Ascultă ce am pățit cu soacra mea, cred că nici acum nu și-a revenit din ce rușine a tras! Povestea asta s-a întâmplat pe vremea când eram abia măritată cu Andrei, și nu aveam încă casa noastră, așa că am stat o vreme cu ai lui, la Chișinău.
Ți-am zis de la nuntă că mama lui tanti Mariana nu părea deloc fericită. Parcă nu era la nuntă, ci la pomana soțului. Era mereu cu gura strânsă, îți dai seama, și privirea aia de pasăre supărată. După ce am intrat în casă, m-a întâmpinat cu un zâmbet de vreo două degete și cu niște sfaturi “părintești”, dar simțeam că ceva nu e curat la mijloc.
Asculta aici, noaptea mă trezeam din somn și o găseam spălând vasele pe care le spălasem eu. Când o întrebam ce face, zicea cu voce blândă: “Le mai clătesc oleacă, că-s încă murdare.” Îți dai seama cum mă simțeam? A început să-mi scadă încrederea în ea de fiecare dată când făcea din astea.
Mult timp am crezut că-i vrea binele, că îi pasă de noi, îi spuneam chiar lucrurile mele intime, de parcă era a doua mamă. Când mă certa Andrei, tot la ea mă duceam, iar ea, ce crezi, pleca vorba printre colegele ei de la spital. Noroc că am aflat de la Ecaterina, care e șoferiță la spital, că soacra mea bârfea că “Andrei e sărac lipit, iar eu sunt o hoață ce îl vânează pentru apartamentul ei”.
Din clipa aia, am înțeles: tanti Mariana nu-mi era prietenă, ci era dușmanul meu secret.
Fiind moldoveancă din Sângerei, avea o patimă exagerată pentru curățenie casa era mai curată decât blocul operator. Când pleca de acasă dădea indicații stricte: “Să fie geamul lună, covorul fără un fir de praf!” Dacă găsea un fir de păr în baie sau o cană nearanjată, făcea spume. Pe bune, era om care făcea atac de nervi dintr-un pahar nespălat.
Odată, a plecat două săptămâni la Iași cu treabă, și înainte să plece ne-a avertizat să nu cumva să dăm dezastru prin casă. Eu, cu Andrei, abia am așteptat să ne relaxăm și am zis că facem curat chiar înainte să vină. Dar femeia, cu mintea ei ghidușă, ne-a zis intenționat o dată greșită de întoarcere. Ba, și-a chemat și cele trei prietene din sat ca să aibă spectatori la “dezastrele mele casnice”.
Noroc cu Ecaterina săracă fată care a auzit la serviciu și m-a sunat să-mi spună ce plan are Mariana. Atunci m-am dat peste cap, am strâns, am spălat, am frecat și am lustruit totul. Casa era ca la hotelul “Codru”. Aveam covorul fără pic de scame, cana spălată de două ori, chiar și perdelele parfumate ca la mănăstire.
Au sosit ele toate, ca la parada modei, cu Mariana în frunte și cu Ecaterina la volan. Au intrat pe neașteptate, iar când au văzut, au rămas cu gura căscată. Mariana s-a uitat în toate colțurile, a cerut covorul să-l vadă, o prietenă și-a lipit nasul de geam să vadă de e curat. Nimic, n-au găsit nimic! Eu stăteam mândră, cu aspiratorul încă cald, și râdeam în gând: “Caută, caută, n-o să găsești nimic, tanti!”
Mariana s-a făcut de râs rău de tot. Prietenele ei șușoteau, se uitau urât la ea, iar la serviciu nu le-a mai trezit mila nimănui cu bârfele ei. De atunci, multă lume mi-a ținut partea, iar soacra, până azi, când îți povestesc, cred că atunci când vede un covor curat se gândește la mine. Au trecut șaptesprezece ani, dar momentul ăla n-o să-l uite niciodată! Crede-mă, așa rușine nu a mai pățit în toată viața ei.
