„E rușinos să te întâlnești cu cineva de vârsta ta, tată!” – mi-a spus cel mai mic fiu al meu. Nu e ușor să fii un bărbat singur la 60 de ani, fără soție, cu copii deja mari, care și-au întemeiat propriile familii. Mă simt singur, iar băieții mei nu pot înțelege asta. În trecut, nu aveam prea multă legătură cu ei, însă de când a apărut o femeie în viața mea, pe care o iubesc și cu care vreau să-mi petrec restul vieții, amândoi au început să mă certe tocmai pentru că simt din nou fericire. Cu fiul cel mic nu m-am înțeles niciodată prea bine. Este un tip foarte orgolios, dar are suflet bun, așa că dintotdeauna a fost curtat de fete. Înainte să-și găsească actuala soție și să întemeieze o familie, a avut copii și cu alte femei, lucru pe care îl ascunde, fiindcă îi este rușine și nu vrea să-și strice reputația. Iar faptul că eu, la 60 de ani, am o relație, i se pare la fel de jenant. — Ești bătrân acum, e rușine să cari femei de vârsta ta după tine, — mi-a zis când a aflat că sunt fericit alături de altcineva decât mama lor, care nu mai este printre noi. — Las-o baltă și concentrează-te pe nepoți! M-a pus să aleg între familia lui și a fratelui său, cu nepoții lor, sau noua mea soție. N-a fost chip să-i explic, imposibil să găsim un compromis, iar acum copiii nu-mi mai dau niciun telefon. Cel mare era neutru până nu demult, dar cel mic îl instigă și acum mă urăsc amândoi. Simt tot mai des în ultima vreme că-mi trădez propriii copii doar pentru că iubesc o femeie. Parcă i-am schimbat pe ei pe fericirea mea personală. Noua mea iubire îmi dă viață, dar nu e de-ajuns. Mi-aș dori enorm să fiu înconjurat de familie, dar știu că nu va fi posibil. Oricum, nici înainte să o cunosc nu se grăbeau să mă viziteze.

Băi, nici nu-ți imaginezi cât de greu e să fii un bărbat trecut de 60 de ani, singur, fără soție, cu copiii mari, fiecare cu familiile lor. Ajungi să te simți tare singur, iar copiii mei, oricât i-aș iubi, nu pricep treaba asta deloc. Pe vremuri, nici măcar nu mă sunau des, dar de când a apărut o femeie în viața mea, una de care chiar m-am atașat și cu care aș vrea să-mi petrec anii care mi-au mai rămas, au început să mă judece și să mă bată la cap, de parcă aș fi făcut cine știe ce crimă.

Cu cel mic, Dorin, n-am reușit niciodată să mă înțeleg ca lumea. E un tip plin de el, dar în sufletul lui nu-i rău. Din adolescență îl urmăreau toate fetele, ce să mai, avea mereu noroc la ele. Până să și-o găsească pe nevasta lui oficială, a avut încă doi copii cu alte două femei. Ține asta ascuns, nu vrea să afle lumea de teamă să nu-i strice reputația. Fix el, care n-are curajul să recunoască ce a făcut, zice că mă fac de râs fiindcă la bătrânețe am lângă mine o femeie.

Ești bătrân, tata, ți-e rușine să ieși cu o femeie la vârsta ta! mi-a aruncat-o în față când a aflat că îmi revin zâmbetul pe buze alături de altcineva decât mama lui, Dumnezeu s-o ierte. Las-o baltă și ocupă-te de nepoți!

A ajuns să-mi ceară să aleg: ori familia lui și a fratelui său, cu toți nepoțeii, ori femeia lângă care simțeam că reînviu. Nici nu pot să-ți descriu ce e în sufletul meu… N-am mai găsit nici o cale de mijloc, nici măcar să vorbim normal nu mai putem. Acum, nu mă mai sună niciunul dintre ei. Ăla mare, Bogdan, era pe vremuri mai rezervat, dar frati-su îl tot inflamează și m-am trezit că mă evită și el. Am ajuns să fiu omul pe care-l urăsc amândoi.

În ultima vreme, simt tot mai tare că parcă îi trădez pe băieții mei pentru că-n viața mea e o femeie. Parcă am dat cu piciorul la tot doar ca să-mi pun fericirea mea pe primul loc. E adevărat, îmi aduce liniște și optimism femeia asta, dar parcă nu e de ajuns. Ce n-aș da să-i știu aproape, să am familia adunată la o masă, cum făceam pe vremuri… Dar știu că asta nu se va întâmpla. Chiar și înainte să apară dragostea asta nouă, oricum nu prea aveau chef să dea pe la mine… Și uite-așa trece timpul, și-ntr-un colțișor de suflet, tot eu mă simt vinovat.