Bona pentru frate
Ce s-a întâmplat, Mariuca? Nu-ți răspunde iar?
Nu răspunde! Maria aruncă telefonul pe masă, bombănind De la șase seara nu răspunde! Eu n-am mai ajuns la mama din cauza ei… Trebuia să gătesc și acolo, și acasă, și pe Sandu n-aveam cu cine să-l las… Mare ajutor am crescut!
În clipa aia, se aude cheia în ușă.
A, încă nu dormiți? aruncă Lenuța peste umăr, cu căștile la urechi, ignorând părinții și dispărând val-vârtej în camera ei.
Dar mama nu e din cele care iartă cu una, cu două.
Lenuțo! Stai pe loc! țipă mama, făcând-o să se oprească, dar nu și să întoarcă privirea Unde te duci? Ai întârziat… cât? Șase ore! N-ai nimic de explicat?
Lenuța scoate căștile cu un aer de martiră.
Cu ce ocazie atâta tevatură?
Ai promis! oftează Maria Ai zis că stai cu Sandu!
Lenuța, visând să pice lată în pat, mârâie printre dinți:
Nu mi-a ieșit… N-a murit nimeni. Tu tot acasă ai rămas.
Te-am rugat de o săptămână, te-am și avertizat! Tata e în tura de seară, eu nu pot, trebuie să ajung la mama… Pe frate-tău nu-l lași la nimeni, de bunica ce să mai zic! Cuiva îi pasă?
Ei, Lenuța nici nu-și amintește când s-a relaxat așa tare cu colegii, și apoi a venit Vasile cu ideea să mergă la el… Cum să refuze? Nici n-a simțit când s-au dus orele. Și, sincer, telefonul n-avea pic de baterie dar l-a închis ea ca să nu fie deranjată.
Am promis, mamă, dar s-au schimbat planurile.
Haide, suflă! o pufnește Maria, bănuind ceva.
Ce, mă verifici ca la pușcărie? replică Lenuța.
Da, ai băut constată mama. Petrecerile sunt mai importante decât familia, nu?
Lenuța scapă caii:
Da, sunt! Eu nu m-am angajat ca bonă la voi și cu frate-tău nu stau. Voi v-ați dorit copil la bătrânețe, ocupați-vă, eu am viața mea.
Tatăl domnul Ion, care nu ridicase niciodată tonul la Lenuța intervine calm:
Nu te-am pus să fii bona nimănui. Rareori te rugăm ceva! Dar azi chiar era nevoie și ai promis… Șase ore întârziere, telefonul tăiat, și tot nouă ne reproșezi?
Nu vă reproșez nimic, Sandu e treaba voastră! Și da, am fost la prieteni, doar n-oi fi eu cea mai proastă!
Nu le prea băgau în cârcă treburi casei. Lenuța abia ieșită din liceu, proaspătă studentă la facultate serioasă, părinții o cruțau cât puteau.
Dar fata nu prea-i cruța pe alții.
Știi ce e culmea? sare Maria Mi-am lăsat mama bolnavă singură, pentru tine! Nici să-și facă mâncare nu poate! Eu nu pot mereu să mă împart între un copil de trei ani și propria mea mamă bolnavă!
Lenuța, desfăcând împletitura complicată făcută de colega ei de la facultate, trânti rece:
E problema ta, mamă. Tu ai vrut copil la anii ăștia, tu ocupă-te. Eu nu vă datorez nimic.
Ah, cât de tare a durut replica aia! Și pe tata l-a străfulgerat.
Lenuța… deja întreci măsura!
Care măsură? Eu vreau să învăț, să am prieteni, un iubit poate cândva, nu să stau numai cu voi și Sandu!
Tatăl o pune pe scaun.
Stai aici și ascultă. Nu-ți cerem să fii bonă cu normă. Am cerut un mic favor, nu o slujbă. Ai acceptat.
Deja pornită, Lenuța răspunde tăios:
Am zis da, apoi mi-am schimbat gândul. Se mai întâmplă.
Se mai întâmplă, dar ești parte din familie! Trebuie să înțelegi că uneori avem și noi nevoie de ajutor. Poți să găsești două-trei ore pe săptămână pentru frate-tău? Două ore să putem merge și noi la medic, sau la bunica, ca azi?
Nici nu-l lasă să termine. Pufnește, dă capul pe spate, și din părul ei sar agrafele:
Nu.
De ce?
Că nu e treaba mea, tată. Nu pot să renunț la viața mea pentru dorințele voastre.
Lenuța se pregătește sufletește de scandal. Sigur urmează avalanșa…
Bine, zice tatăl, surprinzător de calm Am înțeles.
Cum, a auzit-o? Și gata? Nici urlete, nici telefoane confiscate, nici promisiuni dramatice despre cum va regreta toată viața?
Și… atât?
Da, atât pe azi.
Lenuța, puțin descumpănită, merge la baie să-și spele machiajul. Să doarmă, poate dispare și cheful de discuții morale…
În dormitor, discuția continuă.
Ioane, cum poate fi atât de rece? murmura Maria întristată N-am lipsit cu nimic, n-am bătut-o, n-am pedepsit-o degeaba… Parcă nu ne iubește deloc… Ce facem dacă refuză să stea cu frate-său vreodată?
Nu, Maria, își clatină capul Ion N-o să ne rugăm de ea. Dacă ea nu ne datorează nimic, nici noi ei. Până-și dă seama ce-nseamnă cu adevărat viața de adult, așa rămâne.
***
Dimineața nu începe cu cafea, ci cu gustul amar că, de fapt, nu s-a terminat nimic aseară.
Lenuța, prima la bucătărie, bea niște apă, ciugulește sandwichurile de ieri din frigider. Când apare mama, cu Sandu în brațe, fata se refugiază rapid în telefon să scape de morală. Mama tace. Vine și tata, salută cu surprinzătoră bunăvoință:
Bună dimineața, Lenuțo.
Mare brânză, mă bagă cineva în seamă! mormăie Lenuța.
Tatăl deschide dosarul de cheltuieli și venituri.
Lenuțo, am să-ți spun ceva.
Ochii peste cap din partea ei.
Iar despre responsabilitate? Ți-am zis aseară…
Nu, nu doar despre asta. De azi, așteptăm contribuția ta la mâncare și la întreținere. Adică să-ți plătești partea ta.
Lenuța crede că e o glumă de-a tatei, să se răzbune pentru ieri. Ei, el cu nervii lui, ea cu ai ei.
Haha, tata… lasă gluma, nu ține la mine.
Dar Ion e foarte serios după noapte de reflecții.
Nu-i glumă, Lenuțo. Dacă ești atât de independentă, te administrezi financiar singură: chirie, curent, apă, mâncare și, mai ales, taxa la facultate.
Până și Sandu, cu fața plină de brânză topită, îl urmărea cu ochi mari.
Ce-ai zis? scapă din gâtlejul fetei.
Ai zis că nu ne datorezi nimic. Gata. Ai 19 ani, ești majoră. De luna asta plătești singură: mâncare, utilități, facultate.
Lenuța se prinde că nu-i teatru, ci adevărată supărare. Se pare că i-a atins la orgoliu mai tare decât și-ar fi închipuit.
Tată, recunoaște că nu mă vei lăsa fără facultate. Nu poți!
Pot, răspunde el Când ești major și te declari independent, te descurci. Noi te-am ajutat din drag, nu din obligație. Ajutăm dacă există respect și minimă implicare. Tu ai refuzat implicarea? E valabil și-n partea cealaltă.
Maria, cu lingura atârnată în aer, se uită la el: “N-am exagerat?”
Lenuța, lăsând brânza din mână, pleacă trântind ușa:
Mai bine n-am mâncat! Să nu mă trezesc cu facturi pe cap!
Ceilalți mănâncă în liniște. Ea se îmbracă zgomotos și fuge la facultate, unde încă are taxa plătită.
N-am exagerat? șoptește Maria.
Ion mestecând o bucățică de cașcaval fără poftă mormăie, totuși cu convingere:
Nu! Să vadă ce-nseamnă să te administrezi. O să-i treacă mândria…
Pe-acasă, Lenuța abia mai apare. Pleacă devreme, vine târziu, nu mănâncă. Maria deși Ion o avertizase tot o-ntreabă timid dacă nu-i e foame; primește priviri acide și pace.
Norocul Lenuței: un job la o cafenea, unde a înlocuit o colegă și, când fata și-a dat demisia, îi-a rămas tura. Patru ore după cursuri cara tăvi și primea niște bănuți.
Părinții nu cedează.
Iar nu mănâncă nimic seara, Ioane. O ducem din principii, dar dacă ajunge să se chinuie cu totul?
O să-și revină, Maria. O să înțeleagă că, în familie, fiecare ajută cum poate. O lasă orgoliul.
După aproape trei luni de embargou emoțional, Lenuța vine într-o seară:
Ok. Bravo vouă, v-a ieșit șantajul. Nu mai pot, jobul mă termină și banii abia-mi ajung. Accept să stau cu Sandu, de două-trei ori pe săptămână, câte trei ore. Luați aici și ce-am reușit să strâng pentru casă: patru mii de lei. Mai mult nu am.
Își pune bancnotele pe masă. Dar părinții nu le iau.
Lenuțo… N-am vrut să te rănim. Noi nu suntem cămătari. Te-am crescut din dragoste, nu contractual. Avem nevoie să ne arăți și tu măcar puțină implicare.
Am înțeles… iertați-mă și-i ia ea în brațe.
