Nu am mai avut răbdare
Am depus actele de divorț, spuse calm Maria, întinzându-i soțului o cană cu ceai. De fapt, am făcut-o deja.
Tonul cu care a spus asta era atât de firesc, de parcă ar fi fost vorba despre ceva obișnuit, de genul azi la cină avem pui cu legume.
Pot să întreb de ce Hm, bine, nu discutăm de față cu copiii, zise Ion, simțind pe el privirile îngrijorate ale celor doi băieței. Vorbi mai încet și cu un ton mai așezat. Cu ce te-am deranjat? Și las că nici nu pomenesc că băieții au nevoie de un tată.
Crezi că n-o să le găsesc un alt tată? Maria făcu ochii peste cap și zâmbi ironic. Cu ce nu m-ai mulțumit? Cu totul! Eu am crezut că viața cu tine va fi ca un lac liniștit, nu ca o apă vijelioasă!
Măi, băieți, ați terminat de mâncat? nu voiam să continui discuția cu ei de față. Haideți la joacă! Și nu spionați discuțiile adulților! am strigat după ei, știind prea bine ce năzdrăvani sunt Petru și Doru. Acum putem continua.
Maria își strânse nemulțumită buzele. Nici acuma nu se lasă, tot vrea să aibă ultimul cuvânt! Se crede tatăl ideal
M-am săturat să trăiesc așa. Nu vreau să lucrez opt ore pe zi, să zâmbesc la colegi, să mă dau peste cap pentru clienți Eu vreau să dorm până târziu, să merg prin magazine scumpe, la saloane de frumusețe. Tu nu-mi poți oferi asta. Ajunge! Zece ani din viață ți i-am dat
Poți fără cuvinte mari? am întrerupt-o sec pe încă soția mea. Nu tu m-ai bătut la cap acu zece ani să mă însor? Mie de însurat chiar nu-mi ardea.
Am greșit, tuturor li se poate întâmpla.
Divorțul s-a făcut repede și fără scandal. Am stabilit, nu fără oarecare reținere, că băieții rămân cu mama lor, cu condiția să-mi fie dați în fiecare week-end și în vacanțe. Maria a fost imediat de acord.
Peste jumătate de an, i-am făcut cunoștință băieților cu noua mea soție, o femeie veselă și bună, pe nume Livia. A cucerit repede inimile lui Petru și Doru, iar ei așteptau cu nerăbdare să vină la mine, spre exasperarea mamei lor.
Și mai rău o supăra faptul că moștenisem o casă de la unchiul meu din Orhei, mi-am cumpărat o vilă mare la țară, și trăiam liniștit. Totuși, nu mi-am lăsat serviciul, iar pensia alimentară o plăteam modest, preferând să mă ocup direct de nevoile băieților, să le cumpăr haine și să le iau tot felul de gadgeturi necesare. Chiar și banii aceia îi supravegheam eu!
Și-acum, de ce n-am avut ea răbdare măcar jumătate de an în plus? Dacă ar fi știut Maria ce urma să se întâmple eh, acum și-ar da peste cap viața!
Dar cine știe poate nu-i totul pierdut?
************
Poate bem un ceai, ca pe vremuri, zâmbi Maria, înfășurându-și o șuviță de păr pe deget cu gesturi cochete. Rochița scurtă scotea în evidență ce era de pus în valoare, iar machiajul elaborat îi dădea un aer tineresc Se vedea că s-a străduit!
N-am timp, i-am răspuns sec, privindu-mi fosta soție fără nicio emoție. Băieții sunt gata?
Încă mai caută niște lucruri, nu cred că plecăm în următoarele zece minute Poate facem Revelionul împreună? Petru și Doru au împodobit bradul toată ziua.
Am stabilit în instanță că vacanțele sunt ale mele. Oricum, mergem într-un sat frumos din munții Moldovei, să ne bucurăm de zăpadă. Livia a organizat totul.
Dar e sărbătoare de familie
Și o petrecem în familie. Dacă insiști, risc să cer și custodia totală.
Când am ieșit pe ușă cu băieții veseli după mine, Maria a făcut bucăți setul scump de veselă, cadou la nuntă. Iarăși Livia! Ce o tot bagă în seamă? Se preface că e încântată să stea cu băieții, dar de fapt, sigur abia așteaptă să scape de ei. Numai Maria știe cât de neastâmpărați pot fi!
Mda dar poate tocmai aici e cheia Maria a zâmbit enigmatic. Poate n-a pierdut totul. Curând, toți banii lui Ion ar putea fi în mâna ei
************
Și ce-i aici? am întrebat, privind nedumerit cele trei valize aduse în prag.
Cum ce? Lucrurile băieților, răspunse Maria dând un ghiont la geanta burdușită. M-am gândit: dacă ți-ai refăcut viața, a venit și rândul meu. Dar înțelegi și tu, nu orice bărbat vrea copii de crescut. Așadar, acum băieții vor sta la tine. Am anunțat deja la protecția copilului, trebuie doar să finalizezi actele. Eu plec în vacanță cu un domn cu perspective.
A plecat lăsându-mă cu gura căscată și a urcat în mașina care o aștepta în față. Să vedem cât rezistă sfânta Livia! O săptămână? Două? Sigur cel mult două! Și Ion, pus să aleagă între copii și soție, o să-i ia pe băieți. Și se va întoarce la ea. Cu tot cu bani
O săptămână. O lună. Două. Și niciun telefon să-și ceară copiii înapoi. După cum povesteau băieții, Livia nici nu ridicase vreodată tonul la ei! Cum se poate? Cei doi diavolani au devenit dintr-o dată îngerași? Imposibil!
Cum se poartă băieții? Nu te-au extenuat deja? n-a mai rezistat și m-a sunat Maria.
Sunt minunați! Ascultă, nu fac prostii, ne ajută, vocea mea s-a înmuiat imediat când a venit vorba de băieți. Sunt copii de aur!
Da? Maria a rămas mirată. La mine făceau numai prostii
Pentru că trebuie să te ocupi de copii! am râs înciudat. Tu stăteai numai cu nasul în telefon. Și să știi: ne mutăm. Dacă vrei, îi aduc pe băieți în vacanță.
Dar sunt și copiii mei!
Doar mi-ai dat toate drepturile, am râs sincer. Mare mamă te-ai dovedit
Maria n-a mai avut decât să regrete. Nu și-a recuperat nici bărbatul (sau banii lui), cu noul iubit nu i-a ieșit nimic, iar băieții oricum sunt departe. De dor, nici nu poate spune că moare: prea i-a prins bine să-și petreacă timpul liber numai pentru ea însăși.
Viața e adesea nedreaptă, mi-am zis. Să rabzi zece ani și să te oprești de la fericire cu jumătate de an înaintea norocului Dar așa am învățat că totul vine la timpul lui celor care au răbdare și nu renunță la cei pe care îi iubesc cu adevărat.







