Durerea pleacă odată cu dragostea, iar apropiatul devine străin.
Andrei s-a lăsat vrăjit de o altă femeie, iar Ileana a rămas cutremurată; suferea adânc. Trăiseră împreună treizeci de ani, se contopeaseră ca doi gemeni siamezi, aşa credea ea. Apropierea lor era spirituală și fizică, ca a doi frați legați la inimă. Dintr-o dată, unul dintre frați a apucat un cuțit ascuțit, s-a tăiat pe sine și a smuls din cealaltă o bucată, apoi s-a îndreptat spre un loc necunoscut. Celălalt fraţ, rănit și slăbit, a rămas în pământul visului, iar Ileana s-a simțit exact ca el.
Încerca să-l confrunte, să afle dovezi, să-l păcălească cu întrebări, iar când a găsit adevărul, l-a împins pe pereți. Andrei a mărturisit cu un glas ușurat; minciunile obosite și prudența au căzut în uitare. Ileana a preluat responsabilitatea și s-a întrebat dacă să se despartă sau să continue să trăiască așa, să sape adânc în trecut până când totul a ieșit la suprafață.
Andrei nu voia să plece. Viața era deja reparată: locuința din București, bunurile, nepoții, copiii Să începi de la zero la cincizeci și cinci de ani părea o nebunie, dar dacă Ileila insista, nu avea de ales. A trebuit să se desprindă, iar ea și-a prins mâna de cap, dovedind adevărul, și totul a devenit și mai greu. Acum trebuia să se despărțe sau să trăiască în umilință, fără să mai mintă. Mergi la iubita ta, nu mai aștepta cină la noi! a răsunat în ecoul visului.
Totuși, Ileana nu dorea divorțul. Îl iubea pe Andrei cu toată inima și fusese mereu fidel. Un om înțelept i-a oferit un sfat potrivit celor puternici: să nu acorde atenție micilor trădări, să consolideze prieteniile, să rezolve împreună chestiunile de zi cu zi, să-și trăiască viața, să muncească, să se întâlnească cu prietenii, să călătorească la stațiunile din stațiune, să danseze ca odinioară, să fie ca vecinii buni. În blocurile comuni din Iași, vecinii locuiau în camere și uneori existau relații calde, dar nu te întreba unde merg, cu cine se întâlnesc. Trăiește așa, cu mai puțină rușine dacă nu poți să te desparţi.
Ileana a urmat sfatul. Nu mai rămânea nimic de pierdut. Vorbea cu Andrei fără să scoată întrebări, i-a aranjat patul în biroul său așa cum dorea el, mâncau micul dejun împreună, rezolvau problemele financiare în lei, mergeau la teatru și la vizite. Relațiile erau liniștite, bune.
Nopțile nu îi aduceau somn. Se temea că Andrei ar putea pleca sau că în curând s-ar naști un copil în altă parte. Nu putea controla aceste temeri, așa că continua să nu pună întrebări, să fie prietenoasă și să nu se lase tulburată. Timp de șase luni, această suferință a fost ca un ceas de nisip în piept, însă nu se putea gândi la despărțire; își picta o prietenie și o legătură de sânge, așteptând să funcționeze un remediu fără garanții.
Andrei a început să petreacă mai mult acasă seara, apoi a încetat să mai plece și chiar a început să se plimbe flămând prin apartament în chiloți, să o sărute pe Ileana înainte de a pleca. Într-o seară a încercat să o îmbrățișeze ca altădată. Ileana s-a retras brusc, ca și cum un vecin ar fi încercat să o îmbrățișeze fără să-i ceară voie, deși îl cunoștea. S-a simțit un miros străin, un fragment de obraj nețint, un ureche ce vibra, și s-a eliberat în toate sensurile de iubire.
În fața ei stătea un bărbat familiar, de vârstă mijlocie, un verișor vechi, fără alte sentimente, doar amintiri ale iubirii trecute și ale durerii ca după o operație. A avut loc o despărțire. Andrei a rămas, interesul lui s-a reaprins. Metoda a funcționat! Dar acum Andrei nu mai stârnea sentimente; a devenit vecin, rudă, prieten vechi. Un om decent, nu rău, cu care viața poate continua, cu discuții și cu zâmbete, dar nu mai mult. Astfel trăiesc cei doi, ca vecini și prieteni de ani.
Deși Andrei mai pune piese de teatru și își întinde brațele într-un mod romantic, Ileana se feră, clătinând din cap cu reproș și redirecționând discuția. Nu este răzbunare, ci pierderea apropierii; relațiile s-au transformat în prietenie. Din afară totul pare perfect: toți invidiază și admiră familia fericită.
Este greu să înghiți emoțiile, să ascunzi iubirea și gelozia în saci și să le strângi bine; dar în sacul strâns, viața se ofilește. Rămân relațiile uneori foarte bune ca amintirea a ceea ce a însemnat altă persoană pentru noi și cât de apropiați am fost.
