După ce s-a dus moș Ion, mătușa Paraschiva și-a vândut căsuța din satul Călărași, a pus toți banii adunați în apartamentul lui Ilie și al Elenei, apoi s-a mutat cu ei în inima Chișinăului. Cât timp o mai țineau puterile, gătea mămăligă, spăla haine, veghea nepoții și le depăna snoave moldovenești la gura sobei.
Ilie și Elena erau mereu prinși cu slujba, iar mătușa Paraschiva îi ducea pe cei mici la grădiniță, îi lua de la școală, îi însoțea la repetițiile de dansuri populare. Fierbea sarmale, făcea ordine, și toate acestea îi umpleau inima de recunoștință. Simțea că are rost, că e prețuită. Dar anii au trecut, copiii au crescut și au plecat la universitate, iar bătrâna s-a stins încet, ca o lumânare uitată în colțul odăii.
A încercat să spele o cană, dar i-a alunecat din mâini și s-a spart. A vrut să-și toarne ciorbă, dar a vărsat-o pe covor. Se ridica noaptea să bea apă, iar pașii ei o trezeau pe Elena. Nimeni nu mai avea răgaz să-i asculte poveștile. Cine să stea la vorbă cu o bătrână? Elena îi spunea mereu că e o povară și o mustra. Dar ce vină avea mătușa Paraschiva? Bătrânețea nu-i ușoară.
Ilie s-a hotărât să o ducă la un cămin din Iași. Acolo măcar va avea cu cine să schimbe o vorbă, încerca el să-și liniștească sufletul. În dimineața plecării, urcând în Dacia veche, mătușa Paraschiva și-a amintit de cutiuța ei.
Ilie, adu-mi te rog cutia, am uitat-o a spus ea cu glas stins. Ce cutie, mamă? a întrebat el. Cutia cu comori a răspuns mătușa Paraschiva, descriind cu grijă cum arată. Ilie i-a adus cutia. Bătrâna a strâns-o la piept, cu ochii umezi. Mamă, ce păstrezi acolo? Ea i-a arătat ce era înăuntru.
O șuviță din părul lui și un dinte de lapte. Ilie s-a îndepărtat de mașină, s-a așezat pe marginea trotuarului. Mult timp a rămas acolo, copleșit de amintiri: copilăria, grija mamei, siguranța pe care i-o dădea, sprijinul neobosit. Niciodată nu l-a lăsat singur. Ilie, plecăm? mătușa Paraschiva a coborât din mașină și s-a apropiat de el.
Nu plecăm nicăieri, mamă. Rămâi acasă.
