La treizeci de ani, în dosarul lui Elena Popescu se cită o poveste aprinsă cu Andrei, o cronică plictisitoare cu Constantin și trei relatări scurte, la fel de absurde, cu Ștefan, Marius și Mihaela. Ah, și Vasile o simplă notă în ziarul intern al adăpostului. Relerea nu-i făcea cu ochii în patru.
Elena își spuse: Nu-i sortul meu, nu e destinul meu. Un oftat și hotărî să părăsească literatura. S-a înscris la un curs de tricotat și s-a îndreptat spre adăpost, căutând un prieten credincios.
Nu știți cevă caută? întrebă îngrijitoarea la intrare priviţi în jur, iar imediat veţi înţelege dacă e câinele dumneavoastră sau nu.
Elena a înconjurat toate cuști și închideri, inima nu a bătut nicio clipă.
Mai este altcineva? Ce e în spatele cutiei? întrebă.
E Lăsa, a noastră, dar nu o veţi lua. Lăsa, vino aici! Nu te teme!
Din spatele unei cutii, Lăsa ieşi, cu blana cenușiemaro, pete negre, cu spate de cocostârc și chip sălbatic, parcă o fantomă în patru picioare. Fără coadă, dă din spate ca pe un salut.
Lăsa e blândă, dar vedeţi singuri: a fost luată, apoi, la două zile, a fost returnată, că e rușine să iasă pe stradă. Nimeni nu teva vrea, Lăsicuță, eşti o nenorocită.
Aşa şi eu, gândește Elena, şi spuse: Hai, Lăsa, să ne legăm împreună! Trebuie să plătesc ceva?
Vecina strigă de mirare:
O, Doamne! Cine e ea? Din adăpost? Nu au fost şi câini umani acolo?!
Băiatul de la etajul superior întrebă:
Mătușă Dălina, râde ea? Am văzut la cinema, ei chicotesc noaptea! Mamă, să luăm și noi o hiena!
Viața s-a aranjat. Dimineaţa, Elena ducea Lăsa la muncă, seara se plimbau ore întregi. La adăpost nu au fost păcăliţi Lăsa, deși înspăimântătoare, se dovedi o ființă delicată, educată. Nu era drăgălaşă cu străinii, mârâia şi apăra Elena de orice agresiune. Întro scenă de reanimare a relaţiilor, Vasile îşi rupse pantalonii şi aproape îşi tăie piciorul.
Eşti nebună, Elena! strigă Vasile, muşcat şi câinele tău e nebun, amândoi nebuni!
La cursul de tricotat, învăţătoarea spuse:
Aţi învăţat multe, e timpul să arătaţi ce ştiţi. Întro lună, aștept o piesă terminată, orice doriţi. Dacă e greu, tricotaţi un rochiţel pentru păpuşă. La ultima lecție, vom evalua toate lucrările și, dacă tricotaţi pentru altcineva, să vină şi săși arate creaţia.
La început, Elena voia să se răsfeţe, dar rezultatul fu o dezastru. Apoi hotărî să tricotase un pulover pentru Lăsa. Toamna se apropia, frigul se simţea deja.
Bine, răspunse învăţătoarea, evitând să privească la Lăsa văd că aţi depus efort.
Lăsa, în roz, deveni vedetă în cartier; oamenii se opriţi să o privească, iar o bătrână chiar se încrucişă pe lângă ea. Elena nu se preocupa de priviri, căci Lăsa nu tremura. Tricotă o bluză violetă pentru Lăsa.
Întro seară, la cumpărături, Elena legă pe Lăsa la intrarea adăpostului. Când se întorcea, un bărbat se uită curioasă la câine.
Scuzaţi, ce rasă e aceasta? întrebă el.
E un câine, nu-i pentru toţi ochii! izbucni Elena voi judecaţi numai în aparență, nu vă pasa de sufletul animalului sau al omului!
Vă plângeţi de aspect? răspunse bărbatul mie totuşi îmi place Lăsa. Ce ziceţi, prietenă, să fim prieteni?
Întinse mâna să mângâie Lăsa.
Atenţie! Vă muşcă! Nu îi place să se apropie de străini! strigă Elena.
Lăsa, în loc să muşte, îi ciocăneşte capul în palmă şi începe să torsă.
Ce frumoasă, ce bună! zise bărbatul. Rămân cu stăpâna ei, să fim prieteni.
Literatura na dispărut din viaţa Elenei. Anul al cincilea a început. Tomul al cincilea se scrie încă, iar Elena ştie că, în fiecare zi, povestea ei continuă să se țese între firele de lână şi bătăile inimii.
