Curierul de curățenie
Recent, în blocul nostru de pe Strada Bulevardului din Chișinău a venit un nou curier de curățenie. Lucrează eficient, mătase curat și spală regulat holul. Totul se desfășoară conform programului și nu avem nicio reclamație la adresa lui. Doar că…
Înainte, acest post era ocupat de o doamnă, Anca Ionescu, care transforma intrarea în ceva ce părea un hol de nouă etaje într-un palat. În pragul blocului, unde cărările erau vechi și crăpate, ea întindea mereu un covor de casă, ceva ce părea amuzant și total nepotrivit. Covorul era tot timpul furat, dar Anca găsea altul și, cu grijă, acoperă betonul sărăcit și armătura ce ieșea la suprafață, salvându-ne de căzături și pantofi rupți.
Fereștile intermediare ale fiecărui etaj erau împodobite cu ghivece de flori, statuete de ceramică și țestoase de decor. Pe aceste pervazuri nu se aduna nici un fir de praf.
Într-o zi, în apartamentul de la etajul șase au intrat tinerii, fani ai țigărilor, alcoolului și, probabil, al lucrurilor tari. Ghivecele au devenit cenușiere, stiva de sticle era o colecție ieftină de băuturi, iar statuetele cu scoici au fost zdrobite în bucăți de călcâi. Locatarii au evitat grupul gălăgios, temându-se de reacțiile lor exagerate. Dar Anca Ionescu a reușit să se împrietenească cu acei tineri, nu doar că și-a salvat ghivecele, dar, cumva, i-a convins să-și mute petrecerile în altă parte. Strigătele de la hol s-au liniștit, iar pe pervazuri acum stă un mic cenușar drăguț, pe care Anca îl curăță și îl spăla zilnic.
Ceea ce o impresiona cu adevărat nu era doar hărnicia ei rară. Ea începuse săia dimineața devreme, să curețe holul fredonând la unison, și spăla meticulos liftul și balustradele cu o soluție alcoolică. Asta înainte ca dezinfectarea să devină normă în lupta împotriva virusurilor.
Nu era nici mai puțin remarcabil felul în care vorbea cu locatarii, chiar și cu cei care îi măresc volumul de muncă. Când îngrijea iarba și arbuștii de pe spatele blocului, adunând din greșeală nenumărate buni de țigară (ceea ce nici nu era din sarcinile ei), Anca discuta cu calm cu fumătorii de pe balcoane, fără să îi mustre pentru obiceiul lor nepoliticos de a arunca țigările lângă nas. Vorbea despre treburile cotidiene și îndepărta cu răbdare urmele sălbăticiei lor. După ceva timp, firele de țigară nu mai acopereau curtea din spate. Atunci curățătoarea noastră, cum ar trebui să o numim acum, a reparat jardinierele și sub ferestre au înflorit lalele, bujori și crizanteme impunătoare.
Cel mai surprinzător era aspectul Ancăi când nu purta salamaua portocalie. Machiaj impecabil, coafură șic, tocuri obligatorii în orice vreme și haine în nuanțe pastelate. Parcă, după ce a pus ordine în hol, se îndrepta spre curtea Reginei Angliei doar că îi lipsea pălăria.
Și, desigur, soțul ei o aștepta mereu la ieșire. Coborâse din mașină, îi înmâna o mică floare și o săruta pe frunte. Mereu.
La sfârșitul lui august, bătrânele de pe bancă au anunțat că Ancuța noastră lucrează mâine ultima zi și apoi se pensionează! Ce se va întâmpla cu holul?. A doua zi am cumpărat un buchet de flori pentru Anca Ionescu, dorind să-i fac o mică surpriză. Când am ajuns lângă depozitul ei, unde se strângeau mături, perii și mopuri, am găsit vecinii adunați în față. Unii cu flori, alții cu șampanie și vin de prune, bunicuțele strigau și îi ofereau prăjituri și borcane cu murături. Apoi pensionata a fost abordată de băieții de la etajul șase aceiași tineri care odinioară aruncau cenușă în ghivecele ei și speriau întreg holul. Ei i-au arătat cum să facă selfie-uri stilate și, cu un telefon în mână, i-au arătat ceva pe ecran. Cred că au înregistrat-o pe Instagram și TikTok.
Soțul, organizatorul acestei petreceri neașteptate, părea puțin pierdut, pusând în portbagaj flori, vin de prune și provizii de la bunicuțele locale.
Cea mai confuză parte a serii a fost pentru Anca însăși. Într-o rochie clasică de culoare migdală, cu un șir de perle și un machiaj mai îndrăzneț decât de obicei, asculta fără să înțeleagă și încerca cu greu să nu plângă.
Poate că, în adâncul său, Anca Ionescu a realizat că niciun coleg nu a fost despărțit de la muncă așa cum ea. Niciodată și nicăieri.
Sau poate că, fără să-și pună niciun scop, fără să vrea să obțină ceva anume, prin modestă și anonimă lui muncă a făcut ca locatarii unui bloc obișnuit de nouă etaje să fie puțin mai buni și mai prietenoși. Așa cum spune vorba strămoșească: Fă binele fără să aștepți mulțumiri, căci el va veni singur.
