DESTIN PE PATUL DE SPITAL
Doamnă dragă, poftiți și îngrijiți-l dumneavoastră! Mie și să mă apropii de el mi-e frică, dar să-l mai și hrănesc cu lingurița… femeia a trântit nervoasă plasa cu alimente pe patul unde zăcea soțul ei bolnav.
Nu vă agitați atât, o să-și revină soțul dumneavoastră. Are nevoie doar de îngrijire atentă. O să-l ajut pe Nicolae să se pună pe picioare eu, ca infirmier, trebuia să o liniștesc pe soția pacientului cu tuberculoză, nu era prima dată.
Nicolae fusese adus la spital într-o stare gravă, dar șansele de supraviețuire erau bune. Avea voință să trăiască, ceea ce însemna deja jumătate din bătălie. Păcat că soția lui, Margareta, nu prea credea în medici. Aveam senzația că Margareta era gata să-l părăsească încă dinainte de a ști ce se va întâmpla cu el.
Ca fapt divers, după mulți ani, fiul lor, Vlad, va suferi și el de tuberculoză într-o formă deschisă. Margareta își va pierde repede speranța și pentru copilul ei, dar Vlad se va vindeca.
Deși Nicolae avea un diagnostic greu, nu-și pierduse optimismul, glumea, râdea, dorea să iasă cât mai repede din spital. În satul lui natal nu exista vreun spital specializat, iar Margareta îl vizita foarte rar. Îmi era milă de Nicolae, părea neîngrijit, părăsit, cu haine vechi.
Nico, nu vă supărați, dar dacă v-aș aduce câteva lucruri? Văd că nu aveți nici măcar papuci, mergeți prin salon cu pantofii de acasă. Primiți de la mine un mic ajutor? încercam să-l fac să zâmbească.
De la dumneata, Ilinca, și otravă mi-ar prinde bine dacă ar fi ca medicament. Dar nu, te rog, nu-mi aduce nimic. Doar lasă-mă să mă vindec, apoi mai vedem… Nicolae mi-a prins mâna cu o blândețe aparte.
Mi-am tras mâna cu grijă și am ieșit din salon.
Inima îmi bătea fără de control. Poate că m-am îndrăgostit? Nu voiam, însă, să stric vreo familie. Nu era drept. N-avea cum să fie ceva bun din așa ceva. Ghini-o să nu-ți faci fericirea pe necazul altuia Dar inima nu prea ține cont de reguli. Mă trezeam tot mai des trecând pragul salonului lui Nicolae și vorbind cu el nopțile lungi de gardă. Deja ajunsesem să ne tutuim fără să ne dăm seama.
Nicolae avea un băiat de cinci ani.
Vlad al meu seamănă leit cu maică-sa. Să știi, Ilinca, am iubit-o pe Margareta la nebunie. Pe jos așternut viața pentru ea. Femeie aprinsă, atrăgătoare, în dormitor vijelie. Dar doar pe ea se iubește. Egoismul ăsta omoară sufletul omului, e mai rău decât acidul. Uite, și-acum, tu ai grijă de mine, o străină, nu femeia mea a oftat greu Nicolae.
Margaretei îi e greu, e drum lung până aici, nu poate să vină des încercam să-i iau apărarea.
Lasă, Ilinca! Cum zice lumea: a iubit nevasta bărbatul, s-a dus să-i cumpere loc la pușcărie. La prieteni reușește să ajungă și în vârful munților, de soț n-are timp știu eu deja iritat, Nicolae.
Noapte bună, Nico. Nu lua decizii la supărat. O să se așeze toate la locul lor am stins lumina și am ieșit încet.
Clar că suferea Nicolae. Era neputincios pe patul de spital, în timp ce soția lui își vedea de viață. Nu era fatal, dar cum se zice: pentru furnică și roua-i potop.
După o săptămână, aud zarvă în salonul lui Nicolae și dau buzna.
Să nu te mai văd aici, femeie ușoară! Ieși afară! răcnea Nicolae cu toată forța la Margareta, înspăimântată.
Femeia a zbughit-o ca o săgeată.
Ce ai pățit aici? întreb uimit.
El se întoarce cu spatele, tăcut, și tremura sub pătură. A trebuit să-i fac o injecție calmantă.
A trecut o lună. Margareta nu a mai apărut.
Nico, vrei să-i dau telefon soției tale? întreb, mai mult șoptit.
Nu, mulțumesc, Ilinca. Divorțăm, spune el, calm.
Din cauza bolii? Asta e nimic, tu deja ești mai bine m-am mirat.
Ții minte când am dat-o afară? Venise să-mi spună că are un amant. Cică să-l bage în casa noastră, doar eu oricum sunt “în aer” și ea are nevoie de o mână de bărbat la treabă. Că s-a stricat acoperișul a rămas pe gânduri Nicolae.
N-ai cuvinte! atât am reușit să spun.
Puțin după aceea, Margareta a venit cu un bărbat. Nicolae nu l-a văzut, dar eu de la geam vedeam totul limpede. Individul aștepta pe bancă, fumând agitat, până a ieșit Margareta după vreo oră. L-a sărutat, i-a spus ceva și au plecat împreună.
Nico, te externează, i-am dat vestea.
Ilinca, vreau să te întreb ceva… sau poate nu. se poticni el.
Nico, sunt de acord. Asta vrei să-mi ceri, nu? Sper că am înțeles bine am zis mai curajoasă.
Nicolae și-a deschis sufletul:
Ilinca, eu nu mai am casă. Pot să stau la tine o vreme? Cu Margareta m-am lămurit, se mărită.
Nico, eu am un copil. Dacă îl primești și pe el, putem să fim o familie frumoasă i-am spus adevărul.
Un copil nu-i piedică. Deja îl iubesc Nicolae m-a privit în ochi atât de sincer, încât m-am topit ca o floare la soare.
…De atunci au trecut ani buni, ierni și veri.
Cu Nicolae am doi copii împreună. Am reușit să ne facem un cămin cald. Vlad, băiatul lui Nicolae, vine des cu familia lui. Fata mea din prima relație trăiește peste hotare. Să fiu sincer, n-am fost căsătorit niciodată. Pur și simplu, am alunecat tinerețea, am crezut prea ușor în vorbe dulci, dar nu regret nimic.
Cât despre Margareta, s-a măritat de câteva ori, a avut un băiat cu un drumet, copilul a suferit toată viața de o boală mintală. Margareta nu se îngrijea deloc de el, era rece și distantă. A crescut de capul lui, fără grija mamei. Când Margareta s-a dus dintre cei vii, băiatul a ajuns la un centru de plasament.
Eu și Nicolae suntem bătrânei acum, dar iubirea noastră e mai aprinsă ca în tinerețe. Mergem umăr la umăr prin viață și prețuim fiecare zi, fiecare privire, fiecare răsuflare…
