Andrei, nu te căsători cu o țărăniță așa. Ce ție ți-ar oferi o fată de la sat fără manieră și educație?
Mămică, de unde-ți vine acest snobism? Ana este o fată de seamă, crescută cum trebuie și studiază la Institutul de Medicină, la rezidențiat la cardiologie.
Probabil că părinții ei au vândut toate vacile ca să-ți plătească studiile.
Mămică, tu însăți nu ai terminat niciun studiu superior și nu ai lucrat vreodată. Părinții tăi locuiesc la Iași, nu sunt din București.
Cum îți îndrăznești! Eu nu am terminat facultatea pentru că după anul al treilea te-am născut pe tine, iar apoi tatăl tău mi-a interzis să lucrez, zicând că el își va asigura familia. Am trăit toată viața pentru tine!
Mămică! Îți mulțumesc pentru sacrificii, dar acum sunt un bărbat independent și îmi voi alege singur soarta.
Fă ce vrei, nu voi veni la nuntă! se ofenși Zofia, arătânduse cu spatele.
Cu atitudinea aia, Andrei și Ana hotărâră să nu organizeze o mare nuntă, să nu provoace pe viitoarea soacră. Părinții Anei nu puteau să vină, că aveau de grijă pe bunica bolnavă. Așa că cei doi se căsătoriră la Starea Civilă și apoi petrecură un ceai în compania martorilor. Zofia, aflând despre asta, din nou își încruntă sprâncenele și spune că părinții miresei nu au vândut tot laptele, deci nu le-au adus bani pentru nuntă.
Ana și Andrei nu se supără prea tare de soacră, cred că se va obișnui. Ana are deja un apartament în care șiau hotărât să locuiască. Singura chestie era să reorganizeze puțin spațiul, să unească zona bunicii cu cea a părinților, dar nu era nimic ce să-i sperie. Tinerii erau fericiți. S-au cunoscut ca în romane: se plimbau pe Dealul Copoului, fiecare în grupul lui, când deodată o rafală de vânt luă o eșarfă de mătase de pe umărul Anei. Andrei o prinse, ciocni cu Ana, s-au privit în ochi și uitară de eșarfă. De acolo, la fel ca în povești, au urmat flori, bomboane, film, și la șase luni au decis să se căsătorească din nou.
După ceremonie au convenit să-și cunoască părinții. Prima vizită a fost la mama lui Andrei. Au anunțat pe Zofia că vor veni, i-au cumpărat un buchet frumos și o cutie cu bomboanele ei preferate și au bătut la ușă. Andrei îi spusese deja mamei că ea o consideră pe Ana războinică de la sat.
Bună ziua, rosti și puțin tremurată viitoarea soacră. Așadar, ai ales-o pe Ana, fiul meu?
Bună ziua. răspunse Andrei, Ana ma remarcat în mulțime la Copou.
În mulțime? întrebă Zofia, nedumerită.
Acolo, unde Andrei căuta fata potrivită, pe Dealul Copoului, replică Ana cu un zâmbet.
Intrați la masă, îi spuse femeia.
Cu plăcere, răspunse Ana, în timp ce Andrei își ascundea un zâmbet șugubăț.
Masa era aranjată cu fast: farfurii diverse, cuțite și furculițe pentru carne, pește, desert, lingurițe de desert, pahare pentru vin alb și roșu. Totul părea pus la cale să evidențieze lipsa de bun-savoir a tinerei.
Ce frumos e totul, parcă e într-un muzeu. comă Ana, cu Andrei nu arătăm niciodată așa.
Ana, te rog să nu mai-l chemi pe fiul meu Andrei Alik, protestă Zofia.
Așa spuneţi, răspunse Ana, supinată.
Gazda le aduse friptură de crap, salată de boeuf și un gratin de ciuperci, pe care Ana spuse că îl servesc mereu la Restaurantul Miorița. Andrei țopăi de chicotit și Zofia nu știu ce să-i răspundă.
În taxi, Andrei întrebă zâmbind:
De ce ai făcut să fie toată seara un spectacol cu mama?
Nu am făcut spectacol, răspunse Ana, doar lăsam să creadă că tocmai am coborât dintro vacă cu un găleată de lapte.
După puțin timp, tinerii s-au îndreptat spre casa părinților Anei. Au propus să meargă cu Zofia, să cunoască noi rude. Zofia încruntă ochii, gândinduse că este ciudat să meargă la sat, dar curiozitatea a învins, aşa că acceptă. Au pornit cu 4×4ul lui Andrei. Drumul spre satul lui Ion, tatăl Anei, era de doar 120 de kilometri, așa că au ajuns repede. Căsuța era mare, cu trei camere la parter și două la mansardă, cu grinzi din lemn sculptat și un miros îmbietor de plăcinte.
Au bătut la ușă; o femeie tânără și îngrijită ia întâmpinat:
Cosma, vino repede, oaspeții au venit! a strigat din casă. Bună ziua, dragi noștri, intrați. Tatăl va veni în curând. Eu sunt mama Anei, Cătălina Petrovna. Dumneavoastră sunteţi Zofia?
Da, domnișoară, răspunse Zofia, îmi pare rău că nu arăt ca o prințesă de la curte.
Căpetenița a zâmbit neîncrezătoare, apoi a luat o atitudine regală, parcă ar fi văzut o capră. Pe prispa a apărut tatăl Anei, un bărbat înalt, cu părul cârunt și o constituție sportivă. La ridicat pe Ana în brațe, apoi a strâns pe Andrei de mână și sa uitat la Zofia cu interes:
Doamnă Zofia, sunteți dumneavoastră?
Nu vă recunosc, răspunse ea uimită.
Da, mia zis Ana că sunteţi soacra lui Andrei, continuă el. Este fiul meu, Anatoli, în Argentina, nu?
Da, îl știu, răspunse Zofia.
Eu sunt Constantin Krechetov, am fost coleg la MGIMO cu Anatoli, neam întâlnit la o recepție la Kremlin, apoi la aniversarea institutului, spuse el.
Zofia își amintea de acel eveniment la Kremlin, unde diplomatele erau în rochii de valuri marine și bijuterii ca din muzeu. Se simțea ca și cum ar fi ajuns la curtea regelui, nu la o casă de la sat.
Prânzul a fost un succes. Toată lumea a vorbit despre vreme, natură, iar bunica Anei, deși slăbită, a stat pe scaun și a râs cu toții. Zofia sa simțit ca acasă, ca odată când era la părinții ei.
După masă, au decis să meargă la lac să se plimbe. Le-a urmat un băiat de șapte ani, Anton, fiul vecinului. Era roșcat, cu păr zburlit, dar cu o fire serioasă. La luat de mână pe Zofia și ia arătat secretele copilăriei. Au înotat, iar Zofia, de pe mal, îi privea pe ei și le zâmbea. Anton sa apropiat:
Mătușă Zofia, haideți să înotați!
Mă tem de apă, nam luat costume, răspunse ea râzând.
Nu-ți face griji, spuse băiatul, ești ca o regină în oraș, dar aici nu e nevoie să fii așa. Suntem toți prieteni, iar dacă nu vei iubi oamenii vei rămâne singură și veche, iar reginele nu au prieteni.
Anton se îndreptă spre apă, iar Zofia, privind la tineri, simți o rușine dulce. În sfârșit am înțeles că nu mai sunt regină, că pot iubi pe toată lumea, gândi ea, și forfotea cu o clipă de speranță.
