Măicuţa mi-a spus că sunt o gospodină proastă și am renunţat să le mai servesc pe toţi
Sânziana, draga mea, cine taie castraveţii aşa de groşi pentru salată? Aşa nu se pun în gură, nici nu-s cubuleţe, par pietre! Bărbaţii nu au muşchi de mestecat de fier, le trebuie blândeţe, îngrijire Doina Popescu stătea în prag, în timp ce Sânziana, în grabă, termină de tăiat salata rosie.
Sânziana strânse mânerul cuţitului până i se albesc degetele. Mai rămânea o jumătate de oră până la sosirea invitaţiilor, iar mămica, venită cu două ore înainte să ajute, nu făcea decât să se plimbe prin bucătărie, să schimbe borcanele cu condimente şi să comenteze fiecare mişcare a şedinei.
Doamna Popescu, asta e salata de boeuf. Se amestecă tot. Şi Dorin îi place când legumele se simt, nu când se transformă în piure, răspunse Sânziana, încercând să nu ridice glasul.
Ce poveste îmi faci despre Dorin! Eu l-am crescut eu, l-am hrănit timp de treizeci de ani. Îl place totul ordonat, mic, ca un copil frumos. Poate că nu are curaj să-ţi spună să nu-l supărească. Ieri ia fost cam şifonată cămaşa; am observat când sa oprit la mine. E rușinos, Sânziană. Soţia trebuie să se asigure că bărbatul nuși bagă piciorul în gunoi.
Sânziana oftă adânc şi lăsă cuţitul.
Lucrez până la şapte seara, Doamna Popescu. Dorin vine la şase. Şi el are şi el mâini, iar fierul de călcat stă la vedere.
Mămica strânse mâinile la piept, unde strălucea o broşă mare cu chihlimbar.
Mâinile! Bărbaţii au alte sarcini. Ei aduc pâinea la masă! Confortul, curăţenia, ordinele sunt datoria sfântă a femeii. Dacă nu le faci, poate ar trebui să renunţi la job? Sau să te treşti mai devreme. Eu mă trezeam la cinci dimineaţa să-i fac fiul lui Dorin clătite proaspete înainte de schimb. Tu? Te hrăneşti cu produse semipreparate?
Gătesc în fiecare zi, replică Sânziana. Şi acum, scuze, trebuie să scot carnea din cuptor.
Prânzul se scurse întro atmosferă tensionată. Dorin, soţul ei, stătea cu nasul în farfurie, încercând să ignore tensiunea. Preferă să se ascundă în capul de pasăre dacă îşi ascunde faţa în supă, conflictul se va risipi deasemenea.
Doamna Popescu, după ce gustă friptura pe care Sânziana o marinase o zi în sos special, încruntă buzele.
Hm se poate mânca. Carnea e puţin uscată, aţi făcut-o prea tare. Şi sare şi puţin. Dorin, vrei săţi dau puţină sare?
Bine, mamă, e bun, mormăi Dorin cu gura plină.
Bun? Îi place mai mult să mănânce morcovi deci nu ştie cea gustat. Şi podeaua? întoarse Doamna Popescu privirea spre parchetul de laminat. Colţurile-s cenuşi. Robotul tău roţiroţi nu face nimic. Trebuie să ştergi cu ştersă, cu mâna, pe genunchi! Aşa se curăţă cu adevărat. Tu, Sânziană, eşti prea rece în casă. Fără suflet, totul e rece, ca la şcoală. Eşti o gospodină proastă, scuze, nu pot să nu fiu sinceră. Cine altă nuţi spune adevărul, în afară de mamă?
Sânziana lăsă încet furculiţa. Înăuntru se rupeau fire de gânduri. Cinci ani de căsnicie. Cinci ani în care a încercat să fie perfectă. Lucrează ca contabilă şef, împarte cu Dorin ipoteca, iar seara devine a doua tură la plită, cu ştersă în mână. Spăla, coace, asezonează, doar să audă un cuvânt de aprobare. Şi în schimb gospodină proastă.
Se uită la soţ, Dorin încă mestecă, fără să ridice privirea, parcă să o apere. E obișnuit. Îi convine: mama critică, soţia se străduieşte şi el doar consumă rezultatul.
Deci, gospodină proastă? întrebă încet Sânziana.
Nu te supăra, drăguţo, flutură Doamna Popescu, adăugând bucăţi de carne uscată pe farfurie. Asta e realitatea. Există femei casnice, confortabile, şi altele moderne, orientate spre carieră. Țiam văzut praf pe draperia ferestrei, încă de data trecută. Ceva măcar îţi zgârie ochii.
Bine, şoptă Sânziana. Pe faţa ei apar un zâmbet liniştit. V-am auzit, Doamna Popescu. Mulţumesc pentru sinceritate.
Seara, când mămica plecă în cele din urmă, luând cu ea un vas cu prăjitură (O să o iau ca să nu ne îmbolnăvim când se strica), Dorin se arătă pe canapea în faţa televizorului.
Of, ce zi, hulă el. Sânziană, adu-mi o ceai, da? Era şi o prăjitură, nu?
Sânziana stătea la fereastră, privind oraşul Noaptea.
Nu, Dorin.
Ce nu? Nu e prăjitura? Mama a mâncat tot?
Nu voi aduce ceaiul.
Dorin se sprijină pe cot, surprins.
Te supăreşti pe mamă? Hai, nu, e doar o bătrână ce se plânge ca de obicei. Nuţi fă griji.
Nu mam supărat. Am tras concluzii. Mama ta a zis că sunt o gospodină proastă, că fac totul fără suflet, usuc carne, nu văd praful. M-am gândit să nu te mai supăr şi să nu mă mai chinui cu inaptitudinea mea. Dacă nu pot să ţin casa la nivelul cerut, renunţ la asta deloc.
Dorin chicoti, crezând că e o glumă.
Bine, destul a fost de bârfi. Hai, vino, te îmbrăţi.
Dar Sânziana nu se ridică. Ia o carte şi se duce în dormitor, închizând ușa cu grijă.
Luni dimineaţa începu cu un șoc pentru Dorin. De obicei se trezea din miros de cafea proaspătă și de zgomotul baconului în tigaie. Pe scaun era mereu o cămaşă călcată, iar șosetele erau în teancuri ordonate.
Astăzi locuinţa era în tăcere. Bucătăria goală şi întunecată. Aragazul rece ca inima unei iubiri pierdute.
Sânziană? întrebă Dorin intrând în dormitor. Soţia era deja în faţa oglinzii, aplicând machiaj. Mic dejun?
În frigider sunt ouă și salam, pâine în coș, răspunse ea, lăsând mascara să curgă.
Dar tu mereu găteşti. Întârzii!
Eu şi eu întârzii. Dacă eu sunt o gospodină proastă, poate stric mâncarea. Ce dacă coaja de ou cade în omletă? Sau cafeaua se arde? Mai bine tu însuţi. Bărbatul e aducător de hrană, îşi poate procura micul dejun.
Dorin, blestemând, fu spre bucătărie. Cafeaua a fugit, turnânduse pe aragaz. Omleta se arde în jos și rămâne lichidă sus. Se înghiţi un sandviş cu salam, îmbrăcă un tricou de ieri, şi pleacă la muncă flămând și supărat.
Seara se repeta. Dorin se întoarse acasă așteptând să vadă cină. Sânziană stătea pe canapea cu mască și răsfoia un revistă.
Ce se serveşte la cină? întrebă el, căzând pe talpa încălţămintei ce nu fusese pusă la loc.
Am comandat poke cu somon, lam mâncat deja, răspunse vocea ei, prin mască de țesătură. Nu mam gândit săţi comand ceva, poate nu-ţi place. În congelator sunt găluşte, din supermarket.
Găluşte?! Am muncit toată ziua! Vreau mâncare de casă! Borscht!
Borschtul e complicat. Eu, fără talent, laș strica. Mama ta a zis că gătesc fără suflet. Găluştele sunt uşor de stricat. Apă, sare, zece minute gata.
Dorin voia să facă scandal, dar prindea în ochii ei o privire de gheaţă. Determinarea ei îl dezarmă. Aşadar, fierbe găluştele. Apoi spal oala, pentru că Sânziană spunea: Spăl vasele prost, las pete, spalăle mai bine tu.
O săptămână trecu. Apartamentul încetîncet îşi pierde strălucirea. Praful pe care Sânziană îl ştergea la fiecare două zile, acum se învârte în razele soarelui. Chiuveta se umple de vase Dorin spală doar ce are nevoie în moment, iar Sânziană foloseşte o farfurie şi un pahar pe care le spală imediat şi le pune în dulapul ei personal.
Coșul de rufe devine un Everest de șosete, tricouri și blugi bărbăteşti. Sânziană nu are probleme cu hainele le duce la lăcătuşul de pe drum spre muncă sau le spală manual doar pe ale ei.
Dorin merge la serviciu, plecat cu cămaşa şifonată, flămând și puţin slăbit, pe o dietă de sandvișuri și tăiţei instant.
Sâmbătă dimineaţa a sunat ușa. Era Doamna Popescu, venind cu inspecţia săptămânală, dar de data asta fără anunţ.
Deschideţi, dragă! Am adus clătite, că ştiţi eu cum sunteţi, că nu mâncaţi altceva decât hârtie uscată, spuse ea, intrând prin hol.
Privirea ia căzut pe muntele de pantofi la uşă, apoi a trecut prin sufragerie şi a văzut un strat de praf pe televizor, pe care cineva (probabil Dorin) scrisese cu degetul Spalămă. Pe masa de cafea erau căni goale cu pliculeţe de ceai uscate şi o cutie de pizza.
Doamne! exclama Doamna Popescu, ţinânduse de inimă. Ce sa întâmplat aici? Sunteţi bolnavi? Gospodăria voastră e un grajd!
Sânziană ieşi din dormitor în halat de mătase, proaspătă, cu cartea în mână.
Bună dimineaţa, Doamna Popescu. De ce grajd? E o locuinţă normală, nu avem menajeră profesionistă.
Ce menajeră? Vorbeşti de antisanitație! Dorin, dragă, cum reuşeşti să locuieşti așa?
Dorin ieşi din bucătărie, mestecând o furculiţă uscată. Tenul îi era ruşinos.
Mamă, aşa trăim murmură el.
Sânziană! vocea ei urcă în volum. Ia o ştersă imediat! E ruşine! Încep curăţenia generală şi vei fi de ajutor. Cum îţi stă să ţii un bărbat în noroi?
Sânziană se aşeză liniştit în fotoliu, întinzând o piciorul pe celălalt şi deschizând cartea.
Nu, Doamna Popescu. Nu voi lua ştersă. Dumneavoastră aţi spus duminică trecută că sunt o gospodină proastă. Că nu şterg corect, că nu am talent. Am acceptat critica. De ce să fac ce numi stă bine? Mă voi concentra pe ce ştiu să fac munca și odihna.
Teai deghizat? exclamă mămica, înroşind. Voiam săţi fiu de folos!
Şcoala sa terminat. Am renunţat pentru că nu am reuşit, răspunse Sânziană.
Dorin! Spunei! ţipă mama.
Dorin privi soţia, apoi pe mamă, apoi pe muntele de vase murdare din bucătărie.
Mamă, ce săi zic? Tu chiar aţi fost acolo. Sa stricat sălata, a luatne nuasta şi nucum. Aşa că sa supărat.
Nu mam supărat, Dorin, corectă Sânziană. Am optimizat procesele. Dacă munca mea e considerată zero sau negativă, e logic să nu mai consum resurse pentru ea.
Doamna Popescu roşi, îngrozită.
Aşa? Deci ai optimizat? Bine, eu le curăţ pe toate eu! Dacă şedina nu poate, mama trebuie săşi salveze fiul!
Aruncă haina, apucă o ştersă şi se aruncă în luptă. Următoarele trei ore, apartamentul răsună de zgomote. Mămica spală, radează, aspiră, tot în timp ce comentase fiecare pată.
Ce pată! Ce grăsime! Ce pânză de păianjen! Băieţelul meu!
Sânziană stătea linişită în cameră, sorbind cafea pentru ea însăşi, fără să ofere ajutor. Dorin încerca să ajute, dar primi doar bătăi pe cap: Nu te băga!, Unde te duciÎn cele din urmă, familia a învățat să-și împartă sarcinile cu umor și respect, iar casa a rămas curată fără ca nimeni să-și mai piardă zâmbetul.
