EgoRică – Povestea unui băiețel care și-a găsit adăpost la educatoare în așteptarea unei mame ce nu mai venea, între temeri, dor de acasă și speranța reîntâlnirii, cu un motan roșcat, miros de plăcinte și promisiunea unei noi familii

Mama nu venea. Toți copiii fuseseră luați de părinți, rămăsese doar Ilinca. În colțul grupei, Ilinca împingea tăcută o mașinuță veche, aproape visând. Educatoarea, doamna Vera Dumitrescu, se uita tot mai des la ceas cu o nemulțumire mocnită. Ilinca oftă adânc și, ca în ceață, privi pe fereastra întunecată; apoi spre ușă.

Doamna Vera, azi la prânz am văzut un câine mare la poartă, șopti Ilinca, poate stă încă acolo. Mama e afară și nu îndrăznește să intre. N-ar fi bine să mergem să-l gonim?

Ce câine, Ilinca? Nu fi năzdrăvană, nu-i niciun câine. Lasă, sun eu din nou la maică-ta.

Vera Dumitrescu formă pentru a șaptea oară numărul mamei Ilincăi. Nicio răspuns. Se uită iarăși neliniștită la ceas.

Ceva s-a întâmplat… își șopti ea. Niciodată nu s-a întârziat, n-a fost niciodată neglijentă. Fetița n-are tată, mama e cu sufletul la ea. Dacă ar fi întârziat, măcar un mesaj ar fi dat…

Ilinca, hai să ne îmbrăcăm! Mergem la mine acasă, am pisică flămândă.

Aveți pisică? Una adevărată? Mă lăsați să mă joc cu ea?

Sigur că da. Hai, draga mea.

Apartamentul doamnei Vera era cald și mirosea a plăcinte aburinde. O pisică grasă și roșcată, trândavă, lăsa să fie mângâiată, privind cu ochi galbeni de vis lumina ce intra fragmentar pe podea. După ce a băut ceai, Ilinca s-a culcat și a adormit fără să simtă timpul.

Vera a purtat-o cu grijă în cameră și a tras ușa după ea. Din bucătărie, a vorbit ore întregi cu poliția și cu spitalele. A aflat, tremurând, că o femeie tânără fusese internată după un accident grav, în stare de inconștiență.

Vă rog când își revine, spuneți-i că Ilinca stă la mine, e în siguranță. Să nu se îngrijoreze; o să o vizităm noi la spital.

Când s-a întors în cameră, Ilinca stătea pe marginea patului, cu ochii mari și umezi.

Unde e mama? suspină ea. Vreau acasă, la mama! Nu vreau să stau aici. Mama mă plânge, pătuțul mă plânge, și jucăriile mă așteaptă. Vă rog, duceți-mă acasă…

Ilinca, puiule, nu plânge! Mama e la serviciu, nu poate veni acum. O să vezi, aici e bine, și eu și pisica te iubim.

Nu, mama mă așteaptă, plânse ea cu și mai mare jale. Nu pot fără mama. Apoi, privind-o cu neîncredere:

Dar mama nu a zburat la cer, nu-i așa?

Nu, nu dragă, nu a zburat. De ce întrebi asta?

Tata a zburat la cer, și bunica la fel. Se uită la mine de sus. Dacă mă port frumos, se bucură. Dacă mama zboară și ea?

Vera a îmbrățișat-o strâns. Ilinca s-a lipit cu năsucul de umărul ei, ca un pisoi mic speriat.

Fii liniștită, mama ta e puternică. Mâine dimineață mergem la spital să o vedem. Nu e la lucru, e bolnavă la spital.

Ca mine, când am avut durere de gât? se lumină Ilinca.

Da, ca tine, doar că o doare și mâna. O să se facă bine, și vei merge iar acasă.

Ar trebui să-i aducem lapte cald cu miere. Îi ducem?

Sigur, îi ducem. Acum stinge ochișorii, îți spun o poveste.

Doamna Vera, de ce stați singură?

Întrebarea a înfiorat-o. Ezită și lacrimile îi alunecară fără voia ei.

Am avut un băiat și un soț. Au plecat la vilă, eu am rămas să fac curat. A fost accident… De atunci stau doar eu și pisica. Mi-ar fi plăcut să fiu cu ei.

Și ei au zburat la cer?

Au zburat, și-s tot acolo, oftează Vera.

Nu plângeți, doamna Vera. Ei stau sus și vă privesc. Dacă sunteți veselă, se bucură. Nu-i supărați cu lacrimi. O să fim împreună și n-o să plângem.

Vera și-a șters ochii, a sărutat-o pe Ilinca.

Hai la somn, mâine ne trezim devreme. Vrei să stai la mine până se face bine mama? O să fie mai vesel cu tine și cu Motanul.

Da, promit că vă ajut la vase. Pot să vă spun bunica? Numai aici, nu la grădi.

Sigur că poți, Ilinca. Dormi acum.

Vera a mai rămas cu ochii pierduți pe fereastră, pisica la picioare. Ilinca dormea liniștită în patul ei.

Anii au trecut. Ilinca se trezi devreme, cu obrajii roz și plini de somn. Se întinse și mirosul de plăcinte proaspete o purtă spre bucătărie.

Bunico, matale ce faci așa de dimineață? glumi Ilinca, sărutând-o pe obraz pe Vera.

N-am somn. M-am gândit că vă treziți cu mama și găsiți plăcinte calde. Bucurie pentru voi, și eu mă liniștesc. De odihnit oricum mă voi odihni, când s-o cuveni, acolo sus…

Nu spuneți așa, bunico, zâmbi Ilinca și învârti ușor pisica, care torcea ca din visări împletite cu mirosuri de copilărie și dor.

Rate article
Add a comment

;-) :| :x :twisted: :smile: :shock: :sad: :roll: :razz: :oops: :o :mrgreen: :lol: :idea: :grin: :evil: :cry: :cool: :arrow: :???: :?: :!:

six − 6 =

EgoRică – Povestea unui băiețel care și-a găsit adăpost la educatoare în așteptarea unei mame ce nu mai venea, între temeri, dor de acasă și speranța reîntâlnirii, cu un motan roșcat, miros de plăcinte și promisiunea unei noi familii
– „Svetlana, dar acolo este frig iarna!”