș, se întoarse Margareta spre fiul ei. Nevasta ta a scăpat oricărui control. Unde-i ospitalitatea de odinioară? Respectul față de cei mari?
Lasă, mamă, oftă Rareș, schimbându-și greutatea de pe un picior pe altul. E obosită, atât.
Obosită! pufni Margareta. Eu la vârsta ei creșteam patru copii, mergeam la muncă, făceam mâncare, spălam. Nu m-am văitat niciodată!
Din sufragerie izbucni din nou hohote de râs. Cineva strigă: Rareș, vină repede, că Dorel povestește ceva tare!
Of, mă duc să ascult, se bucură Rareș și ieși iute din bucătărie.
Mereu așa, murmura Ilinca privind în urmă. Când e de muncă, dispare.
Nu vorbi așa despre soțul tău! începu Margareta. Trebuie să fii recunoscătoare că te-a luat de nevastă. Cu firea ta…
Ilinca nu mai asculta. Privea cuțitul din mână, tocătorul, pliculețul de maioneză… și brusc își aminti de sticluța cu picături luată dimineață din farmacie…
Știți ceva, doamnă Margareta? zise ea încet, cu un ton plat. Aveți dreptate. Chiar acum pregătesc totul. O să vă țineți minte masa de seară toată viața.
În sfârșit! se însufleți soacra. Bine-ar fi să suni și pe tanti Ioana. Locuiește aproape, poate vine și ea.
Ţineţi minte, Margareto, când Ilinca a sărat prea tare orezul la pilaf anul trecut? Tot am băut apă noaptea! se auzi vocea mătușii Anișoara din salon.
Așa e! aprobă Margareta, ieșind din bucătărie. Ilinca mereu gătește… ciudat.
Ilinca amesteca salata în tăcere, numărând în gând până la zece. Din nou soneria la ușă.
O fi doamna Ioana! se aprinse Margareta. Rareș, deschide!
Sunt ocupat! strigă el. Ilinca, deschizi tu, te rog?
Am mâinile murdare, strânse ea din dinți.
Ce fel de nevastă ești dacă nu ajuți soțul? bombăni Margareta, pornind spre ușă.
În prag apăru nu doar tanti Ioana, ci și sora lui Rareș, Silvia, cu soț și copii.
Trecem și noi pe aici, zâmbi Silvia, împingând înăuntru doi băieței gălăgioși. Mi-am zis să-mi văd frățiorul!
Toți pe aici treceți! mormăi Ilinca, deschizând alt tub de maioneză. Și era deja nouă jumate seara.
Ce-ai zis acolo? sări Margareta.
Am zis să veniți la masă, ridică Ilinca vocea. Imediat e gata.
Scoase sticluța minune din geantă. În instrucțiuni scria că efectul apare într-o oră iarăși gândi că n-ar fi bine să se îndepărteze prea tare de casă sau baie… Ilinca zâmbi vag și turnă un sfert din sticlă în salată.
Ilinca, faci și ceva cald? întrebă Rareș de pe hol. Copiii Silviei vor să mănânce.
Fac, aprobă ea. Tot, cu tot cu sos… Azi va fi ceva special.
Bravo, așa te vreau! se bucură Rareș. Că parcă nu prea ai mai gătit în ultima vreme.
Mereu muncești, bombăni și Margareta din hol. Nici n-ai grijă de casă.
Azi chiar vă servesc ca la carte, amesteca Ilinca salata cu mișcări mecanice. Să vă amintiți toată viața.
Din nou soneria.
O fi Dorel cu Alina! strigă Rareș. Le-am zis și lor să treacă.
Ilinca rămase cu lingura-n mână:
Ai mai chemat pe cineva?
Și ce-i cu asta? ridică din umeri Rareș. Dacă tot suntem aici. Dorel zicea că vine și cu soacra lui.
Ilinca privi la sticluță, apoi la salată, gândi la câtă lume era de hrănit…
Atunci, scoase ea încă un plic, fac și sosul special. Să ajungă pentru toată lumea.
Vezi, așa-i bine! se auzi din sufragerie. Ce-i masa fără sos?
Nu se poate fără sos, aprobă Ilinca, dozând grijulie picăturile în cratiță. Important e să fie toți sătui.
Hai, la masă! anunță Margareta festiv. Ia uite ce s-a străduit Ilinca noastră!
Familia murmura veselă așezându-se la masa mărită. Băieții s-au repezit la salată.
Nu vreți să începem cu felul cald? propuse Ilinca pe un ton dulce. Salata se mai aromează între timp.
Mereu complici tu totul, dădu din mână soacra. Lasă copiii să mănânce!
Da, da, aprobă mătușa Anișoara, turnându-și o farfurie plină. Pe vremuri nu trebuia atâta așteptare.
Nu-i nimic, surâse Ilinca. Acum e altfel.
Ilinca, tu nu mănânci? o întrebă Rareș cu gura plină.
Am mâncat la birou, răspunse ea, rezemată de tocul ușii. M-am săturat de la atâta gătit.
Ia uite-o și pe asta, râse Silvia. Nici la masă cu familia nu stă, numai muncă și creativitate…
A propos de muncă, interveni Dorel. Chiar vă plătesc ca să desenați poze? Lasă-mă-n pace…
Ilinca urmărea tăcută cum toți cer a doua porție. Farfuriile se goleau alarmant de repede.
Bună e salata, mormăi baba Ioana. În sfârșit ai învățat să gătești, Ilinca.
Da, adăugă Alina, soția lui Dorel. Țineți minte când a făcut caesar cu crutoane? Am avut arsură toată seara.
Nu vă faceți griji, spuse Ilinca încetișor. Azi nu o să vă mai doară stomacul. Va fi… cu totul altfel.
Ce-ai zis? întrebă Margareta.
Zic să punem niște muzică, pentru atmosferă?
Hai să punem! sări Rareș. Adu boxa bluetooth.
Când ieși din cameră, se opri în ușă:
Ilinca, parcă ești altfel azi.
Eu? ridică din umeri. Doar mă uit cum mâncați. Aș zice chiar… din belșug!
Hai, lasă, îi bătu ușor umărul. Îți iese mâncarea din ce în ce mai bună. Chiar și mama te laudă!
Important e să vă placă, confirmă Ilinca. Uite, am încălzit and sos. Pentru mama ta am gătit din suflet. Să guste neapărat.
Privi ceasul. După calculele ei, efectul deosebit urma să apară în vreo jumătate de oră, exact când toți vor fi sătui și liniștiți.
Ilinca, se auzi din nou vocea Margaretei. O fi și ceaiul?
Îl fac, aprobă Ilinca, scoțând geanta din hol. Dar trebuie să plec urgent. M-au chemat la serviciu, urgență.
Cum să pleci? sări Rareș indignat. Chiar în mijlocul mesei? Ai văzut ce oră e?
Și ce dacă? zâmbi Ilinca pentru prima dată sincer în acea seară. Voi ați venit fără să anunțați, eu plec fără să spun prea multe. Totul, ca-n familie.
Uite așa e tineretul ăsta! ridică Margareta din umeri. Fără pic de respect față de valorile familiei…
După jumătate de oră atmosfera familială s-a schimbat…
Rareș, parcă nu mi-e prea bine… se văicărea Margareta, apucându-se de burtă.
Și mie îmi chiorăie stomacul… Dorel se strâmba, fâțâindu-se pe scaun.
Oare de la salată să fie? încercă mătușa Anișoara, dar nu apucă să termine că sări brusc pe picioare și fugi către toaletă.
Hei, unde te duci?! Silvia porni după ea. Eu prima!
Care prima? sări Alina, încercând să le depășească. Că eu chiar…
În cinci minute holul se umplu de rumoare. Coada la baie ajunsese până în bucătărie.
Mamă, mi-e rău! se văitau copiii Silviei.
Aveți puțintică răbdare! bombăni Silvia, topăind de pe un picior pe altul. Doamnă Margareta, terminați odată acolo?
Abia am intrat! veni răspunsul de dincolo de ușa, cu sunete de metralieră.
Păi e rușine, ofta baba Ioana, rezemându-se de perete. Pe vremea mea nu era așa…
Rareș! răcni Margareta din baie. Sun-o pe nevastă-ta! E din vina ei, cu bucătăritul ăsta!
Rareș puse mâna pe telefon, dar Ilinca nu răspundea. Apăru doar un mesaj: Sper că masa v-a priit. Nu uitați, și vecinii de la parter au toaletă. Dorel stă la doi pași. Alergați, dragilor, poate mai apucați
A făcut-o intenționat! oftă Anișoara, ținându-și gura.
Mamă, ieși odată! urlă Silvia. Coada ajunge în stradă!
Nu pot! răcni Margareta. Ce-a pus nenorocita asta în mâncare?!
Chiar atunci sună cineva la ușă. Pe prag, vecina de la etaj:
E totul în regulă la voi? Mi se mișcă lustra…
Nu mai pot, veni un glas din coadă. Să chemăm salvarea?
Care salvare?! sări Rareș. Să afle tot Blocul?
Mai bine să ne facem de râs la vecini? țipă Silvia, împingându-l pe Dorel de la ușă.
Telefonul lui Rareș piui din nou. Mesaj de la Ilinca: Apropo, mâine depun actele de divorț.
Ce înseamnă divorț?! răcni Margareta, eliberând în sfârșit toaleta. Rareș, nu are dreptul!
Lăsați, tună Dorel, intrând primul în baie. Avem probleme mai urgente!
Copiii Silviei plângeau într-un glas. Alina îi suna pe vecini. Baba Ioana bombănea de tineretul de azi. Iar telefonul tot vibra:
Aveți grijă cu lucrurile mele le-am luat cât stăteați la masă. Poftă bună-n continuare!
P.S. Mi-a plăcut cum te amuzai de desenele mele, Rareș. Acum desenele îmi vor aduce bani doar mie. Și, da, proiectul de un milion l-am predat ieri. Nu rămân fără job.
Așa că va trebui să-ți găsești singur bucătăreasă pentru familia ta. Vezi că de restaurant n-ai bani, i-am scos eu de pe card. E ok, nu? Suntem familie!
Coada la baie tot creștea. De undeva, se auzi strigătul disperat al Silviei: Vecinii nu răspund!!!
Ilinca, în tot acest timp, savura liniștită un cappuccino la o cafenea cochetă din centrul Chișinăului. Pentru prima dată în trei ani, simțea că trăiește cu adevărat și e cu adevărat liberă.
Morala? La masa mare, adesea cel sătul nu-i și mulțumit. Respectul, sprijinul și vorba bună nu se cer cu forța și nu se impun. Oricât de apropiată ar fi familia, granițele fiecăruia trebuie respectate, altfel ziua răbdării se va răzbuna… chiar la cină.
