Nunta s-a sfârșit cu voie bună în sat, iar Ileana și Constantin s-au cununat. La țară, o nuntă este mereu cu chiote, veselie și joacă, iar sătenii aveau să o mai pomenească multă vreme. Bucuria nu se stingea nici după ce se împărțea ciorba de potroace, căci petrecerile se mutau ba prin curți, ba pe băncuțe la marginea casei lui badea Gheorghe, tot găseau oamenii motiv de a sărbători.
Ileana cu Constantin s-au mutat departe de părinți, în casa bătrânei Anița, bunica dinspre tată a lui Constantin. Constantin lucra șofer pe un miniautobuz și aducea din Chișinău mărfuri pentru cele două magazine din sat.
Dragostea lor s-a înfiripat iute. S-au cunoscut la școală, dar el era cu doi ani mai mare și a plecat devreme să-și caute norocul. S-au întâlnit întâmplător din nou și două luni mai târziu, la un ceai băut în pridvor, el i-a zis:
Ilenuțo, hai să ne căsătorim!
Așa repede, Costică?
Păi, ce să mai tragem de timp? Ne știm din copii, de mici am crescut împreună. Ce zici, vrei?
Vreau, răspunse ea cu ochii lucitori de bucurie.
Când a dat vestea acasă, mama Ilenei a rămas surprinsă.
Măi, fată, cam repede s-a hotărât Costică să se însoare. Nu chiar cred eu să fie dragoste adevărată. Dar tu, draga mamei, ce simți pentru el?
Îmi place de el, mamă, e vrednic și bun.
Să fie într-un ceas bun, numai să nu te păcălești. Bărbatul trebuie să fie zid tare la vreme de încercare.
În sat, lumea începuse să vorbească de Vasilică, că de ceva vreme a prins obiceiul paharului. Altădată băiat liniștit și muncitor, era de găsit mereu prin crâșmă cu niște prieteni leneși.
Mario, nu-i a bună cu Vasilică al vostru ziceau femeile pe la poartă. Era bun de combinator, cred că-l dau ăștia afară, că nu mai e chip cu el!
Luna de luna, Vasilică se afunda tot mai tare în băutură. Maică-sa, Marioara, era frântă de griji. Cearta n-a ajutat la nimic. Când s-a pornit recolta, n-a venit la lucru și l-au dat afară, deși era priceput, știa combinele mai bine ca oricine.
Bătrâna tanti Sofia, văzând-o pe Marioara, dădu din cap cu jale:
Ce-i cu Vasilică, Marioaro? L-am văzut iar beat… Era băiat de casă. De când s-a pierdut așa?
Nici Marioara nu știa ce să mai creadă. Când a ajuns acasă, l-a găsit pe Vasilică tolănit pe divan, bolborosind ceva. S-a apropiat și a ascultat:
Ilenuțo, Ileana mea… de ce te-ai măritat cu el, de ce… eu pe tine te iubesc…
Doamne ferește, să fie din cauza Ilenei poștărița? a suspinat Marioara. O fi iubind-o, dar nu știa nimeni… Băiat retras, de-aia nu s-a apropiat nici de vreo fată.
Trecând Ileana pe uliță cu scrisorile, Marioara a oprit-o:
Ilenuțo, tu te-ai măritat cu Costică, dar pe Vasilică l-ai lăsat deoparte Acu stă și plânge, poate de asta a apucat a bea. Cum poți?
Ileana n-a știut ce să răspundă.
Tanti Marioaro, dar nu știu nimic despre așa ceva! Eu niciodată n-am umblat cu Vasilică!
Ba nu înțelegi… El te iubește și n-a avut curajul să-ți spună, de-aia s-a apucat de băutură, că n-a putut altfel să uite.
Vai de mine, tanti Marioaro, nici nu puteam să-mi imaginez asta… Dar niciodată nu m-a căutat, nici vorbă!
E rusinos, fir-ar să fie…
Lasă, tanti Marioaro, promit că o să vorbesc eu cu el, poate se mai schimbă lucrurile.
După două zile, Ileana trecea pe uliță cu geanta de poștăriță și a văzut iar grupul cu Vasilică printre ei.
S-așezat lumea la beție? Da tu, Vasilică, ce cauți aici? Să știi că am de vorbit cu tine, așteaptă-mă.
Ceilalți s-au ridicat și au dispărut după colț. Ileana s-a așezat lângă el pe bârna uscată.
Spune-mi, e adevărat de mult iubești?
Din liceu… răspunse el oftând.
Vasilică, când iubești pe cineva îi vrei binele, nu-i faci necazuri. Ceea ce faci tu nu e nici iubire, nici bărbație te afunzi în băutură, irosești viața ta și a mamei tale. Satul râde deja de tine. Ridică-te, ai curaj, azi-mâine găsești și tu o fată bună și fericirea ta! Nu te teme, nu-s eu așa grozavă, nu-s nici frumoasă, nici de ispravă la casă. Dacă vrei să fii bărbat, arată-le tuturor că poți!
Se ridică și porni, iar el privea tăcut în urma ei.
Oricum, Ilenuțo, tot cea mai bună ai rămas, degeaba te negi… murmura.
Când Ileana ajunse la magazin, văzu microbuzul lui Constantin.
Ciudat, ar trebui să fie încă la Chișinău, gândi ea, și intră în magazin.
La tejghea nu era nimeni, dar repede ieși la ea Tinca vânzătoarea, vânătă în obraji.
Ilenuțo, ai nevoie de ceva?
Nu, doar am văzut mașina lui Constantin, n-ar trebui să fie încă în sat
Păi, s-a stricat și s-a dus după piese la garaj, zise Tinca fâstâcită.
Bine, merg mai departe.
Viața își urma cursul. Ileana aducea la timp ziare și pensii, însă de Vasilică nu mai dădea deloc. Nici la crâșmă, nici pe uliță. Într-o zi, predând gazeta Marioarei, întrebă:
Tanti Marioaro, de ce nu se mai vede Vasilică?
E acasă, fată. Nu mai bea deloc, lucrează prin curte, taie lemne, le duce-n șopron. S-a lepădat de băutură. A venit și gașca lui, dar i-a gonit: să nu-l mai căute.
Foarte bine, mă bucur! Dacă nu mai bea, o să se îndrepte toate, fiindcă e om vrednic.
Să dea Dumnezeu, Ilenuțo… Mulțumesc, că tu ai vorbit cu el!
Ileana își vedea de serviciu, lăsând ziarele prin cutii. Odată iar văzu microbuzul lui Constantin la magazin și urcă, dar rămase împietrită… Constantin o ținea strâns pe Tinca în brațe, îi dădea sărutări de parcă nu era rușine de nimeni.
Aoleu… am nimerit când nu trebuia… le zise ea, în timp ce ei se desprindeau speriați.
Ilenuțo, acasă vorbim! spuse Constantin fără să ridice privirea, în timp ce Tinca o privea sfidător.
Nu… tocmai la timp am venit! M-am săturat să vă feriți! Oricum, dragostea noastră n-a murit niciodată, doar s-a înfuriat pe mine, de-aia s-a însurat cu tine o atacă Tinca.
Acasă…, încercă iar Constantin.
Nici nu mai trebuie să-mi spui nimic! Am văzut tot, am înțeles tot, strigă Ileana și a fugit din magazin.
Trecând zilele, se liniști, iar acasă mama o îmbărbăta:
Vezi, copilă, ți-am zis n-am avut încredere în Constantin. Din naivitate și prea multă inimă bună ai făcut pasul. Dar să nu uiți: din greșeli se-nvață și le poți îndrepta.
Vestea divorțului se răspândi brusc în sat. Nici nu apucase Ileana să-și adune hainele, că știa tot sătucul. Lumea bârfea, dar și compătimea. Între timp, Constantin și Tinca s-au dus fiecare în drumul lui, dar partea cea mai grea a trecut pentru Ileana.
Vasile, am o veste, zise Marioara venind de la magazin. Ileana divorțează de Constantin, că el cu Tinca o mințea. Tu nu sta degeaba, du-te și caută de lucru. L-am întâlnit azi pe maistru și te primește la loc pe combină, zice că ai renunțat la băut și se bucură mult!
Mamă, eu am simțit mereu că nu e curat Constantin, dar cui să-i spui?
Timpul a trecut. Sătenii au început iar să povestească.
Ați auzit, Vasilică și Ileana poștărița fac nuntă! vestea băbuța Sofia la magazin femeilor din sat. Marioara, uite, strălucește acum de emoție, nici n-o mai recunoști!
Bine fac. Vasilică e băiat cu capul pe umeri, a lăsat băutura deoparte. Uite ce face dragostea dintr-un om, întări și tanti Valentina, vecina Marioarei.
Constantin cu Tinca n-au învățat nimic… Or să-și plângă norocul când o fi prea târziu, o încuviință băbuța Sofia.
Vasile a venit acasă și s-a așezat la masă. Nevasta-i punea borșul în față, cotletele aburinde și scosese plăcinta din cuptor. S-a așezat și ea lângă el, cu ochii jucăuși.
Ce bunătate ai pregătit, Ileano! mânca el cu poftă. Parcă ziceai că nu ești bună la gospodărie…
Vai de mine, Vasile, mai și sunt năzdrăvană! râse ea.
Dar el, privind la masa curată, la liniștea și dragostea din casă, șopti mulțumit:
Eu știu de la început că tu ești cea mai bună!
Vasile, mai am o veste: sunt însărcinată!
Ochii lui s-au mărit de bucurie, a sărit de la masă și a îmbrățișat-o.
Ileano, tu glumești? Cât mă bucur! Ți-am zis eu că ești cea mai bună dintre toate femeile! o sărută lung.
Ileana a născut o fetiță, iar apoi, peste trei ani, și un băiat. Toți erau fericiți, mai ales soacra Marioara, care și-a găsit liniștea și chipul senin, iubindu-și nora și nepoții. Viața în sat și-a găsit făgașul firesc, cu bune și rele, dar cu dragoste și împăcare.







