Am venit în vizită, mi-a fost atât de dor de tine, dar copiii par niște străini
Părinții mereu poartă grijă de odraslele lor. Uneori însă, părinții ajung să fie dezamăgiți de copiii mari. Care sunt fiicele adulte din această povestire plină de ceață și arome ciudate?
Istoria unei mame.
Eudochia a crescut trei copii. Toți au ajuns mari, fiecare cu viața lui. Băiatul cel mare s-a așezat cu familia peste hotare, undeva în Italia. Trimite poze și vederi cu chipul său bronzat și un scris de mână care miroase a dor și ceapă verde. Eudochia le ține într-o cutie veche de bomboane Bucuria, scoțându-le când vântul e prea puternic, ca să îndulcească singurătatea.
Ne dorim atât de mult să te vedem, băiete. Ai putea, poate, să vii și tu pe la noi? Să cunoaștem nepoțeii și nora, scrie ea într-o scrisoare căzută din vis.
Fiica mijlocie, Doina, este măritată cu un colonel om cu uniformă și privire ascuțită. Ambii se tot mută de ici-colo, ca păsările călătoare. Cresc o fetiță voioasă. Vin uneori în fugă, cu valizea încă scoțând abur. Soțul Eudochiei, Dumitru, îl respectă pe ginere: A avut noroc fata noastră, și-a găsit soț serios.
Cea mică, Florița, nu s-a așezat la casa ei. A fost căsătorită, au avut un băiat, dar soțul a dispărut ca ceața la răsărit. Fata și-a ascultat mama și a plecat la Chișinău, să-și găsească un rost. S-a angajat la o fabrică de confecții, întinzând firele vieții și aducând cu ea și băiatul.
Eudochia a decis să-și vadă odrasla cea mai mică.
Te descurci singur o săptămână? i-a spus lui Dumitru, cu glas moale. Vreau să merg la Florița, să văd cum le e.
Dumitru a condus-o la autogară. Nu-i era ușor să care sacoșele pline de zacuscă și bucate, dar inima de mamă o ducea pe drumuri. Ore întregi s-a clătinat Eudochia în trenul cu miros de fum și mere mâncate pe ascuns. De trei ani nu-și mai văzuse fata.
Maică, de ce nu ai anunțat că vii? Eu sunt la lucru acum. Abia diseară pot veni la gară să te iau.
Am vrut să-ți fac o surpriză! a glăsuit mama, firavă. Poți să mă aștepți acolo?
Da, stai liniștită. Dar mama s-a săturat să aștepte și s-a pornit singură.
La ușă a deschis nepotul, băiat înalt, cu ochii ca bunelul Dumitru. Bine-ai venit, mamaie! l-a cuprins Eudochia. Ajunge cu pupatul, mamaie… a zis el, scuturându-se.
De ce nu ai venit mai devreme? întreabă fiica, obosită. Am făcut curat, am pus masa. Am ieșit mai devreme de la fabrică, am gătit borș și am prăjit niște chifteluțe.
Atunci a sunat telefonul era Dumitru, soțul, neliniștit. I-a zis că totul e în regulă, că vecina a ajutat-o cu bagajul și acum stau la masă unde Florița a pus fața de masă cu păuni.
La cină, Florița o întreabă: Mănânci o chiftea sau două? Eudochia, sleită de foame, ar fi vrut trei, dar doar a zâmbit: Pune-le pe masă și vedem pe urmă.
A sosit apoi un platou cu cinci chifteluțe. Atât, sub becul gălbui care scânteia ca visul despre masa cu toți ai casei adunați. Mama s-a gândit că poate n-o duc prea grozav cu banii și și-a spus că o să-i ajute.
La cină, fără să clipească, Florița întreabă deodată când pleacă mama înapoi. S-a întristat Eudochia și i-a zis că poate pleacă chiar mâine dacă îi deranjează prezența.
A doua zi, mama a rămas singură în casă. Seara, fiecare s-a închis la el în cameră nepotul a dat fuga la vecina cu ursuleți pe ușă, Florița a ieșit cu prietenele în oraș. Mama stătea singură cu ceaiul răcit, uitându-se la umbrele care se jucau pe pereți.
A început să-i fie urât, a înțeles că e străină în casa fiicei. Pe când își strângea bagajul, a auzit accidental discuția dintre nepot și fiică: Când vine unchiul? Aveam meci de fotbal Când pleacă bunica, răspunse Florița, ca dintr-un vis de sticlă.
Năucită, Eudochia și-a adunat scurt lucrurile și a ieșit tiptil. Nu s-a mai uitat înapoi. Pe drum a întâmpinat-o cu bucurie Dumitru, care o aștepta cu sufletul greu îi simțise lipsa mereu.
Și s-a făcut clar pentru Eudochia, ca într-un abur de vis: oricâtă grijă și căldură le-au dăruit copiilor, acum copiii nu mai voiau să știe de ei.
