13 iulie 2023
Astăzi, simt nevoia să notez câteva gânduri care nu-mi dau pace. Vara asta, sora cea mică a Ilincăi, soția mea, a venit la noi în vizită la Chișinău. Toți din familia ei o alintă Zâna, pentru că mereu a fost copilul de aur al socrilor mei: a avut note mari la școală, a terminat facultatea cu brio, acum lucrează într-un minister important. De fiecare dată când ne adunăm la o masă de sărbătoare, numai despre ea se vorbește parcă e cheia de boltă a familiei.
Pe când, eu și Ilinca, deși ne-am căsătorit devreme și nu am terminat studiile la timp, viața ne-a purtat bine: avem un apartament în sectorul Buiucani, mașină proprie și firma mea merge binișor. Dar, oricât aș încerca, mereu simt că pentru socrii mei, sora mai mică a Ilincăi rămâne fata perfectă.
Ei bine, nu demult, Zâna a venit la noi cu o rugăminte: să-i dau cu împrumut 20.000 de lei moldovenești. Spunea că vrea să-și strângă avansul pentru un apartament și, fiind pentru familie, nu am stat prea mult pe gânduri. Oricum, suma pentru mine era acceptabilă, iar ea a promis solemn că-mi va returna banii lunar, pentru că are leafă sigură de bugetar.
După nici o săptămână, am aflat de la o verișoară că plecase la mare, la Constanța. Am rămas perplex Cum să nu ai bani să-ți iei apartament, dar să-ți permiți concediu pe malul mării? Zâna povestea tuturor că a pus deoparte bani toată iarna pentru vacanța asta, dar încă nu făcuse niciun pas spre creditul promis.
Am găsit ocazia să o întreb discret dacă mai are de gând să cumpere apartamentul. A ridicat din umeri și a zis că între timp s-a răzgândit. Atunci, i-am cerut să returneze banii. Răspunsul ei m-a descumpănit complet: mi-a spus sincer că tot ce am împrumutat a cheltuit la mare Nu am acum, dar voi avea. Oricum faci bani buni, poți aștepta, nu?
Mi-am dat seama, cu un gust amar în gură, că nici nu a avut de gând vreodată să-și cumpere ceva. Doar a profitat de mine pentru un moft de moment.
Am rugat-o politicos să-mi întoarcă datoria cât de repede, fiindcă aveam alte planuri cu banii aceia. Dar ce face Zâna? Se duce la mama-soacră și se plânge că eu am îndrăznit să-i cer banii înainte de termen, ba chiar că nu e frumos să-ți tratezi rudele așa când ai tot ce-ți trebuie.
Nu am fost niciodată atât de dezamăgit. Într-o clipă, ea și-a recăpătat aură de înger în familie, iar Ilinca și cu mine am devenit iarăși burghezii fără suflet. Oare așa trebuie să fie relațiile între rude la noi? Poate că da poate fiecare familie moldovenească are Zâna eiAm privit în tăcere masa la care toată familia lucra de zor să împacheteze sarmale pentru duminica viitoare râsete, clinchete de veselă, priviri complice spre Zâna. Îmi venea să le răspund pe loc, să le stric tuturor pacea, dar am ales să mă ridic și să-mi pun paltonul. Ilinca m-a privit cu ochii calmi, căutând alinare, dar am clipit scurt, făcându-i semn că e timpul să mergem acasă.
În drum spre lift, am simțit cum dezamăgirea lasă loc unei liniști neobișnuite. Poate că fiecare familie și are Zâna ei acea iluzie de perfecțiune la care ne închinăm cu ochii închiși, de teamă să nu vedem adevărul prea clar. Și poate că vocea noastră n-o să schimbe nimic în corul acesta de laude, dar măcar în sufletul nostru se face, în sfârșit, liniște.
Când am ajuns acasă, am privit-o pe Ilinca cum își scoate cu grijă cerceii, lăsând grija la ușă, și mi-am dat seama că, orice-ar zice lumea, familia noastră înseamnă altceva. Am aprins luminile, am turnat două pahare cu vin și, pentru prima dată după mult timp, am uitat de comparații. Dincolo de vorbe și reputații, doar aici între noi doi începea liniștea aceea adevărată, pentru care merită să lupți și să aștepți, oricât ar costa.
