Nu mai sunt servitoarea voastră! Povestea Laimei – femeia care a spus „gata!” după 25 de ani de sacrificii, a refuzat vacanța în familie pe litoralul moldovenesc și a ales să descopere adevărata libertate pe malul Mării Negre

Eu nu mai sunt servitoarea voastră!
Gata, nu mai sunt servitoarea voastră!
Bună, draga mea! Ți-am pregătit o surpriză mare! Să pregătești la cină azi felul tău celebru!
Dar ce s-a întâmplat? întrebă cu grijă Mariana.
Totul minunat! Seara povestesc!
A închis, iar femeia a privit pe geam cu neliniște. Octombrie era rece și posomorât. Până atunci, în douăzeci și cinci de ani de căsnicie, soțul ei nu făcuse vreodată surprize, cu atât mai puțin “mari”.
Soneria a sunat chiar când scotea șnițelele cu sos secret din cuptor.
Sărut-mâna, gospodină! Ce bine miroase în casă! zise cu entuziasm Paul, trântind o sticlă pe masă. Pune masa! Vânătorul e acasă!
Da ce-i cu toată agitația asta? Vânător?! se uită Mariana la el încercând să se prindă de glumă.
Lasă, mă duc să mă spăl pe mâini, apoi vă povestesc.
Vărsa vinul în pahare, apoi Paul începu cât se poate de solemn: Ridic paharul pentru cel mai bun soț și tată din lume! Pentru noi și două săptămâni de vis la mare, la un hotel de trei stele.
Preț de o clipă, Marianei aproape că i s-a luminat chipul, dar Paul a continuat:
Știai că Matei știe scufundări cu tub de oxigen?
Cine?! rămase femeia blocată.
Cum adică cine, mamă? Matei, bărbatul fiicei noastre, Raluca.
Și ce legătură are asta?
Ce să aibă! Mergem toți împreună, familie mare.
Mariana puse paharul jos fără să guste. Îl privea ostentativ, extenuată.
Cine a plătit vacanța asta?
Păi eu, bineînțeles! Paul își împunse pieptul cu mândrie.
Deci, te țineai cu promisiuni de Rai, ai pus deoparte timp de douăzeci și cinci de ani ca să ne duci în concediu cu fata și ginerele?! Păi oricum îi văd aproape zilnic! Nu gătesc la ei, că mereu mănâncă aici! Chiar tu le faci piața și le plătești chiria. Nu vor să audă de chestiuni de adulți.
Dar, Raluca încercă Paul.
Ce Raluca?! Am făcut-o la optsprezece ani! Mă consolam că o să trăiesc și eu după! Și acum ce? Am patruzeci și cinci. N-am văzut nimic în viață. Lucrez de-acasă. Nu mă dezlipesc de aragaz și chiuvetă.
În ochii Marianei sclipeau lacrimi. Supărarea îi strângea gâtul.
Ea și-a iubit fata, dar nu avea niciun fel de simpatie pentru ginere. Era convinsă că, odată maturi, oamenii ar trebui să se descurce singuri. La optsprezece ani, când a rămas însărcinată și s-a măritat, n-a ajutat-o nimeni. Soțul, ocupat cu cercetări la institut, nu se pricepea la treburi casnice sau la ajutor concret. S-a apucat pe cont propriu de contabilitate, și de-atunci tot ajută câteva firme. Responsabilitatea pentru bunăstarea familiei cădea, de multe ori, doar pe umerii ei.
Mariana! vocea lui Paul deveni ascuțită. Ce-i cu vaietele astea? Oricum stăm împreună toată ziua, copiii încă se caută, trebuie ajutați.
Dar EU? Te-ai gândit vreodată la mine?
Normal! Mergi și tu! Care-i problema?
Cred că problema sunt EU… șopti ea și, ridicându-se de la masă, ieși din cameră.
A doua zi a venit Raluca.
Bună, mama! Nu am venit cu mâna goală, îi arătă o cutie cu pizza congelată.
Salut. Cuptorul cu microunde e acolo, îi arătă Mariana către bucătărie și se afundă în scaun, în fața calculatorului.
Mama, ce-ai pățit? Vine și Matei, mă gândeam că faci niște ciorbă și puțină ceai la pizza.
Bucătăria-i tot acolo, mai arătă Mariana cu ochii lipiți de monitor.
Da de ce ești așa supărată? Tata s-a plâns că nu i-ai apreciat cadoul.
Să mă înțelegi, trebuie să trăiești în locul meu, șopti Mariana.
Ei, dar ce filozofezi așa, mama? Vin la tine și tu te prefaci că nu-s aici! Mă și gândeam să vedem ce haine avem pentru concediu și să mergem împreună la shopping. Am zis să vină și Matei, să ne care plasele!
Mariana n-a mai rezistat. S-a ridicat din scaun.
Raluca, ai orbit?! Muncesc! Muncesc pentru voi de douăzeci și șapte de ani! Să stea tactu pe canapea fără vreo perspectivă și fără salariu adevărat. Ca să te folosești de mine ca de bucătăreasă și card de cumpărături.
Voia să mai zică ceva, însă cineva bătu la ușă. Era Matei. La treizeci și ceva de ani, cu mustață groasă, barbă și trotineta nelipsită.
Sărut-mâna, tanti Mariana! V-am adus un mic cadou! Din partea tuturor. Și Paul a pus bani! scoase din rucsac un blender. Scuzați că nu are cutie, nu mi-a încaput în ghiozdan, dar are toate piesele.
Nu-i așa că-i super, mama? Îți place să gătești e cadoul perfect pentru o gospodină!
Mariana zâmbi strâmb și se retrase în cameră.
Ce-a pățit cu ea?! auzi un Matei iritat.
Habar n-am. Poate tata a supărat-o. Hai să ieșim.
Ce, nici nu mâncăm nimic?!
Ia pizza, mănâncă acasă.
Urăsc pizza congelată. Mai bine prăjituri de casă.
Fă-ți singur! i-a trântit Raluca.
Când s-a închis ușa, Mariana și-a acoperit fața cu palmele.
Să fie că-s o mamă și soție groaznică?…
Gândurile ei au luat-o pe-un alt drum, într-un vis.
A visat-o pe micuța Raluca plângând cu burtica. Apoi niște băieți care o necăjeau în curte, și Mariana sărind în apărare. Pe urmă, visă cum Paul rămăsese fără salariu, iar ea se zbătea să facă bani de peste tot. După aia, se visa alergând, cu Matei pe trotinetă după ea.
Și dintr-odată liniște și pace. Era singură în vârful unui deal. Jos, Oltul șerpuia printre văi, iar la orizont, Munții Făgăraș se luminau în apus. Soarele mângâia totul.
Când s-a trezit, știa ce are de făcut.
Bună, draga mea! Sunt acasă! Raluca zice că n-ai vrut la cumpărături și nu ți-a plăcut cadoul.
N-am nevoie de nimic din oraș.
Dar costumul de baie, pălăria, cămașa și șortul? Ai nevoie?
Mergeți și cumpărați-le singuri. Eu nu vin nicăieri cu voi! Nici la shopping, nici la mare! Eu am oceanul meu. Ocupați-vă de pregătiri și lăsați-mă în pace, am lucru de făcut.
Paul rămase ca trăsnit.
Dar banii? I-am plătit deja pe toți!
Să-i consideri taxă pentru nervii mei.
Paul a pufnit zgomotos semn de maximă supărare. Și n-a mai vorbit cu ea. Marianei i s-a părut un vis devenit realitate.
În două zile își termină proiectele, și cu laptopul la subraț, plus haine groase, își făcu bagajul și-i dădu telefonul lui Paul.
Alo. Te-ai răzgândit? N-am nimic cu tine.
Nu mă interesează supărările tale, Paule. răspunse Mariana calmă. Vreau doar să te anunț că plec în deplasare, nu știu cât stau. Să nu uiți să verifici poșta și să plătești întreținerea. Pa.
Când a închis, a simțit o ușurare greu de descris. Și-a zâmbit în oglindă și a ieșit din apartament.
Zborul lung n-a reușit să-i strice bucuria când a ajuns. Hotelul, serviciile toate trecură ca un vis.
Și-acum momentul mult așteptat! Vulcani fumegând dintr-o parte, Oltul liniștit din cealaltă! Mariana a tras o gură adâncă de aer și a privit încântată cum apusul colora în roșu magicul peisaj al Munților Apuseni!
Iar pe partea cealaltă de lume, într-un resort cu toate la pachet, deja de patru zile Paul și Matei suferă de la stomac. Raluca îi îngrijea, certându-se cu barmanul din cauza poftei tatălui pentru ieftineală. Hotelul nu semăna deloc cu ce-și imaginase fata. Și-a spus părerea în gura mare, pe Paul acuzându-l de egoism, Paul returnând complimentul. Matei… dădea și el doar din burtă. Ba chiar, pe lângă stomac, îl mânca barba ceva de speriat.
Tre să mă rad?! se văita el alergând spre baie. Fă ceva!
Ce să fac?
Dă-mi pastile!
De unde să știu eu care?
Sun-o pe mama-ta! Ea știe!
Mama are telefonul închis.
Toți s-au gândit de două ori la absența Marianei și la telefonul ei blocat. Practic, vacanța lor a sfârșit literalmente la toaletă.
Mariana s-a întors după o lună. Acasă mirosul de “rulada” și prăjitura uitată în cuptor îi dădeau de înțeles ceva.
Jocuri în familie
Mă mut pe malul Mării Negre, la Constanța! anunță Mariana. Cine mă vrea cu el, să spună! Restul nu se discută.
Ah, mamă, mai bine venim noi în vizită! sări Raluca, dar deja se obișnuise cu ideea.
Paul mai încercă amenințări, rugăminți, supărare. Dar locul Marianei nu mai era acolo. În două luni au divorțat.
La marginea lumii, viața avea gust adevărat! Vânt sărat în obraji Poate-și va găsi și adevărata fericire, cine știe…