Fiul meu nu e pregătit să devină tată… „Desfrânată! Nemulțumită, nesimțită! — îi țipa mama pe fiica ei, Natalia, mereu ce-o prindea. Burtica rotunjită a fetei nu reușea deloc să o potolească, dimpotrivă — îi sporea furia. — Ia-ți bagajul și ieși din casă! Să nu-ți mai văd ochii pe aici!” De data asta chiar a dat-o afară. Nu era prima oară când își alunga copila pentru diverse „greșeli”, dar acum, pentru că „a rămas însărcinată”, i-a spus clar să nu mai calce pe acasă, decât dacă va fi „ca lumea”. Plângând, cu valiza în mână, Natalia s-a dus la băiatul pe care îl iubea — un Nazar confuz, care nu-i spusese încă nimic părinților lui despre copil. Mama lui Nazar a întrebat-o direct dacă nu e prea târziu să rezolve „ceva”. Era, căci burta deja se vedea. În stare de șoc, Natalia era dispusă să accepte orice ajutor. Cândva nu voia să audă de ideea mamei, dar acum era prăbușită de disperare și teamă. — Băiatul meu nu e pregătit să fie tată, — i-a tăiat-o mama lui Nazar. — E prea tânăr, îi faci viața praf. Desigur, te ajutăm dacă putem. Deocamdată, am vorbit cu cineva să te ducă la un centru pentru fete ca tine — mame singure, nevoite și fără sprijin. La centru i-au dat o cameră. Pentru prima oară, Natalia a respirat liniștită, a găsit liniște și odihnă. Nimeni nu o certa, un psiholog o pregătea pentru naștere — moral și fizic. Și când totul s-a întâmplat, iar în brațe i-au pus un mic ghem de viață, a fost cuprinsă de panică și frică. Apoi, curios, a început să o privească pe fiica ei — pe mica ei minune. Se apropia Crăciunul, iar în loc de vești bune, Natalia a primit înștiințare că trebuie să plece, că locul ei e deja cerut de altcineva. Cu fetița Eva de o lună în brațe, Natalia nu știa cum să trăiască mai departe — de unde să facă rost de bani, cine să le primească peste noapte. Inima mamei sale nu s-a topit, nu voia să le vadă — le-a șters din viață. — Uite, puiule, ce Ajun trist avem noi… — i-a șoptit Natalia Evei. Iubea enorm această sărbătoare încă din copilărie, când umbla cu colinda peste tot și câștiga bănuți frumoși, alergând din curte-n curte cu gașca de copii din mahala. I s-a făcut dor de acele vremuri — să colinde de la poartă la poartă, să simtă magia sărbătorii. „Dar de ce nu?” — și-a spus tânăra mamă. — Fetița mea e liniștită, o înfășor bine la piept și pornesc să colind, să-mi aline sufletul. Cine nu-mi deschide — treaba lor…” A doua zi după Ajun, Natalia și-a ales un cartier liniștit de case. Așa cum bănuit, nu toți deschideau unei colindătoare atât de neobișnuite — așteptau, ca de obicei, colindători bărbați. Dar unde reușea să intre, colinda cu o sinceritate care îi emoționa pe oameni. Nu o răsplăteau doar cu bani, ci și cu bunătăți — mai ales când priveau bebelușul. Înțelegeau: nu din belșug ajunsese o mamă singură să colinde cu pruncul la piept. Din poartă-n poartă era greu. „Mai intru la vila asta și gata. Aici trăiesc sigur niște bogați, poate primesc ceva deosebit”, își spuse Natalia, cu buzunarul deja plin de speranță. — Puteți să-mi dați voie să colind? — întreabă când gazda o poftește înăuntru. Dar reacția bărbatului o uimește. Privește lung chipul ei, apoi copilul. Se albește la față, se clatină și cade pe canapea. — Nadejda? — întreabă încet. — Poftim? Nu, eu sunt Natalia… Cred că mă confundați cu cineva. — Natalia?… Ești leit soției mele… Și copila, e fetiță? — Da. — Și eu am avut o fiică… Au murit… într-un accident de mașină. Cu câteva zile în urmă le-am visat, că s-au întors… Iar acum voi… într-adevăr, se poate întâmpla așa ceva? — Eu… nu știu ce să zic… — Intrați, vă rog, nu fiți stânjenită! Povestiți-mi, vă implor, istoria dumneavoastră… Natalia s-a speriat la început de necunoscut. Era prea emotiv, ciudat. Dar și-a dat seama că n-are unde merge. Traversând pragul, a zărit poza unei femei și a unui copil pe perete — seamănau într-adevăr leit. Apoi, Natalia a început să-și spună viața. Vorbea continuu — fără să se poată opri, povestind tot în cele mai mici amănunte. În sfârșit, cineva se interesa de povestea ei. Iar bărbatul, tăcut, sorbea fiecare cuvânt, privind la micuța ce dormea liniștită și zâmbea în somn… De parcă simțea că a ajuns acasă. Un loc ce, în curând, urma să-i devină cu adevărat…

Băiatul nu e pregătit să devină tată…

Destrăbălată! Nerecunoscătoare porcică! răcnea mama la fiica ei, Luminița, cât o țineau plămânii. Burta rotunjită a fetei nu îi punea nicio frână furiei mamei. Din contra, o aprindea și mai tare. Pleacă din casa asta și să nu te mai prind înapoi! Să nu-ți mai văd fața niciodată!

Mama chiar a dat-o afară pe Luminița. Nu era pentru prima dată când o izgonea pentru fel de fel de greșeli. Dar pentru faptul că a rămas însărcinată, i-a spus clar că nu are ce căuta acasă, poate doar dacă o să-i dispară problema.

Plânsă, cu un geamantănaș cu câteva haine, Luminița s-a dus la iubitul ei Marian un băiat total debusolat. Marian nici măcar nu-și anunțase părinții că Luminița a rămas însărcinată cu el. Mama lui Marian a întrebat-o direct dacă nu e prea târziu să mai rezolve ceva. Și, bineînțeles, era prea târziu burta se vedea clar. Luminița era atât de bulversată, încât era gata să accepte orice ajutor, să nu mai fie singură. Deși în urmă cu o lună se împotrivise categoric ideii mamei, de data aceasta nu mai avea putere de refuz, paralizândă de disperare și frică față de ce avea să vină.

Băiatul meu nu e pregătit să fie tată, i-a zis hotărât mama lui Marian. E tânăr, îi vei distruge tot viitorul. Sigur, te vom ajuta cât putem, dar acum am vorbit la o cunoștință și am reușit să-ți găsesc loc într-un centru de sprijin pentru fete ca tine gravide de care nu are nimeni nevoie.

La centru, Luminiței i-au dat o odaie mică doar pentru ea. Acolo, pentru prima dată după mult timp, a putut să respire, să se liniștească, să doarmă și să-și revină. Nimeni nu o supăra, iar psihologul centrului a început să o pregătească atât fizic, cât și sufletește pentru naștere. Și când momentul cel mare a venit și i-au pus în brațe micuțul boț de om, Luminița s-a speriat, a intrat în panică. După ce și-a revenit, a început să studieze cu atenție acea minune necunoscută fetița ei.

Se apropiau Sărbătorile de Crăciun, dar veștile nu au fost deloc bune. Au avertizat-o: trebuie să-ți cauți alt loc, pentru că pe patul tău e deja coadă.

Cu Eva cea mică, abia împlinind o lună, Luminița a rămas în odaie fără plan, neștiind cum să trăiască mai departe, unde să găsească bani, unde să doarmă. Inima mamei ei nu se îmblânzise, nu voia nici să-și vadă nepoata, le-a scos pe amândouă din viața ei fără regrete.

Of, ce Ajun trist avem, fetița mea… a oftat Luminița către Eva. Îi iubea mult sărbătorile acestea. Din copilărie mergea cu colindul, știa toate colindele, într-o seară făcea bani frumoși, pentru că străbătea cu copiii din mahala tot cartierul. Îi venise un dor nebun să retrăiască ce simțea în acele vremuri, să bată din nou la case și să cânte colinzi, să simtă din plin sărbătoarea. Și de ce nu?, și-a zis tânăra mamă. Copila e cuminte, o învelesc bine, mi-o leg de piept și merg să colind. Dacă nu-mi deschide cineva, Dumnezeu cu ei!

A doua zi după Ajun, Luminița și-a ales la colindat un cartier de case, liniștit. Așa cum bănuise, oamenii nu se arătau prea dornici să primească o colindătoare atipică. Toți așteptau la prag grupuri de băieți. Însă, pe ici pe colo, a reușit să fie primită, iar odată intrată, a cântat colinzi cu atâta suflet, că gazdele au răsplătit-o generos nu doar cu lei, ci și cu tot felul de bunătăți. Oamenii se înduioșeau mai ales văzând pruncul din brațele mamei. Mulți își dădeau seama că nu de bine ajunsese o femeie cu copil să umble pe la casele oamenilor cu colinda.

Nu era ușor să te plimbi de la o poartă la alta. Mai intru la vila asta, și gata. Parcă aici stau oameni cu stare, poate primesc ceva mai mult, gândi Luminița, mulțumită că în buzunar adunase deja o sumă destul de bună, cât să simtă un soi de alinare.

Dați voie să vă colind? spuse ea, când gospodarul îi deschise poarta. Însă ceea ce a urmat a surprins-o. Bărbatul, după ce a băgat-o în casă, a rămas țintuit cu privirea pe chipul ei. S-a uitat lung la fetiță. A pălit, a șovăit și s-a prăbușit pe canapea.

Nadejda? murmură el uimit.

Cum? Nu, eu sunt Luminița… Sigur mă confundați cu altcineva!

Luminița? Dar ce semeni leit cu soția mea… abia a scos bărbatul printre lacrimi. Și copilul… E fetiță?

Da.

Și eu am avut o fetiță ca a ta… Dar au murit amândouă… Accident de mașină. Și tocmai zilele trecute am visat că se-ntorc la mine… Și acum voi… se poate așa ceva?

Nu știu ce să vă spun.

Intrați, nu vă sfiiți! Povestiți-mi, vă rog, despre dumneavoastră…

Inițial, Luminița s-a speriat de străinul acela. Părea prea răscolit, reacționa dramatic. Dar s-a gândit că oricum nu are unde să meargă. Așa că a intrat în livingul larg, unde locuia acel bărbat singuratic. Pe perete stătea o fotografie cu o femeie și o fetiță într-adevăr, semănau uimitor…

Atunci, Luminița a început să povestească fir-a-păr toată viața ei. Nu se mai putea opri, trăia fiecare clipă povestită. În sfârșit, găsise pe cineva căruia îi păsa și o asculta. Iar bărbatul stătea tăcut, sorbindu-i fiecare cuvânt. Din când în când, se uita la mica Eva, care dormea liniștită și zâmbea în somn semn că, simțea ea, a ajuns acolo unde va numi, curând, acasăCând Luminița a terminat, Eva adormise liniștită la pieptul ei. O liniște adâncă s-a lăsat în cameră, luminată de ghirlandele firave. Bărbatul a prins palma tinerei, cu ochii umezi.

Să nu vă mai gândiți că sunteți singure. N-am crezut că o să mai am cui să dau bucuria asta, dar casa mea vă rămâne deschisă. Sunteți familia pe care o credeam pierdută.

Luminița a simțit cum o fericire neașteptată îi umple sufletul spaima, frigul, singurătatea s-au topit la căldura acestei primiri. Pentru întâia oară, nu se mai simțea o povară pentru nimeni.

În pragul Anului Nou, ea, bărbatul și mica Eva au așezat împreună masa, au ciocnit un ceai fierbinte și au pus colindele să se audă din nou, ca să străbată, până departe, în noapte. Lângă brad, Luminița a început să cânte încet, iar bărbatul, cu ochii plini de lacrimi, a spus:

Dumnezeu găsește mereu o cale să ne aducă acolo unde trebuie.

Iar în acea casă care, cândva, fusese plină doar de amintiri, se năștea o nouă familie una alcătuită nu din sânge, ci din întinderi de suflet, din curaj și din dorul de a iubi și de a nu lăsa pe nimeni să fie singur în noapte.