Se amintește încă de bunica cu părul albastru, în vârstă de optzeci de ani, ce stătea în biroul notarului și își legăna picioarele.
Cu ce vă pot ajuta? întreabă notarul.
Vreau să las un testament, răspunse ea.
În regulă, începeţi, spuse notarul.
Bunica se așeză comod pe scaun și începu să dicteze:
După deces, să trimit creierul meu la Institutul de Cercetare din Iași. Dacă Institutele nu-l vrea, să-l ia de la Claudia Petrovă. Toate pisicile mele, cele pe care le voi avea la sfârșit, să le împart cu prietenii mei. Dacă nu rămâne niciun prieten, pisicile să treacă la fiul meu. Cărțile să le donez bibliotecii dacă nu găsesc cititor; însă le rog să le răsfoiască măcar puțin. Acum trei ani am uitat în care dintre ele am ascuns banii, așa că să se caute.
Lăsată moartea, să-mi împrăștii cenușa pe Dealul Mogoș în Transilvania, continuă ea.
Notarul se opri de parcă ar fi înghițit o bucată de hârtie.
Unde, vă rog? întrebă el.
În Transilvania, pe Dealul Mogoș, răspunse bunica, cu vocea tremurândă de emoție.
Dar e atât de departe! De ce atâtea complicații?
Complicațiile sunt programul de la trei până la cinci, cu o pauză de o oră la prânz. Nu pleacă nicăieri din cauza lui. Mereu în treabă, la fel ca și eu când eram tânără. Îmi pare rău că nu i-am arătat că viața are și alte căi. El are încă tot înainte, și călătoriile îl vor schimba, îl vor face alt om. Să străbată jumătate de pământ, să vadă cum își revine la birou cu altă fire. Nu-l poți forța să vină înapoi. Trebuie doar să-l îndrum să vadă că există și altă viață. Eu mă voi ocupa de asta după ce plec.
Eu nu vreau să mă descompun în pământ. Mai bine mi-aș face bagajele și aș zbura spre Mogoș gândi notarul, strâmbânduși buzele.
În continuare, spuse bătrâna, vreau ca pisica mea dragă, Mărgeluța, să fie incinerată alături de mine, așa cum se făcea odinioară Glumesc, glumesc! Doar că aveţi un chip ciudat, și am vrut să vă sperie puțin.
Să te sperie? întrebă notarul.
Să te zdruncine, zâmbi ea.
Am înțeles. Ce mai rămâne de împărțit? Bunele sau cele imobile?
Aptamentul și motocicleta să le lase fiului meu, Ion. Deși încă nu am motocicletă, mă înscris la școala de șoferi și voi cumpăra una curând, așa că notaţi și asta. În schimb, trotineta să o lase lui Ștefan Nikipor, dacă încă va fi în viață. El sa uitat mereu la ea. Când ne plimbam, a spart-o și a căzut din copac.
După ce bunica plecă, notarul anunță o pauză. Imaginea femeii cu părul albastru îi rămâne întipărită în minte. Răsfoiește din nou testamentul, se asigură că totul este real, privește grămada de hârtii și apoi ridică telefonul.
Mara, salut, mă întrebam dacă nu vrei să scapi undeva în vacanță? Mereu am visat să merg în Africa
