Când Ilinca a aflat că a rămas însărcinată, familia ei a plutit într-o ceață de uimire și îngrijorare. Nu puteau accepta ideea că fata lor iubește pe cineva care părea să existe doar pe jumătate în această lume, precum o umbră prinsă în lumina amurgului.
Ilinca era o fată obișnuită din Chișinău, crescută într-o familie simplă, pe strada unde toți se știau după porecle și mirosul pâinii calde. Mama și tatăl vitreg, un om blând cu ochi de nucă veche, i-au fost mereu sprijin, ca niște stâlpi de piatră între care ea și-a găsit locul. Niciodată nu s-a îndoit că e iubită, nici când ploua cu vorbe grele prin casă. Datorită lor a terminat liceul și a susținut bacalaureatul, dar viitorul la universitate rămânea incert limba engleză părea o pădure întunecată, din care nu găsea ieșire.
Așa că, într-o dimineață cu lapoviță, Ilinca a hotărât să ia lecții particulare. După multe căutări, l-a ales pe Florin, un tânăr venit din Cernăuți să studieze istoria la Universitatea de Stat din Moldova. Engleza lui era ca un râu limpede și curgea de pe buze cu o naturalețe ciudată pentru cartierul lor. La început, orele se încălciseră în bâlbâieli și tăceri, dar treptat, Ilinca a început să-l placă pe Florin. Au ajuns să nu se mai poată desprinde unul de celălalt, de parcă visul lor creștea sub piele.
Când Ilinca a aflat de copilul ce îi sporea sub inimă, totul în jur s-a topit în culori ciudate și reacția familiei a venit ascuțită ca o bardă: nu voiau ca fata lor să-și lege soarta de un băiat din altă lume, un băiat care părea să stea doar cu un picior pe pământul Moldovei. Îi vedeau deja, pe Ilinca și pruncul ei, plutind singuri prin lumea aceasta, printre oameni care ar privi copilul altfel, doar pentru că avea altă culoare de rouă pe gene.
Când Florin și-a luat diploma, a zburat înapoi la Cernăuți, însă firele invizibile ale dragostei au rămas strânse. S-au auzit, s-au privit prin ecranele reci, au vorbit mult și încet pe Skype. Copilul Ilincăi s-a născut la timp, dar răceala cuibului natal a făcut-o să hotărască într-o noapte de iarnă că nu mai putea rămâne acolo. Și-a făcut bagajele și a plecat, urmându-l pe Florin dincolo de Prut, cu speranța că poate acolo visele se țes altfel.
În Ucraina, Ilinca și Florin s-au lovit de un aer care le usca sufletele, de un soare care părea mereu altfel. Nu s-au putut obișnui cu frigul pătrunzător al Cernăuților și, după câteva luni, s-au întors la Chișinău, cu gândul că acasă e acolo unde nu-ți mai amintești de dor. Aici, li s-a născut încă o fiică, dar răceala familiei Ilincăi nu s-a mai topit. Cei dragi nu au mai vrut să știe de ea, iar Ilinca nu putea rupe firul care o lega de Florin doar de dragul părinților.
Acum, într-o dimineață când ceața plutește ca un covor de vise peste blocuri, Ilinca se gândește să plece, împreună cu Florin și cele două fetițe, departe, în Canada. Acolo, poate lumea va fi mai blândă, poate oamenii vor ști să privească dincolo de culoarea ochilor, iar visul lor ciudat poate va avea, în sfârșit, loc să crească până la stele.
