E vineri. Irina traversează una dintre cele mai stresante zile ale săptămânii. Are câteva contracte de finalizat și trebuie să poarte o discuție importantă cu directorul. În plus, urmează să prezinte potențialilor chiriași câteva apartamente disponibile în Chișinău. După o zi plină, hotărăște că merită o cină liniștită la un restaurant select.
Restaurantul ales e unul renumit din centrul orașului. Mulți chișinăuieni aleg să marcheze aici aniversări sau evenimente importante. Curtea localului e plină de mașini strălucitoare, de ultimă generație. Chiar și un simplu aperitiv aici costă cât un salariu frumușel; totuși, Irina își zice că măcar în seara asta poate să-și acorde un răsfăț. Administratorul localului o întâmpină cu deferență și o conduce la o masă discretă. Atmosfera e destinsă, câteva mese sunt ocupate, în fundal răsună acordurile unui tangou moldovenesc, interpretat de o tânără cu voce caldă.
Bine ați venit la restaurantul nostru, îi spune cu zâmbet chelnerul. Vă recomand supa de creveți cu leuștean, specialitatea serii. Mulțumesc, aduceți-mi, vă rog, un pahar cu apă plată, răspunde Irina, încercând să își tragă răsuflarea. Nu îi era sete, dar aşa mai câștigă timp, conștientă fiind de prețurile restaurantului. Simte privirile administratorului căzând asupra-i cine comandă apă într-un loc atât de scump?
Irina își dă seama că personalul deja a analizat-o. Poartă adidași albi, cam uzați, o geacă neagră veche cu urme de purtare și o geantă ce a văzut zile mai bune. Chelnerii și administratorul schimbă priviri și șoapte, fiind convinși că au de-a face cu cineva sărman.
Se uită atent la meniu, deși știe deja că nu-și permite mare lucru: Creveți cu smântână la 800 lei… Mai bine îmi plătesc întreținerea. Tiramisu la preț de jumătate de salariu? Mai degrabă îl încerc acasă. Prinde curaj și întreabă timid: Pot comanda niște bruschete cu brânză de capră și pere? Să verific cu bucătarul, e din meniul de mic dejun, răspunde chelnerul reținut.
Acum toți ochii sunt ațintiți asupra Irinei. Managerul îi șoptește chelnerului: Fă-o să înțeleagă că nu e la o cantină, ci la un restaurant exclusivist. Rapid, să nu ne pierdem clienții! Dar a intrat pe ușă, e și ea client, replică chelnerul. Dacă nu o scoți imediat afară, n-o să mai găsești de lucru în niciun alt restaurant din Chișinău! Cerșetoarea asta nu are ce căuta aici!
O doamnă de la masa vecină prinde o parte din conversație, în timp ce Irina își aranjează rapid părul, încercând să pară mai prezentabilă. Simte că situația scapă de sub control.
Numai că, surpriză! Chelnerul se întoarce și îi pune în față o farfurie cu mușchi de vită în sos de vișine, aburindă și cu un miros de-ți lasă gura apă. Sigur e o greșeală. Eu nu am comandat asta, protestează Irina. Nu vă faceți griji, e din partea uneia dintre clientele noastre fidele, zâmbește chelnerul, făcând un gest spre doamna de la masa vecină.
Irina gustă și simte că nu a mai mâncat ceva atât de gustos până acum. Curioasă, răsfoiește din nou meniul și aproape se sufocă văzând prețul. Înroșită, se apropie de doamnă și, cu o voce joasă, îi spune: Vă rog, dați-mi un număr de cont bancar, o să primesc salariul și vă trimit toți banii înapoi.
Nu-ți face griji. Știu exact prin ce treci, răspunde senină femeia. Și eu am crescut într-un sat de lângă Orhei, doar cu bunica părinții mei au murit într-un accident. Am muncit mult, am avut trei slujbe, iar astăzi am propria firmă. Bunica mereu mi-a spus să nu uit să fiu om. Tocmai de asta m-am gândit să te ajut, și sper ca într-o zi să faci la fel pentru altcineva.
După ce Irina părăsește restaurantul, doamna îl cheamă pe administrator. De mâine, nu mai lucrați aici. În localul meu nu există loc pentru oameni care judecă pe alții doar după haine. Ne despărțim azi. Nu se va mai repeta, vă rog să mă iertați… Prea târziu. Nu vreau în restaurantul meu oameni fără suflet.
În acea seară, în Chișinău, Irina pleacă acasă cu inima plină de recunoștință, dar și de speranță că va putea, la rândul ei, să schimbe ceva în viața altcuiva.
