Plecat-am cu inima strânsă împreună cu fiul meu să o vizităm pe mama.
Inima mi se rupea la gândul că trebuie să plec, dar tot am început să ne fac bagajele și am pornit împreună cu fiul meu, Dragoș, spre casa mamei mele, Olimpia Stoian. Și totul din cauza faptului că ieri, cât timp eram cu Dragoș afară la plimbare, soția mea, Vlad, s-a gândit să fie primitor și să o invite în casa noastră pe verişoara lui, Mirela, cu soțul ei Paul şi cei doi copii ai lor, Bianca şi Victor direct în dormitorul nostru! Nici măcar nu s-a obosit să mă întrebe. Pur și simplu mi-a spus: Poți tu și Dragoș să stați la maică-ta, că aveți loc. Rămăsesem fără cuvinte, atât de mare mi-a fost supărarea. Casa este a noastră, dormitorul este al nostru și, uite-așa, eu trebuie să-mi strâng bagajele ca să fac loc unor străini? E prea de tot.
Toată nebunia a început când m-am întors de la plimbare cu Dragoș, care era deja obosit și scheuna, iar eu visam doar la zece minute de liniște să beau un ceai. Dar cum am intrat pe ușă haos total! Mirela și Paul deja ocupaseră dormitorul; peste tot alergau copiii lor, împrăștiind jucării, iar lucrurile mele cărți, creme, până și laptopul aruncate grămadă ca și cum nici n-aș mai exista. Am rămas încremenit: Ce-i cu circul ăsta? Vlad, calm nevoie mare, mi-a spus: Mirela cu familia nu au unde sta, m-am gândit că tu poți merge la mama ta. Acolo vă e bine. Circul familial
Îmi venea să țip de nervi. În primul rând, e casa noastră! Am pus fiecare ban la bătaie pentru apartamentul ăsta, am ales fiecare mobilă împreună. Și acum, eu să plec pentru ca rudele lui să profite de București? Apoi, de ce nu m-a întrebat măcar? Poate acceptam, după o discuție. Așa, a dat ordin. Mirela nici n-a părut să se jeneze; doar a zâmbit larg: Lasă, Ovidiu, nu stăm decât două săptămâni! Două săptămâni? Eu nu vreau să atingă cineva lucrurile mele nici o zi!
Paul nu a deschis gura tolănit pe canapeaua mea, bea cafeaua din ceașca mea preferată și dădea doar din cap la ceea ce spunea Mirela. Copiii lor? Dezastru. Bianca, la șase ani, a vărsat suc pe covorul din sufragerie, iar Victor, la patru ani, a transformat dulapul meu într-o ascunzătoare. Am încercat să le spun că totuși, nu-i hotel aici, dar Mirela a făcut din umeri: Ei, copii, ce să faci? Bineînțeles! Și eu ce să fac, să strâng după ei?
Am încercat să vorbesc cu Vlad deoparte. I-am explicat cât rău îmi face lipsa lui de respect, că Dragoș are nevoie de rutina lui. Nu-i o soluție să-l duc la mama să doarmă pe o canapea extensibilă. Vlad a oftat: Ovidiu, nu mai dramatiza. Sunt familie, trebuie ajutați. Familie? Și noi ce suntem? M-am abținut cu greu să nu izbucnesc în plâns. Dar am strâns din dinți și am pregătit bagajele. Dacă el crede că mă supun, se înșală.
Mama, Olimpia, a explodat când a auzit: Vlad se crede stăpân în casă? Hai la mine, dragule, am loc pentru tine și Dragoș! Dar să știe soția ta că n-o las așa! Era în stare să vină direct peste ei, să-i dea afară. Dar nu vreau scandal. Eu tânjesc după liniște, să pot să mă gândesc la tot ce se întâmplă.
Când am strâns jucăriile lui Dragoș, s-a uitat la mine cu ochii mari: Tati, stăm mult la bunica? L-am luat în brațe: Nu mult, puiule. Doar până înțelege tata ce e de făcut. Dar, în sinea mea, știu: acasă mă întorc doar când o să fie din nou casa noastră, iar Vlad va trebui să hotărască: ospitalitatea sau familia.
Cu inima frântă plec cu fiul meu la mama, după ce soțul meu a instalat fără să mă întrebe verişoara lui cu toată familia în casa noastră!
