Stăteam aseară și mă gândeam la povestea asta ca la un film care te apasă, te face să oftezi și să te întrebi de ce unii oameni nu găsesc nicicum drum drept în viață. O știi pe Cătălin și pe Dorina? S-au luat repede, nici nu apucaseră să schimbe măcar douăzeci de primăveri. Le era lumea mică de drag, nu puteau trăi unul fără altul, erau fulgerați de-o iubire cum vezi doar în cântece de dor. Părinții lor, moldoveni de la Chișinău, au zis că nu-i de stat pe gânduri, să-i cunune și gata. Să nu facă păcat.
Nunta a fost una de n-ai văzut: coloană cu păpușă legată de capotă, covoare de flori, focuri de artificii peste un salon plin ochi, și toată lumea strigând: Sărută mireasa! până răgușeau.
Părinții Dorinei n-au dat un leu moldovenesc la nuntă. Nici nu aveau de unde; banii le ajungeau doar de pâine, brânză și câte-un pahar de vin demidulce. Mama lui Cătălin, tanti Alexandra, a scos din buzunar totul, să aibă copiii parte. Iar pentru că era o femeie cu vorba scurtă și hotărâtă, le cerea tuturor să-i spună simplu: Sanda Sandu.
Sanda o tot bătea la cap pe Cătălin să nu se lege la cap cu o fată ca Dorina, cu părinți cam prieteni cu sticla, dar băiatul nu vrea să audă. Zicea că dragostea dintre ei va șterge orice urmă de povară moștenită.
Măi băiete, îi tot zicea Sanda, de la stejar, stejar răsare, nu caisă! Să nu-ți fie iubirea mai scurtă ca un mototol de ață…
Parcă vedeai fericirea pe chipurile lor. Doi copii, cu casa cadou de la mama lui, gata de construit vise în inima Chișinăului.
Dorina i-a dăruit lui Cătălin două fete: pe Ioana și pe Geta. El le diviniza! În casă era mereu tâmplă de bine și mândria îi creștea din privirea lor.
Numai că, după vreo patru ani, Dorina a început să lipsească tot mai des. Iar noaptea, când venea, mirosea puternic a rachiu ieftin. Cătălin a încercat să afle ce e cu ea, dar Dorina s-a închis și-apoi, ca un tunet, i-a spus că de fapt nici nu l-a iubit vreodată, că totul a fost o joacă de tineri.
Acum și-a găsit bărbatul visurilor și pleacă, vezi Doamne, în sat cu el, chiar dacă omul e însurat și cu trei fete acasă. Pe Cătălin l-a înăbușit ceața obrazului și rușinea.
Dorina a dispărut într-un sat de pe lângă Leova, lăsând copiii agățați între două lumi. Sanda i-a adunat la pieptul ei, că era de-o vioiciune și-un suflet de n-o găsești azi nici cu lumânarea. I-a crescut ca pe ochii din cap.
Cătălin, năuc și singur, a alunecat în mrejele unei secte religioase, la recomandarea unui prieten. Pe acolo l-au însurat repede cu o văduvă, Tamara, care avea și ea doi băieți. După ceva timp, i-au făcut cununie pe ritul sectei. Acum, timpul lui Cătălin era numai pentru Tamara și băieții ei: când aducea vorba de fetele lui, nevasta îi răspundea mereu: Măi Cătăline, lasă, au și ele mamă! Ia bagă-l pe Vasile la școală, pe Marcel du-l la doctor
El, docil, făcea ce i se spunea. Încă purta drag de Dorina, dar știa că nu mai este cale de întors.
Anii au trecut și, pe neanunțate, Dorina a bătut la ușă la Sanda Sandu, cu o fetiță mică de mână. Sanda a privit-o lung pe fosta noră: Ia uite, Dorino, te-a tocit viața! Asta-i a ta, nu?.
Da, Maia e fata mea. Putem să rămânem la voi vreo vreme? se văicărea Dorina, uitându-se în podea. M-au dat afară? tot săpa Sanda.
Eu am plecat, nu mai suportam. Mă bate și bea, numai necazuri… s-a plâns Dorina.
Tu ți-ai ales bărbatul singură, nu ți-a ținut nimeni calea! Și părinții tăi de ce nu te primesc? a săgetat-o Sanda.
Mi-a fost dor de fete. Am venit să le văd. Oare mă lași?
Sanda, deși oftează și-i zice că-i o cucuvea, tot îi deschide ușa.
În casă au intrat atunci Ioana și Geta, deja domnișoare. Au privit-o pe mama lor fără să zică nimic păreau două surori străine.
A trecut o lună și Dorina iar a dispărut, lăsând-o pe Maia în grija Sandrei și a soțului ei. Trei nepoate în casă, trei suflete amărâte ce găseau alinare la buni și la bunel.
N-au mai trecut mulți ani până când bunica Sanda și apoi bunicul s-au dus la Domnul. Ioana s-a măritat, dar n-a avut copii. Geta a rămas fată bătrână, ningându-i părul devreme. Maia, la șaptesprezece ani, a făcut un copil și dusă a fost la maică-sa în sat.
… Tineretea trece fără să bată la ușă, bătrânețea vine fără să salute.
Dorina a ajuns singură de tot, că bărbatul cu care fugise a fost luat de fetele lui la oraș bolnav, abia mergând. Acum, lumea din sat arunca vorbe grele, îi ziceau că-i bețivă și fără rușine. Doar în Moldova e așa: bârfă, cât încape, gardul n-o oprește.
Cătălin, la urmă, a fugit de Tamara și cu greu a scăpat de secta aceea. A rămas singur cuc, șezând în apartamentul lăsat de mama, cu trei pisici să nu ia razna. De dragoste nici vorbă ca un ceai rece pe vreme rece.
Și te gândești, prietene, uite așa bate uneori fericirea la ușă, dar oamenii nu-i deschid…







