Auzi vorba soțului cu mama și înțelegi de ce s-a căsătorit cu tine cu adevărat
Ionuț, nu ai văzut dosarul albastru cu actele? Parcă l-am lăsat pe noptișor, dar acum pe comodă stau doar revistele tale.
Lenuța căuta printre hârtii în hol, aruncând din când în când priviri la ceas. Erau doar patruzeci de minute până la ședința importantă, iar aglomerația din centrul Bucureștiului se întindea deja pe GPS ca niște șerpi roșii. Întârzierile erau neacceptabile; în cei cincisprezece ani de director financiar la o firmă mare de construcții punctualitatea devenise a doua ei fire.
Ionuț ieși din bucătărie mestecând un sandwich cu șuncă, purtând sacoul de casă pe care Lenuța i-l dăduse la ziua lui catifea albastră, fină, care îi accentua ochii albaștri. La treizecidoi de ani arăta impecabil: tonifiat, cu o tunsoare la modă. Lenuța, de patruzecitrei de ani, se simțea uneori în afara locului, în ciuda cremelor scumpe, a cosmetologilor și a sesiunilor la sala de sport.
Doamne, de ce te panichezi? îi spuse el cu un zâmbet blând, ștersând firimiturile de sub bărbie. L-am pus pe raft ca să nu se prafuiască. Tu știi că-mi place ordinea. Îi iau de acolo.
Cu o mișcare copilăroasă, alergă la dulapul cu uși glisante și, în câteva secunde, îi înmână dosarul pierdut.
Mulțumesc, dragă! îi săruta pe obraz, încă cu parfumul de aftershave. Ce-aș face fără tine? Bine, am să plec. În frigider e cina, încălzește. O să întârzii, avem audit la orizont.
Succes, regina mea! îl strigă în timp ce ea ieșea pe scară.
În lift, Lenuța zâmbea în oglindă, mândră de norocul ei. Trei ani în urmă, după un divorț dur, cu un fost soț care o absorbea complet, nu visase la o nouă dragoste. Apoi a apărut Ionuț, tânăr manager la un showroom auto, nu un star, dar foarte grijuliu. I-a umplut zilele cu flori fără motiv, mic dejun în pat, complimente. Prietenele șușoteau că e o alianță de bani și apartament, dar Lenuța nu se dădea bătută. Cum să înșeli scânteia din ochi? Cum să te prefaci trei ani la rând?
S-a urcat în mașina ei Dacia Duster, aruncând dosarul pe scaunul din față și pornind motorul. Privirea i-a căzut pe banchetă. Acolo zăcea un sac cu articole pentru curățătorie, uitat din prima zi, iar în buzunarul hainei rămăsese telefonul de serviciu, cel pe care auditorii trebuiau să-l sune.
La naiba! țipă în sine.
A oprit, așteptând cu nerăbdare să revină. Liftul, ca un melc, urca încet. Lenuța deschise ușa cu cheia, silențioasă, să nu-l deranjeze pe Ionuț, care se îndrepta spre laptop.
Ajunsă în hol, auzi vocea soțului venind din living, vorbind tare, parcă alergând prin cameră.
Mamă, lasă să nu mai râzi! Am zis că totul merge pe plan! glasul lui Ionuț era iritat, nu blând ca mai devreme.
Lenuța rămase înghețată, cu mâna pe umeraș. Tonul era străin. Știa că-i rău să-l asculte, dar picioarele îi erau lipite de podea.
Ce vrea ea acolo? continua Ionuț. Mamă, mă auzi? Nu sunt un prost. Trei ani port cu răbdare această bătrână, nu pentru să scap de la o casă de vacanță.
Lenuța simți cum îi explodă inima. Bătrână? Era el cel care vorbea așa?
Da, mamă, mai rezist! izbucni Ionuț, râsul lui devenind un zgomot deranjant. Ai văzut-o fără tencuială? Nu mai există soluții. În fiecare seară, când mă așez în pat, mă gândesc la muncă. Trebuie să plătesc toxinele, să dau lapte!
Lenuța își puse mâna pe gură, lacrimi de mascara curgându-i pe obraji. Vroia să îl lovească, să-l alunge, dar o forță rece o ținu pe loc. Trebuia să asculte, să afle totul.
Dar, mamă, tot se va întoarce, vocea lui devine visătoare. Ieri a zis că vrea să-mi transfere casa din Valea Argintului. Un cadou pentru aniversare. Ții imaginezi cât valorează? Am sunat la agentul imobiliar, am verificat. Dacă vindem, neprinde și un apartament în centru pentru tine, eu pentru afacere și rămâne ceva să plecăm de departe. Iar Lenka Ce? Va plânge și se va liniști. E femeie tare, va reuși și să câștige.
În timp ce vorbea, telefonul sună. Ionuț începe să se apere:
Nu mă pese de ea! Îți amintești cum a refuzat salata la ziua ta? Maioneza e proastă, colesterol. O aristocrată a apărut. O ură atât de mare că îmi strânge dinții. În special când mă învață Ionuț, dezvoltăte, citește cărți.
Lenuța se așeză pe un perete, căzând în genunchi. Trei ani de minciuni. Fiecare te iubesc, fiecare îmbrățișare, fiecare buchet toate erau investiții. El aștepta marele profit. Casa din Valea Argintului, moștenită de la tată, valora milioane de lei, iar ea se gândea să o treacă pe numele lui ca să se simtă stăpân.
Gata, mamă, spuse Ionuț. Poate va reveni, căci a uitat ceva. Îți sun când adoarme. Te iubesc. Ești singura mea femeie, pentru care aș face orice.
Un zgomot dinspre bucătărie îl distrase. Lenuța, adunând curaj, ieși în tăcere și închise ușa.
În vestibul clădirii, se sprijini de peretele rece. Inima îi bătea în gât. Era ca și cum ar fi fost în vreo ruletă. Să se întoarcă acum? Să provoace scandalul? El ar începe să nege, să mintă, să spună că-a înțeles tot greșit. Nu. Cu oameni ca ăsta nu reacționezi pe impuls.
Își șterse fața cu mânecă de palton scump. Ca director financiar, știa să calculeze, să planifice și să lovească când dușmanul nu se așteaptă. El vrea un joc? O să îl primească.
Coborî la parcare, urcă în mașină și se uită în oglinda retrovizoare. Ochii roșii, mascara curgând. Bătrână șopti ea. Trei ani. Ionuț, să vezi cine rezistă.
Nu plecă la birou. Sună secretara, spune că e bolnavă și cere să fie amânată ședința. Se duse la o cafenea mică de pe marginea orașului, unde nimeni nu o putea lua prin surprindere. Avea nevoie de un plan.
Seara, Lenuța se întoarce acasă cu sacoșe, zâmbetul forțat, dar plin de efort.
Ionuț o aștepta în hol, încercând să o sărute. Lenuța își ținu obrajul, evitând mirosul său, ce acum îi aducea aminte de putrezire ascunsă sub parfum scump, pe care chiar ea il cumpărase.
Obosită, drăguțică? întreabă el, luând sacii. Am pregătit cina. Paste cu fructe de mare, cum îți place.
Mulțumesc, iubite, răspunse ea, vocea puțin răgușită. Capul îmi explodează. La muncă e haos.
În timpul cinei, îl privea cum își servește salata, cum toarnă vinul, cum îți privește ochii curați. Trebuie să plătesc toxinele, îi șuiera în minte.
Ionuț, începu ea, rotinduși paharul. Am gândit mult la noi.
El se încordă, dar Lenuța, cu ochii diferiți, simți tremurul din privirea lui. Un fior de teamă îi străbătu fața.
Despre ce anume? întrebă el, cu un zâmbet forțat.
Despre casa din Valea Argintului. Țiam amintit?
Ionuț își netezi fața, ochii îi scânteiau de un foc viclean, pe care încerca să-l ascundă sub masca de afecțiune.
Îmi amintesc, desigur. Dar nu am nevoie de nimic de la tine. Ce contează e că suntem împreună.
Mincinos, gândi Lenuța.
Înțeleg, zise ea, înclinând capul. Vreau să fac ceva semnificativ pentru tine. Să-ți scriu pe hârtie că te transfer pe proprietate.
Ionuț se clinti, aproape că îi scapă furculița. Încercă să rămână calm, dar buzele îi curbură în sus.
Lenuța, e un pas mare Ești sigură? Poate nu e nevoie să ne grăbim.
Sigură. Ești soțul meu, sprijinul meu. Mama ta nu se va opune? Hai să o invităm la prânz în weekend, să sărbătorim decizia. Vreau să vadă cât de mult te prețuiesc.
Mama? zâmbi Ionuț. Desigur! Ea te adoră, îmi spune mereu: Ce femeie înțeleaptă e Lenuța!
Lenuța coborî privirea, ascunzând un zâmbet viclean.
Perfect, vin sâmbătă. Voi pregăti ceva special.
Următoarele trei zile se transformară întro tortură delicată. Trebuia să doarmă în același pat, să îndure atingerea lui, să asculte vorbăria lui, dar scopul îi dădea putere. În secret, consultase un avocat. Știa ce să facă.
Sâmbătă, Tamara Petrovna, mama lui Ionuț, sosise în toată splendoarea ei, cu o bluză cu volane și o broșă impunătoare, pe care Lenuța o văzuse doar la ocazii speciale. Zâmbetul ei era dulce, dar otrăvit.
Lenuța, cum ai slăbit! exclamă ea de la intrare, privind la cumnata ei. Lucrezi mult, nu-ți dai voie să te odihnești. Ionuț spune că vrei să ne faci o surpriză?
Vă rog, intrați, Tamara Petrovna, invită Lenuța oaspeții la masă.
Masa era împodobită cu rață la cuptor, salate, icre și vin scump. Ionuț se agita, servind domnișoarele, dar Lenuța observă cum își ascunde nerăbdarea, așteptând momentul potrivit.
După aperitive, Ionuț turnă vin în pahare, iar Lenuța bătu cu furculița lângă pahar, cerând atenție.
Dragi mei, începu ea cu solemnitate. V-am adunat nu ca să vorbim despre nimic, ci să împărtășesc planurile mele.
Ionuț și Tamara Petrovna o priveau ca iepuri în fața unui șarpe. Tamara părea să fi înghețat, strângând șervețelul în mână.
Știți că am o casă în Valea Argintului, continuă Lenuța, savurând momentul. Și am vorbit cu Ionuț să o transferăm.
Da, da, Lenuța, foarte înțelept, exclamă Tamara. Bărbatul trebuie să se simtă stăpân pe tot, să întărească căsnicia.
Exact, sunt de acord, aprobă Lenuța. De aceea, dimineața am fost la notar.
Ionuț se aplecă, ochii iau scânteiat de lăcomie.
Și? ceru el.
Am înțeles ceva important, Lenuța făcu o pauză teatrală. În vremuri nesigure nu poți pune toate ouăle întrun singur coș. Așa că nu am vrut doar să transfer proprietatea, ci să gândesc mai departe.
Ce vrei să spui? întrebă Ionuț, zâmbetul il pierdea.
Am vândut casa. Azi dimineață. Tranzacția e încheiată, banii transferați.
În cameră se lăsă un tăcere de groază, doar ceasul din hol bifa fiecare clipă. Tamara deschise gura, o închise, apoi o redeschise.
Vândut? întrebă Ionuț, cu vocea răţită. Cum? Fără mine? Dar noi am discutat Tu ai zis
Am zis că mă ocup de acte, replică Lenuța, clătinând genele inocent. A apărut un cumpărător foarte avantajos, dublă preț, dar cu condiția să fie încheiat azi. Nu puteam lăsa să treacă.
Și banii? ceru Tamara, uitânduse de rolul de mamă iubitoare.
Banii! Lenuța zâmbi larg. iam trimis la un fond de caritate, pentru femei victime ale violenței domestice. Întreaga sumă!
Un pahar se sparge, spargând liniștea. Ionuț sări din scaun, iar vinul curgea ca sânge pe masa albă.
Ce-ai făcut?! strigă el, fața înroșită de furie. Ce fond? Ce femei? Asta sunt banii mei! Casa mea! Miai promis!
Ale mele? Lenuța încetează să zâmbească. Chipul îi devine de piatră. De când casa moștenită de tată devine a ta, Ionuț?
Lenuța, ea e glumă? gemi Tamara, ținânduse de inimă. Spune că ești în glumă. Nu poți face așa cu familia!
Cu familia nu aș face, răspunde calm Lenuța. Cu paraziÎn acea clipă, Lenuța se înălță ca un fantomă de lumină, lăsândui pe toţi învăluiţi în tăcere, în timp ce realitatea se rupea sub greutatea propriei sale libertăţi.
