Din cauza iubirii tale ai fost dat afară de la facultate! Te-am trimis la studii, nu să te însori! Tocmai ce ne mai lipsea să aducem în familie o fată de la sat! tuna tatăl. Dragostea fierbinte a fiului trebuia stinsă cu despărțirea. La rugămintea tatălui, Victor a plecat în armată.
Victorița făcea ordine prin casă. Își dorea să aducă liniște și lumină peste tot dezlipea tapetul vechi, schimba draperiile, iar acum scotocea printre amintiri pe dulapul din antreu. Ordinea îi dădea pace în suflet.
În cel mai îndepărtat colț a găsit o cutie cu scrisorile lui Victor. De când nu mai deschisese cutia aceea! Curățenia a rămas uitată, iar Victorița a început să citească. Prima scrisoare, apoi alta și încă una…
…Victorița și Victor s-au cunoscut la Politehnica din Iași. Victor era din Chișinău, oraș mare și plin de vise, iar Victorița venea dintr-un sat domol din preajma Orheiului.
El a fost prins în mreaja ei de frumusețea rară părul lung și negru ca aripa corbului, privirea adâncă, trupul subțire ca o trestie.
Au început să se întâlnească. Pentru Victorița, blândă și rușinoasă, Victor era un vârtej: mereu cu inima pe fugă și mintea plină de năzbâtii ca să o cucerească. Lăsa flori la ușa căminului fetei, câteodată îi apărea noaptea la fereastră să-i ureze noapte bună. Camera era la parter, așa că n-a avut nevoie să fie Spiderman.
Petreceri studențești zgomotoase, plimbări sub teii orașului, săruturi pe ascuns primul an de facultate a trecut ca un Car cu Zmei. Mereu împreună, dragostea i-a prins ca într-un basm.
Dar Victor a început să uite de cărți. Oricum, nu-l ținea pământul pe la bancă și cu atâta dragoste era cu mintea răzlețită. A fost exmatriculat. Nu l-a durut.
Mă angajez la fabrica de zahăr, apoi mă înscriu la fără frecvență… Și așa o să mă pot însura cu tine, dragostea mea, i-a șoptit Victoriței.
S-a angajat la o uzină din oraș și și-a anunțat părinții că vrea să se căsătorească. Părinții o cunoșteau vag pe Victorița venise de câteva ori pe la ei să guste din sarmale și cozonac.
Victor știa că părinții nu o să fie încântați. Aveau ei planurile lor: să-l dea pe fiu de ginere la fata prietenilor, Mariana. Dar nici Victor, nici Mariana nu doreau așa soartă, nu caldă, nu rece.
Victor credea că va putea să-i înduplece povestindu-le cât de adânc e iubirea lui pentru Victorița. Sigur vor înțelege, nu? Ce-ar putea să nu înțeleagă, dacă fără ea nu se poate respira?
Dar s-a înșelat și a găsit în casă numai răceală.
Din cauza iubirii ai zburat din Ion Creangă! Te-am trimis să-nveți, nu să duci fata de la coasă acasă! striga tatăl, cu ochii cât cepele.
Au hotărât să pună zid între iubiri cu-o despărțire forțată. La insistențele tatălui, Victor a pornit spre armată.
Victorița rămase singură, în doliu după iubit. Scrisorile lui Victor erau singura sursă de putere și alinare. Atâta dor, atâta patimă în rândurile lui!
Dar, brusc, scrisorile s-au oprit. O lună, două, jumate de an nicio veste. Victoriței i se părea că se sufocă.
Se întâmplă, iubirea se răcește în despărțire. Probabil a fost doar o vrajă trecătoare, nu dragoste, încerca să o liniștească Sandu, colegul lor.
Sandu era prieten bun cu amândoi, dar Victorița nu știa că el îi scrisese lui Victor despre sentimentele lui pentru ea. Și, mai mult, îl rugase insistent pe Victor să n-o mai caute el și fata aveau planuri de nuntă.
Victorița, slăbită de atâta așteptare, a început să zidească uitarea. A învățat mai mult, și-a făcut prieteni, ieșea cu gașca. Sandu era mereu acolo. Dragostea lui era atât de limpede, atât de cuminte.
Măcar Sandu să fie fericit, oftă Victorița, și i-a zis da la cererea lui.
A vrut să arunce scrisorile lui Victor, dar n-a putut. Le-a pus înapoi în cutia veche și le-a dosit cât mai departe.
A început o viață nouă.
Părinții grăbiți ai lui Victor i-au spus, ca pe-un ceai amar, că Victorița se măritase cu Sandu.
Timpul și-a găsit aripi.
Un deceniu apoi altul. Victor și Victorița locuiau în același oraș, Timișoara, dar pe străzi paralele fiecare cu viața lui, fără să se intersecteze.
Se zvonea că Victor se însurase, nu cu Mariana, ci cu altcineva. Aveau un băiat cu ochii, zice lumea, la fel de visători ca ai tatălui.
Dar liniștea în căsnicia Victoriței era ca liniștea câmpului ars calmă și seacă. Ea și Sandu aveau două fete, grija pentru copii și muncă erau singurele busole ale vieții. Nu mai era timp pentru dor sau regrete.
Fiecare își târa zilele, uitând că viața poate fi și altfel, plină de culoare și căldură.
Au trecut 35 de ani.
Familia Victoriței s-a destrămat. Oricât au încercat, în lipsa iubirii legătura dintre ei a ruginit. Sandu și-a dat seama demult că ea nu-l putea iubi cu adevărat. El și-a găsit pe altcineva, fetele au crescut și au plecat la casele lor. Nu-i mai unea nimic.
După divorț, Sandu i-a mărturisit Victoriței cum a pus la cale răceala dintre ea și Victor.
Nici Victor nu mai avea familie; și el rămăsese singur.
…Victorița a citit ultima scrisoare, plângând și zâmbind. Atunci a simțit o fierbinte dorință de a afla ce s-a întâmplat cu Victor. Să-l vadă o dată, să schimbe o vorbă.
S-a hotărât să scrie o scrisoare pe vechea adresă poate locuiește acolo, sau poate cineva i-o va da. Cu îndrăzneala care mereu a salvat-o, a scris și a invitat pe Victor la o cafenea vis-a-vis de blocul său din Buiucani. Fără prea multă chibzuială, a strecurat-o în cutia poștală din colț.
A doua zi se păcălea singură: Ce nebunie! Ce mi-a venit?
Victor, ajuns acasă, a scotocit prin cutia poștală. O scrisoare? În zilele noastre, așa ceva?! Când a văzut numele pe plic, i s-au încins mâinile. Victor a citit, iar timpul a tulburat din nou apa trecutului.
La ora stabilită, a intrat la cafenea. Sufletul îi bătea ca o tobă. În sală era pustiu; la o masă, o femeie.
Victorița, a șoptit Victor.
Da, s-a întors ea și privirea i s-a ridicat spre el.
Privirea ei nu și-o uitase niciodată. Era aceeași acea Victorița a lui. Și apoi au vorbit, au plâns și au râs cât pentru toate secundele pierdute.
Au ieșit din cafenea ținându-se de mână, hotărâți să nu se mai despartă niciodată.
P.S.
De atunci au trecut aproape cinci ani. Victorița și Victor trăiesc cu sufletul împăcat, și fiecare zi o simt ca pe-un mic miracol.
Dragostea adevărată nu se pierde niciodată. Acum sunt pe deplin siguri de asta.





