Ia uită-te, Dorina, fă doar o trecere cu degetul pe mobilă! Nu-i praf déjà, e ca lutul, pe-aici poți sădi cartofi, pe bune! Vocea soacrei, ascuțită și apăsătoare, sparge liniștea apartamentului din Chișinău de parcă ar tăia miezul unui pepene prea copt cu cuțitul.
Dorina oftează din greu, își închide laptopul și se ridică greoi de la masă. E opt seara, abia de jumătate de oră s-a întors de la firmă, unde a stat toată ziua să împace cifrele declarației trimestriale, iar capul îi vâjâie ca un transformator. Dacă ceva îi lipsește în seara asta, e să asculte iar prelegeri despre curățenie. Dar Nuța, soacra ei, e genul de femeie care nu poate fi ignorată. În mijlocul sufrageriei, ține în mână o figurină din porțelan de la raft și se uită la nora ei cu o expresie de revoltă sfântă.
Doamnă Nuța, am făcut curățenie sâmbătă. Ținem geamurile deschise, la bulevard vine praful imediat, încearcă Dorina să se apere, deși știe că nu folosește.
Toți țin geamurile deschise, dar numai la cele leneșe e mizerie! izbucnește soacra, apoi șterge teatral degetul pe un șervețel adus special din geantă. Ovidiu vine de la lucru obosit, flămând, și la tine e dezastru. Omul trebuie să găsească acasă liniște și ordine. Pe chiuvetă ai două căni! Două! De dimineață, nu?
Ne grăbeam, apucă să spună Dorina, cu voce scăzută, mergând la bucătărie să pună ibricul pe foc. Ovidiu a băut cafeaua în fugă, putea să-și spele cana.
Nuța vine după ea, papucii de casă aduși de acasă scârțâind enervant pe parchet.
Un bărbat nu spală vasele! exclamă soacra cu indignare. E treaba nevestei. Așa mi-a zis mama mea femeia ține casa. Dar tu? Cu cariera ta. Rapoarte, contabilitate și bărbatul umblă cu cămăși necalcate. L-am văzut ieri, când a trecut pe la mine după borcane. Gulerul nici nu trosnește! Țesătura veștejită! Ce rușine, Dorina Lumea va zice că Ovidiu n-are nevastă, orfan cu soție de față.
Dorina scoate biscuiți din dulap cu grijă să nu trântească ușa. Înăuntru fierbe. Cinci ani de căsnicie și tot cinci ani aceeași poezie. La început a încercat să-i placă: apret, lustruit, supe, două feluri și compot. Dar funcția de contabil-șef cere timp și energie. Ovidiu, sincer, nu se plânge. E mulțumit cu colțunași vinerea și cu praful dacă nu se vede cu lupa. Dar pentru soacră, așa ceva e de neacceptat.
Atunci se deschide ușa.
Am ajuns! răsună vocea destinsă a lui Ovidiu.
Puiule! se luminează la față soacra, zâmbește larg și dă fuga la hol, aranjându-și părul din mers. Ți-am adus plăcinte cu varză, că știu că Dorina n-are timp de așa ceva, tot la birou, săraca…
Ovidiu intră în bucătărie, o sărută pe mama lui, îi dă un pupic soției și se așază obosit la masă.
Mmm, mamă, plăcintele! Ce poftă-mi era. Dorina, avem cina pregătită?
Dorina rămâne cu ceainicul în mână.
Tocmai am venit. Voiam să fac paste cu carne, repede. E carne tocată dezghețată.
Nuța se lovește teatral cu palma-n piept.
Paste? Din nou? Ovidiu, mă auzi? Numai cocă. Stomacul tău are nevoie de ceva cald, ciorbă adevărată, borș. Eu, lui tata-tău, Dumnezeu să-l ierte, i-am fiert supă proaspătă în fiecare zi, și-a trăit sănătos până la 70 de ani. Acum…
Se uită cu jale la aragazul gol.
Gata, mamă, nu mai zice, oftează Ovidiu mușcând din plăcintă. Face Dorina acum ceva.
Cum să nu zic?! izbucnește iar soacra. Numai de bine zic! Uită-te la tine, ai slăbit, ești palid. De la alimentația asta proastă și haos în casă. Femeia trebuie să facă bărbatului casă ca la carte. Dar tu ai praf, veselă nespălată și paste. Nu ești gospodină, Dorina, ți-am zis și înainte de cununie
Doamnă Nuța! ridică vocea Dorina, trântind ceainicul pe suport.
Toți tac. Soacra se uită surprinsă la noră, neobișnuită ca Dorina să-i țină piept. De regulă, fata tace și înghite.
Ce-i, Doamnă Nuța? Adevărul nu-ți place? Eu am trăit viață! Știu ce e familie adevărată.
Dorina rostește liniștită, privind împrejur: la soțul vlăguit, ciugulind plăcinta și prefăcându-se absent, la soacră, pe culmile moralității casnice, la carnea tocată care deja lăsă apă în bol și simte că ceva parcă se rupe înăuntrul ei. Liniștit și clar.
Aveți perfectă dreptate, spune cu voce egală. Sunt o nevastă proastă. Nu apuc să apret cămăși, nu fac supă zilnic, nu șterg praful miercurea. Muncesc și aduc bani pentru o mașină nouă, cu care Ovidiu să vă ducă la vilă. Dar, evident, nu-i motivare.
Vezi, recunoști! exclamă încântată Nuța, neatentă la capcana întinsă. Recunoașterea e primul pas spre schimbare.
Nu, eu nu mă schimb. N-am resurse. Dar am găsit soluția. Doamnă Nuța, de vă doare atât grija bietului Ovidiu, dacă știți mai bine ce și cum, iar pensionară fiind aveți timp berechet Vă propun să vă ocupați dvs.
Cum adică? se miră soacra.
Gospodăria. Integral. Eu mă retrag. De azi, eu doar dorm aici și plătesc partea mea la facturi și rată. Dumneavoastră, modelul suprem de femeie, arătați-ne ce-i cu adevărat gospodină! Gătiți lui Ovidiu cum trebuie, călcați la dungă, spălați podelele. Stați aproape, aveți și cheile.
Ovidiu rămâne cu buca de plăcintă-n gură și se uită năuc la Dorina.
Dorina, tu glumești?
Ce să glumesc? Mă-sa are dreptate. Meriți ceva mai bun. Eu nu mă descurc. Să văd ce iese. O lună. Facem experiment. Dacă la final Ovidiu spune că-i mai bine așa, eu mă înscriu la școală de gospodine sau demisionez.
Nuța e derutată. Să critice, să dea sfaturi, să-i ții pe toți în șah era obișnuit. Dar să preia o gospodărie întreagă, cu bărbat în floarea vârstei și apartament cu trei camere, nu-și dorise niciodată. Dar orgoliul nu-i dă voie să dea înapoi.
O să vedeți! își ridică bărbia. O să vă arăt ce-i casă cu adevărat. Dar să nu vă băgați peste mine. În bucătărie eu sunt șefa.
Teritoriul dvs. Eu nici nu mă ating. Mănânc la birou sau la restaurant.
Bine așa să fie! Mâine dimineață vin și fac ordine, că-i jale mare aici.
Seara se scurge încordat, ca elasticul bine întins. Ovidiu încearcă o discuție cu Dorina la culcare, dar ea se întoarce la perete.
Dormi, zice. Mâine începe viața ta nouă cu gulerul apretat.
Dimineața, Dorina deja a plecat la lucru când Nuța, ca un general, pășește pragmatic în apartament. Începe operațiunea de lună nouă. Spală geamuri, trage perdele la mașină (deși ele nu-s gri, dar așa zice), golește dulapurile, rearanjează făina și orezul.
Seara, Dorina găsește casa de nerecunoscut. Miros de clor și ceapă prăjită. În bucătărie, soacra, roșie-n obraji de la aburi, împărțind comenzi la cratițe. Ovidiu la masă, cu o farfurie uriașă de borș cu smântână, lângă o porție de piure cu chiftele, salată boeuf și slăninuță.
Ai venit, harnico, bombăne Nuța, fără să-și întoarcă capul. Mâinile la spălat, hai, te servesc și pe tine. Borș adevărat, din os de vită, trei ore l-am fiert.
Mersi, am mâncat la birou, zice politicos Dorina, trecând spre dormitor.
Acolo, surpriză. Hainele ei, ordonate dinainte, toate stivuite pe rafturi după culoare. Lenjeria pusă la vedere, totul rearanjat. Obiectele personale de pe noptieră, vârâte în sertar. Carte de pe noptieră, dispărută.
Dorina se întoarce.
Doamnă Nuța, unde mi-e cartea? Era pe noptieră.
A, fleacuri, zice soacra, ștergându-și mâinile pe prosop. Am pus-o în dulap, să nu se zăpăcească fluxul de ordine. Noptierele trebuie să fie goale, să pot șterge praful repede. Și, Dorina, dulapul ăla era varză. Am sortat toate: lenjeria ordonată, ca în farmacie.
Dorina își încordează maxilarul. Invadarea spațiului privat îi apasă demnitatea, dar își repetă: E doar un experiment. Rabdă.
Mersi de grijă, zice aproape printre dinți și pleacă să se schimbe.
Prima săptămână: abundență de bucate. Ovidiu încântat! Zilnic, două feluri de mâncare, desert, ordine. Nuța vine de la prânz, gătește, spală, îl alintă pe fiul ei, îl întreabă de serviciu, pleacă pe la nouă seara.
Dorina vine, salută, se încuie în camera ei cu laptopul sau cu o carte. Dintr-odată are vreo trei ore libere pe seară. Nu trebuie la piață, nu gătește, nu spală vase (soacra spală manual, că mașina nu spală ca lumea). Dorina merge la piscină, citește, se plimbă prin parc.
Pe la mijlocul săptămânii a doua, Ovidiu începe să dea semne de saturație.
Dorina, șoptește într-o noapte, Măi, cât cât mai stă mama așa implicată?
O lună, cum am stabilit. De ce? Ți-e greu să mănânci sănătos? Ai guler scrobit, borș adevărat
Da, bun dar e prea multă. Aș vrea să vin și să mă uit pur și simplu la televizor, să tac. Dar ea stă, povestește despre durerile ei, despre vecini, despre prețuri, cere atenție constant. Mănâncă, băiete, de ce nu termini?, îți fac masaj la spate? Mă simt de cinci ani.
Asta-i prețul confortului, râde Dorina.
Și îmi mută lucrurile. Ciorapii mei norocoși ieri nu i-am găsit. I-a aruncat, că au un pătaț. Dorina, erau ai mei!
Spune-i că se sacrifică pentru tine.
I-am zis S-a supărat. Eu mă rup aici și tu nu prețuiești
În a treia săptămână cedează Nuța. Oboseala și vârsta se simt. Un apartament de trei camere, sacoșe de la piață (că-n alimentara nu-i marfă bună!), bucate elaborate zilnic, la 65 de ani e mai greu decât sună.
Seara, Dorina o găsește pe canapeaua din sufragerie, cu prosop ud pe frunte. În casă miroase a Corvalol. Ovidiu e lângă ea, vinovat.
Ce s-a întâmplat? întreabă Dorina.
Tensiunea, oftează Ovidiu. Mama a vrut răcituri, a tocat picioare, a frecat podeaua de mână (că mopul doar murdărește). Și a clacat.
Vai, Dorina șoptește Nuța cu voce stinsă, cu ochii închiși. Spatele și inima
Dorina îi ia tensiunea. E mare, dar nu alarmant. Se vede, e epuizare.
Mai bine stați acasă câteva zile, doamnă Nuța. Ce nevoie să vă chinuiți?
Dar cine-i gătește lui Ovidiu? El rămâne flămând, tu nu
Nu, confirmă Dorina. Avem pact.
Mamă, nu-ți fă griji! Comandăm pizza! Sau gătesc eu! Să nu te mai simți servitoare!
Pizza oftează soacra, prea slabă să riposteze. Bine, azi comandați. Mâine vin să termin plăcintele puse la dospit.
Dar a doua zi nu vine. Dimineața sună nu se poate da jos din pat, i-a luat-o sciatica.
Ovidiu răsuflă ușurat fără să ascundă asta. Seara, el și Dorina dau comandă de sushi, deschid o sticlă de vin și savurează liniștea fără generalul în fustă.
Hai să încheiem experimentul, Dorina, zice Ovidiu înmuiind sushi în sos. Te rog. Nu mai pot. O iubesc pe mama, dar mai la distanță. Să vină-n vizită ca înainte, nu în fiecare zi. Mai bine paste zilnic, decât să-mi mute lucrurile și să mă țină sub papuc.
Dar confortul? întreabă Dorina, zâmbind.
Să-l ia naiba pe confort! Îmi cumpăr cămăși din alea care nu trebuie călcate. Acum am înțeles: tu ai dreptate. Gospodăria e o muncă pe brânci și dacă mai și lucrezi nu știu cum mă descurcam înainte.
Dorina surâde. Asta și voia să audă.
Câteva zile mai târziu, Nuța, parțial refăcută, vine în control. Găsește cutii de pizza la coș, o cană nespălată și nu zice nimic.
Se așază la masa din bucătărie, gânditoare.
Dorina, am stat și m-am gândit. Greu e!
Ce anume? întreabă Dorina, umplând ceștile cu ceai.
Totul. Apartamentul, atâtea podele te rupe spatele. Iar Ovidiu Doamne ce neglijent e! Aruncă ciorapi, lasă firimituri. Îi spun, sare la mine. I-am făcut sarmale, mi-a făcut mofturi, n-ai fiert varza destul!. Zic: Fă-ți tu, dacă te ține!. Și el: Mamă, nu mai cicăli. Nesimțit!
Dorina aproape râde. Imaginea ideală a fiului s-a năruit când mama a devenit menajeră.
Doamnă Nuța, sunteți o gospodină desăvârșită. Eu n-o să fiu niciodată ca dvs. și nici nu-mi doresc. La noi e altfel. Amândoi muncim, amândoi obosim. Uneori avem dezordine, uneori mâncăm colțunași. Dar suntem fericiți. Iar când vrem borș adevărat, venim la dvs. Acceptați-ne așa?
Soacra stă câteva clipe, privind mâinile muncite.
Primiți, oftează greoi. Să-mi spuneți din timp. Am seriale, am răsad de roșii Hai că vreau la sanatoriu să-mi trag sufletul. Și, spune-i lui Ovidiu că i-am călcat cămășile, sunt pe umeraș. Dar de-acum încolo să facă fiecare cum vrea. Sănătatea-i mai scumpă.
Își bea ceaiul, se ridică, aranjează puloverul.
Și ți-am pus cartea la loc. Nu-i de-a noastră ce citești tu, dar e treaba ta.
Când Ovidiu vine seara acasă, în apartament e liniște. Miros nu de clor, nici de ceapă prăjită, ci aer proaspăt și un pic de parfum de-al Dorinei. Pe aragaz cârnăciori simpli, pe masă mazăre la borcan.
Mamă a plecat? întreabă cu speranță.
A plecat, confirmă Dorina. Și-a dat demisia. Experimentul s-a încheiat, forțat de împrejurări.
Ovidiu o ia în brațe, o strânge tare-tare.
Mulțumesc, îi șoptește.
De ce? Pentru cârnăciori?
Pentru că ești înțeleaptă. Și pentru că am viața mea înapoi. Te iubesc. Chiar dacă cică nu ești gospodină.
Nu sunt rea, zâmbește și Dorina, strângându-l Sunt doar modernă. Și, să știi, cârnăciorii ăștia-s de doctor, clasa întâi!
De-atunci, Nuța nu s-a lăsat de tot de dat sfaturi firea e fire. Dar dacă își plimbă degetul pe vreun raft cu praf, oftează semnificativ. Iar dacă începe cu teorii despre menirea femeii, Dorina o întreabă: Doamnă Nuța, doriți să stați la noi o săptămână, să mă ajutați? Eu tocmai plec în delegație și soacra își aduce brusc aminte că i se revarsă laptele pe aragaz, pisica n-a mâncat sau începe serialul la TVR Moldova. Și fuge.
Pacea familiei s-a restabilit. Praful praful stă unde vrea. Important e ca oamenii să nu se încurce la fericire.
Scrieți în comentarii: credeți că femeia trebuie să ducă toată gospodăria sau se împarte cu bărbatul în ziua de azi?
