Frate, îți povestesc ce pățanie a avut Vlad nu demult Omul voia să o cucerească pe Crenguța, așa că a cumpărat cel mai frumos buchet de flori pe care l-a găsit la florăria din Chișinău. Plin de emoții, a venit la întâlnire la fântâna din Piața Marii Adunări Naționale, cu buchetul la vedere, sprijinindu-se pe bordură, tot așteptând să apară fata. Dar Crenguța nu se vedea niciunde. Vlad, oarecum neliniștit, se uită în jur și începe să o sune. Nimic. Nu răspundea. Poate întârzie, și-a zis el și a mai încercat o dată. De data asta i-a răspuns.
Eu am ajuns deja, tu unde ești?
Între noi s-a terminat totul! a spus Crenguța tăios.
Ce? Dar de ce?
Din cauza buchetului tău! a venit neașteptat replica.
Dar ce are buchetul? a întrebat Vlad, complet nedumerit.
Hai să îți spun cum a ajuns el aici.
Vlad pierduse o grămadă de timp prin florărie. Gerbere roșii, lalele galbene, crini albi sau flori în ghivece, aranjate în buchete elegante numai de ales! Dar Vlad era total bulversat. Își tot amintea o discuție cu Crenguța despre flori, dar degeaba încerca să-și aducă aminte exact ce și cum. Ținea minte doar că unele nu-i plăceau deloc și că de altele era absolut vrăjită, dar totul i se amesteca în minte. La prima întâlnire, fata vorbise mult, iar Vlad era vrăjit nu doar de poveste, ci și de farmecul fetei, părul ei lung, gâtul grațios și obrajii cu gropițe. Poate chiar era începutul unei iubiri.
Adevărul e că oricum, ce contează ce flori îi plac… Seara asta e perfectă!, gândea el.
Dar oricât se străduia, nu-și amintea. Doamna de la florărie, plictisită, tot încerca să-l ajute.
Uitați-vă la gerberele astea! Nu găsiți nicăieri așa ceva, nu e sezonul lor special le-am adus!
Vlad trebuia să decidă rapid, avea mult de lucru și pauza de masă se termina curând.
Și-atunci a venit, ca de obicei, telefonul de la mama. În ultima vreme, suna non-stop.
Ei, Vlad, nu vii acasă weekendul ăsta că tot vineri e? Bunica te tot așteaptă, numără orele…
Mamă, am treabă, chiar nu pot…
Bunica-i tare slabă, tot se uită pe fereastră după tine
Iartă-mă, mamă, vin poate alta dată…
Mama îl tot chema în satul natal, lângă Orhei, unde locuia și bunica. Vlad începea deja să se simtă apăsat de insistențe. Totuși, la ce bun să lase tot și să stea non-stop lângă bunică-sa? Are și el viața lui! Mai ales acum, cu Crenguța Poate dacă mergea bine întâlnirea asta, chiar o invita la iarbă verde, la o pensiune din afara orașului, i-ar fi arătat acel colț de natură moldovenească liniștită, de care era el tare mândru.
Plus, mama mereu își dorea ca Vlad să-și aranjeze și el viața, să-și facă o familie. Eh, măcar să-și amintească ce flori îi plac Crenguței!
Din câte își amintea vag, sigur zicea ceva de spinii de la trandafiri Deci să nu-i ia trandafiri! Așa că a ales un buchet de gerbere roz-albe. Până la urmă, e doar un semn de atenție, nu?
A fugit la serviciu, că deja îl presa timpul, iar chefii l-au ținut într-o ședință, de nu mai scăpa. Ziceai că se întrevede o promovare la orizont. I-a dat totuși mesaj Crenguței că întârzie puțin și și-a pus telefonul pe silențios. Evident, mama l-a mai sunat, dar Vlad n-a putut răspunde.
Și iată-l, aproape fugind spre fântână cu buchetul de gerbere în mână dar nici urmă de Crenguța. Se mai plimbă, se așează pe o bancă, sună din nou nimic. Poate că și ea a întârziat. După încă zece minute, Vlad revine cu telefonul, de data asta ea răspunde.
Crenguța, unde ești? Eu te aștept deja.
Știu, te văd de la etajul doi al cafenelei din față, de ceva vreme.
Serios? Eu nu te văd. Poate cobori sau…?
Ai întârziat, i-a tăiat-o ea.
A, scuză-mă, am avut ședință, te-am sunat, asta e
Și florile!
Ce-au florile?
Nici măcar nu știi ce flori îmi plac!
N-aveau altceva!
Trandafiri? Chiar nu ți-ai amintit că ador trandafirii? Ți-am spus de-atâtea ori de trandafirii preferați N-ai priceput nimic!
O să fac tot posibilul să mă revanșez Uite, vin acum să te găsesc.
Vlad a urcat la cafenea, iar Crenguța stătea singură la o masă, privind pe geam, fără să-i arunce măcar o privire lui sau buchetului. Vlad s-a apropiat încet, a lăsat buchetul pe masă, timid, simțindu-se vinovat. A încercat să-i câștige iar zâmbetul, cum știa el mai bine, povestind și glumind. Și parcă i-a ieșit, pentru că Crenguța tot s-a mai destins și i-a zâmbit. Au băut o cafea împreună, apoi au ieșit. Buchetul de gerbere, însă, a rămas neatins pe masă.
Ați uitat florile, le-a strigat o ospătăriță tinerică după ei.
Rămân pentru tine, le-a zâmbit Vlad.
Vai, mulțumesc! a spus ea surprinsă, dar bucuroasă.
Crenguța însă s-a întristat din nou:
Vlad, nu-i nevoie să-mi iei trandafiri acum. Ajunge pe azi cu florile!
Cum vrei a zis el, resemnat.
Când coborau scările, îi mai sună mama odată.
Iartă-mă că te deranjez iar, a șoptit mama.
De data asta, Vlad simțea că totul s-a terminat între el și Crenguța.
Nu, mamă, ai sunat la fix. Vin acasă, mâine vin sigur.
Așa au încheiat fără multe vorbe seara drumurile lor s-au despărțit natural, iar a doua zi, Vlad deja gonea printre câmpurile din afara satului său.
Și ce câmpuri! Un curcubeu de culori până la orizont. Sufletul lui tresălta în murmurul vântului și mireasma lui de copilărie. S-a oprit, a coborât printre flori, alegând atent florile care îi plăceau, cum făcea odată vânzătoarea din florărie.
De data asta știa sigur: fetele pentru care culegea buchetele acestea mama și bunica nu s-ar fi supărat orice ar fi ales, ba chiar s-ar fi bucurat din inimă, oricât de simple ar fi fost florile.
Când a trecut pragul casei, a împărțit buchetul în două. Mama l-a strâns la piept și l-a sărutat pe ambii obraji. Bunica, cu lacrimi în ochi, l-a primit cu mâinile tremurânde nici nu mai vedea bine, dar a dus buchetul la față, inspirând parfumul copilăriei și al verilor de altădată. Ce bucurie!
În timp ce se odihnea cu capul în poala bunicii, Vlad se gândea: sigur va veni timpul când va întâlni fata ce-i va iubi florile, familia și sufletul, poate una la fel de frumoasă ca aceste două femei dragi lui. Și vor iubi așa cum s-au iubit bunicii și părinții lui numai să recunoască momentul la timp.
Bunica nu voia să dea florile mamei:
Stai, mai pune apă din fântână, ia o vază mai lată ai grijă să nu rupă vreun fir să mă tot uit la ele!
Nepotul i-a dus flori.
Flori de pe dealurile Moldovei, pe care le găsești peste tot, dar astea astea erau speciale. Pentru că astea erau dăruite de el.







