Mănâncă cât pentru trei, dar nu se gândește la nimeni Am înlocuit frigiderul cu un soț acasă.
Mănâncă de parcă n-ar fi văzut mâncare în viața lui, dar niciodată nu-i pasă de altcineva Nu sunt nevastă, sunt cămară pe două picioare.
Am crezut că lacătele pentru frigidere sunt o glumă. Una din acele poze absurde care circulă pe internet. Apoi l-am văzut cu ochii mei un lacăt solid, cu cheiță mică, la magazinul de feronerie din colț. Am rămas pe loc, uitându-mă la el, și pentru prima dată m-am gândit serios: dacă l-aș cumpăra? Nu ca să feresc mâncarea de copii sau de hoți. Ci de propriul meu soț
Mă cheamă Sorin, am treizeci de ani și locuiesc cu soția și fiica noastră la Chișinău. Muncesc din greu, nu-mi văd capul de treburi, cum se zice la noi. Dar, dincolo de toată agitația, ce mă obosește cel mai tare nu e serviciul, nici copilul, ci omul cu care împart casa. Soția mea, Lenuța, nu vede nimic în fața ochilor în afară de farfuria ei. Mănâncă. Non-stop. Fără măsură, fără logică, fără rușine.
Vin acasă obosit știind că mai sunt ceva rezerve în frigider pentru cină o bucată de carne, nițel cașcaval, poate un iaurt pentru fetiță. Dar când deschid frigiderul, gol-goluț. Nu că ar fi mușcat un pic nu, nimic n-a mai rămas! În liniște, fără să anunțe, a dat gata totul. Noaptea, pe furiș. Salam, cașcaval, chiar și zmeura cumpărată special pentru Galina totul dispărut, parcă tras pe gât de o gaură neagră.
Zilele trecute am luat niște căpșuni pentru Galina. Știți cât costă o porție bună când nu-i sezon? Dar ea le-a văzut la piață și a rugat să-i cumpăr. Cum să-i refuz? Ajuns acasă, a gustat cu atâta bucurie Am pus deoparte ceva pentru a doua zi, le-am băgat frumos în frigider. Dimineața castronul gol. Le-a mâncat pe toate. Până la ultima! Și a avut tupeu să râdă: Ei, mai cumpără! Avem bani, care-i baiul?
Baiul, Lenuța, e că nu te gândești niciodată! Nici la fată, nici la mine! N-ai întrebat pe nimeni, nici nu ți-a păsat, doar ai halit, de parcă ți se cuvenea. Eu nu sunt doar bucătar, mereu să cumpăr și să gătesc. Ai terminat ultimul salam și ce? Niciun regret, niciun gest să repari ceva.
Ea a crescut cu o mamă care-i punea înainte mâncare fără măsură. Porții groase, și dulciuri oricând poftea. E înaltă, era cândva sportivă, dar obiceiurile au rămas. Eu? Eu am crescut cu măsură. Încerc să-mi cresc și fata la fel totul echilibrat, să fie conștientă, nu lacomă. Dar cu maică-sa învață inversul: apucă și înghite totul, pe loc.
Nu-i despre bani. Avem destul, amândoi lucrăm: eu la o agenție de creație, ea la o firmă de transport, salarii constante. Dar e vorba de respect. De a-i pune și pe ceilalți pe primul loc. Vezi ceva gândește-te cui îi trebuia. Vroia fata? Aveam eu rezervate pentru cină? E oare atât de greu?
Iată-mă din nou la frigider. Din nou gol. Din nou mă năpădește aceeași enervare surdă și arzătoare. M-am săturat. N-am luat de nevastă să devin intendent. Am vrut să fiu om iubit, tată, partener, nu furnizor de mâncare pentru cineva care nu vede în casă decât farfuria și canapeaua.
I-am spus: tu nu trăiești în familie, trăiești ca burlac, dar cu access deschis la frigider. Și ea ridică din umeri: E vina ta! O gospodină bună are mereu de toate în casă. Așa să fie? Da de ce să nu iau o mașină automată să înlocuiască și femeia?
Tot mai des mă gândesc: poate n-am nevoie de lacăt la frigider, ci de cheia pentru propria viață. Una-n care să nu mai fiu slugă. O viață unde și dorințele mele să conteze pentru cineva. Să fiu, nu doar un soț sau tată, dar și om ascultat și respectat.
Mănâncă cât pentru trei, dar nu se gândește decât la el… Parcă nu mai am soț, ci doar un frigider ambulant în casă!
