CAPTIV DE DRAGOSTE
Ramona, trezește-te! Alegerea ta are doar optsprezece ani, iar tu, douăzeci și șase! Ce pereche minunată! Te poți mândri cu asta! Ce crezi că-ți poate oferi el? Probleme fără sfârșit, asta sigur. O să râdă colegii de tine. Profesora a venit să se îndrăgostească de elev. Parcă nu s-a mai pomenit așa ceva! Dă-ți demisia de la liceul acela, până nu e prea târziu. Dacă nu, te vor da afară pentru imoralitate mama a pictat totul în niște culori atât de vii și dramatice.
Înăuntrul meu era un strigăt mut. S-a întâmplat că eu și Vlad ne-am îndrăgostit unul de altul. Da, era mult mai tânăr, era elevul meu. Dar peste un an termină liceul. Vom face nuntă, diferența de vârstă nici n-o să mai conteze. Doar să mai am puțină răbdare. N-am puterea să-l părăsesc. Vlad e prima mea iubire. Mama, evident, exagera spunând că toată lumea ar ști de noi. Ne întâlneam pe ascuns.
Desigur, realizam cât de repede s-ar răspândi o așa veste în tot liceul, de n-ar exista s-ar auzi și la urechea surzilor. Totuși, nu mă puteam înfrâna, ardeam în brațele lui, trăiam pentru fiecare dintre privirile lui. Știam că nu dau un exemplu bun. Eu, ca profesor, ar trebui să semăn înțelepciune și blândețe.
…Mama e tot profesoară, iar pentru ea ceea ce făceam era de neînțeles. Am regretat că i-am împărtășit cele mai adânci neliniști legate de dragostea mea. Nu am simțit sprijin din partea ei. De câte ori m-am despărțit de Vlad în gând? Nici nu le pot număra. Dar când îl vedeam, inima mi se oprea, nu mai puteam respira și nu-mi mai păsa de nimic. Iubeam! Toate interdicțiile, regulile, le dădeam la o parte.
Alături de Vlad, mă simțeam elevă naivă. El silitor la învățătură, energic, cu judecată limpede. Colegele lui roiau în jurul lui, iar eu mă răzeam în tăcere. În suflet mă bucuram și mă frământam deodată.
S-a auzit ultimul clopoțel. Vlad a intrat la universitate. Eu… am rămas însărcinată.
Mama, văzând schimbările mele, m-a întrebat cu ironie:
Ați reușit ce v-ați dorit, dragilor. Ce vei face acum? Îți vei lepăda copilul dragostei? Nu m-ai ascultat, acum plătești!
Nu, nu voi face asta, am răspuns hotărâtă.
…S-a născut fetița noastră, Cristina. Vlad nu s-a grăbit să-mi devină soț. Facultatea conta cel mai mult pentru el. De altfel, a început să se distanțeze. Evita să mă vadă, uita să sune. Viața studențească, colegele… În scurt timp, ne-am despărțit. Drumurile noastre s-au despărțit brusc. Am căzut cu capul din nori direct pe stâncă Am rămas singură, cu fetița mea. Nici nu aveam cui să-i spun taina că avusesem o idilă cu un elev. Ar fi început vorbele, glumele și ar fi fost judecată. Sufletul mi-era mut…
Mama, văzându-mă așa, încerca să mă liniștească:
Bănuiesc că s-au rupt toate cu Vlad. Liniștește-te, Ramona. Și în cenușă e o scânteie uneori. Ajunge cu suferința, o să se așeze toate, ai să vezi.
…Au trecut doi ani. Pe Vlad nu-l mai văzusem. Apoi, a apărut un băiat cu un cățeluș. Așa îi și ziceam băiatul cu cățelul. L-am cunoscut pe Ilie în parcul unde mă plimbam mereu cu Cristina în cărucior, iar el cu cățelușul lui, un teckel pe nume Mimi. Am schimbat câteva vorbe, de la una la alta…
Ilie era un om plăcut, cald, cu mult umor și lumină în privire. Între noi s-a legat o poveste de iubire. Cristina și Mimi rămâneau cu mama mea, iar noi ieșeam la film sau la cofetărie. Mama era fericită:
Ieșiți, dragii mei, trăiți-vă tinerețea cât se poate. Eu stau cu nepoata și cu cățelușa.
…Cu timpul, eu și Cristina ne-am mutat la Ilie. Era liniște, armonie, nici urmă de zbucium. O adevărată pace…
Într-o zi, mama m-a sunat agitată:
Ramona, a venit tatăl Cristinei. A făcut scandal pe scară, te căuta cu insistență. M-am speriat și i-am dat adresa voastră. Uite ce om ai iubit: chip de catifea, dar sufletul nu-l vezi cu ochiul liber.
Stai liniștită, mamă, ne descurcăm noi, i-am zis calm, deși mă rodea neliniștea. Ce l-o fi făcut să mă caute Vlad acum?
N-a trecut mult și l-am văzut pe Vlad la ușă:
Bună, Ramona. Văd că stai bine acum. Ai soț, crești copilul meu… Cu ce drept?
Vlad, și unde scrie că Cristina e fata ta? Ai renunțat de bunăvoie la ea. Ce pretenții mai ai?
S-a înmuiat pe loc:
Ramona, n-am pretenții. Poate că am putea reforma cuibul nostru. Am iubit unul ca altul. Chiar ai uitat?
Mult timp nu am uitat. Dar Ilie m-a ajutat să te uit de tot. Mulțumesc, Vlad, pentru iubire. M-ai pierdut. Nu mă vei recâștiga niciodată. Salut! i-am spus rece și l-am condus afară.
Când Ilie a venit acasă, a observat că nu eram liniștită:
S-a întâmplat ceva, Ramona?
I-am povestit despre vizita lui Vlad.
Lasă, nu te stresa. S-o fi gândit la vremurile de demult. Se mai întâmplă. Hai la masă, soție!
Soție? În buletin la starea civilă, rubrica pentru starea civilă-i albă am râs și i-am făcut cu ochiul.
Ramona, vrei să fii nevasta mea? a îngenuncheat Ilie, emoționat.
Ți-e teamă că te fură fostul? am răspuns în glumă.
Mi-e. Accepți? era serios.
Mă mai gândesc am zis cochet, știind că Ilie mă va prețui mereu.
…În vara aceea, am făcut nuntă cu Ilie. Cristina a primit numele lui. Un an mai târziu a venit pe lume și băiatul nostru, Andrei. Cu Ilie am zidit o familie caldă și trainică.
Vlad nu ne-a mai deranjat. Se zice că s-ar fi însurat cu o fostă colegă de la facultate. Dar ea l-a părăsit, plecând cu un colonel într-o garnizoană.
…Anii au trecut fără să ne dăm seama. Eu și Ilie am încărunțit amândoi. Cristina s-a măritat cu un italian și s-a mutat la Roma. Nepotul lui Mimi a ajuns și el la Cristina:
Să am măcar pe cineva ce-mi aduce alinare pe meleaguri străine.
A rămas o singură grijă Andrei. Are douăzeci și doi de ani, student la Academie, profund îndrăgostit de profesoara lui de literatură. Se pare că sentimentele sunt reciproce. Parcă-i predestinare la noi în familie… Nu știu cum să reacționez. Să accept? Să-l conving să renunțe? Amintindu-mi de mine, știu sigur nu poate fi îndepărtat. Iubește cu adevărat. Problema e că domnișoara lui e căsătorită, cu două fete acasă. Ce sfat să îi dau? Oricum, fiecare își trăiește propriile greșeli, pe drumul lui.
Andrei, alegerea e doar a ta. Te rog un singur lucru: ai grijă de femeia asta, nu o pune în situații umilitoare. Gândește-te bine înainte să faci un pas atât de mare. Nu te grăbi, i-am spus sincer.
Mamă, tu și tata mi-ați fost mereu exemplu. Mulțumesc că nu mă cicăliți, și Andrei m-a sărutat pe obraz.
…Nuntă n-au făcut. Profesoara, Marina, și Andrei s-au cununat la Starea Civilă. La scurt timp, li s-a născut o fetiță, Zoia.
De dragoste nu te poți ascunde. Povestea mea m-a învățat că inima nu ascultă de reguli și povețe. Viața ne duce, uneori, pe poteci nebănuite, dar oricât am rătăci, doar dragostea adevărată lasă urme adânci în suflet.
